Tânărul gospodar din Gordineşti

MIGRAŢIE // „Le simţeam lipsa, îmi era dor şi ne era urât singuri acasă. Acum însă nevoia şi dorul au trecut. Când vin acasă ai mei, vreau mai repede să plece înapoi, deoarece mă descurc singur cu toate”

O casă cochetă cu un rond de trandafiri sub geam şi o cuşcă cu un dulău cât un viţel de mare ne întâmpină pe adresa unde urma să ne întâlnim cu un băiat plin de griji şi planuri, unul din puţinii tineri din Gordineşti rămaşi singuri acasă să gestioneze gospodăria. E Mihai, în vârstă de 17 ani. Are în grija sa o gospodărie cu porci, vite, păsări. Din banii veniţi de peste hotare dirijează construcţia casei fratelui său. A rămas singur de la vârsta de nouă ani. La început i-a fost mai greu, acum s-a obişnuit să fie independent, să gestioneze responsabil şi rentabil banii veniţi de peste hotare. Nu-l sperie singurătatea, din contra, se simte bine când pleacă toţi. Serile, le raportează părinţilor pe internet ce şi cum a reuşit să facă peste zi.

Mihai este mezinul din cei trei fii ai familiei Panciuc. Are acum 17 ani, dar din clasa a patra a rămas acasă doar cu fratele mai mare, elev în clasa a IX-a. Iar de trei ani a plecat şi fratele. Părinţii au mers în Italia la muncă, pentru a le oferi copiilor lor un viitor şi un trai decent. Cel mai credincios şi mai fidel prieten îi este pe moment rottweilerul Taison, dăruit de trei ani de fratele său mai mare.

„Marea bucurie”

În prima zi când au plecat părinţii, a simţit o bucurie că va merge cu vaca la păscut şi la scăldat cât îi pofteşte inima. Ce le era interzis de părinţi acum  făceau fără supraveghere. „Eram fericit, dar fericirea nu a durat decât trei zile, până mi-am dat seama că e greu fără mama”, ni s-a confesat băiatul.

„Mai venea câte o mătuşă din când în când la început, mai făcea câte un borş, apoi am început a face noi de mâncare. Tăiam găina fără mare greutate. Mai rău era cu penitul, dar de făcut o zeamă sau un borş făceam fără greutăţi. Gustam pe rând şi ne dădeam cu părerea, dacă seamănă cu a mamei”. Cu  trecerea timpului, borşul părea mai bun, „dar nu ca al mamei”, îşi aminteşte Mihai.

Nevoia şi dorul

„Le simţeam lipsa, îmi era dor şi ne era urât singuri acasă. Acum însă nevoia şi dorul au trecut. Când vin acasă, vreau mai repede să plece înapoi, deoarece eu şi singur mă descurc cu toate. Du-te încolo, vino înapoi. Cheltuială de bani, dar în gospodărie trebuie multe de făcut”, îşi face calcule Mihai.

Părinţii băiatului vin numai de sărbători şi nu le reuşesc pe toate, dar ştiu că totul se face sub conducerea mezinului. „Construiesc totul pentru mine, dar cu paralele părinţilor”, ne explică tânărul pe un ton gospodăros. Mai este răspunzător şi de casa care se construieşte în mijlocul satului pentru fratele mai mare, care s-a căsătorit de curând.

„Italia se termină şi trebuie de pus pe roate o afacere care să-ţi permită să trăieşti bine. Învăţ „normal”.Vreau să fac liceul şi apoi se va vedea”, ni s-a confesat Mihai.

„În viaţă este nevoie de stimă, unire în familie şi pace”

Şcoala pentru el este pe planul doi. „Întâi îmi fac eu viitorul şi apoi văd ce-i cu şcoala. În viaţă nu-ţi trebuie fizică, matematică. Trebuie şi ele, dar mai rar. În viaţă este nevoie de stimă, unire în familie şi pace”.

Dacă simţea nevoia unui sfat, îl mai cerea de la vecini sau îşi suna părinţii. Până a veni internetul în sat, a comunicat cu ei prin telefon. Acum, de trei ani, discută cu ei mai des prin intermediul internetului. Se sfătuiesc ce trebuie să mai facă prin jurul casei, fiind povăţuit de părinţi, care-i spun să nu facă trăsnăi, să nu se audă nimic în sat de rău despre el. „Stau cu grijă uneori părinţii, mai ales când aud tragedii, precum a fost cea cu fata omorâtă în drum spre examen”, spune  adolescentul, cu vocea redusă la şoaptă.

“Părinţii nu merită să sufere”

Îi plac distracţiile ca oricărui tânăr de vârsta lui, dar spune că nu prea are timp pentru aceasta. „Am puţini prieteni. Acasă nu organizez petreceri că ar putea afla părinţii mei şi atunci vai şi amar de capul meu! Mai ales că aici sunt şi vecinii, care văd totul”, îmi spune zâmbind băiatul.

De-a lungul anilor, prima întrebare când îl sunau ai săi de peste hotare, era şi mai este: „Ce-ai făcut azi?”

O zi obişnuită pentru Mihai începe cu lucrul prin gospodărie. „Puişorii mi i-a mâncat câinele care s-a dezlegat într-o zi”, ne spune băiatul.

Dimineţile, îşi planifică munca de peste zi. Angajează zilieri pentru munca în grădină. Doar florile nu le încredinţează nimănui. „Chiar azi am curăţat trandafirii”. Se arată grăbit chiar şi atunci când discută cu noi. Mai construieşte şi un gard.

Spre deosebire de ai săi, nu vrea să plece peste hotare. A fost în Italia, dar nu s-a putut obişnui cu mediul de acolo. „Fetele lor par mai urâte. Ale noastre sunt frumoase, de aceea şi le plac italienilor”, concluzionează băiatul. Totul îi pare străin peste hotare. „Cel mai bine este acasă”, ne spune Mihai Panciuc la despărţire.

Victoria POPA

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa