Tămăruşca, fata crescută de trei mame

DESTIN // Goana după bani a răpus-o

 

Tamara, dezmierdată de sat Tămăruşca, s-a născut într-o familie mare din Racovăţ, Soroca. Părinţii, Darie şi Irina, au dat viaţă la 10 copii, Tămăruşca fiind al optulea. În primii patru ani de viaţă, n-a avut jucării. Primul lucru de care s-a legat în casa părintească au fost doi îngeraşi de pe o icoană. Dar plăcerea de a fi cu ei n-a fost de lungă durată. În ziua când a împlinit patru anişori, iar surioara cea mică – şase luni, mama a murit. Rămas văduv cu o casă de copii, chiar după înmormântare, tata a lăsat-o pe cea micuţă în spitalul raional, iar pe Tămăruşca a dat-o la nişte prieteni ai familiei, Ana şi Ion Vicol.

 

Creştea alintată şi dezmierdată

 

Părinţii adoptivi erau oameni de frunte în sat. Dar erau amărâţi că Dumnezeu nu le dăduse copii. Bucuria a intrat în casa lor odată cu această fetiţă drăgălaşă. Ceea ce i s-a părut curios micuţei când le-a păşit pragul au fost jucăriile, hăinuţele şi sandaletele noi care o aşteptau. În casa în care se născuse purtase doar haine rămase de la fraţii şi surorile mai mari.

 

Noii părinţi i-au fost foarte dragi din clipa aceea. De la prima întâlnire, le-a simţit căldura şi mângâierea. Însă zilele cele mai frumoase le trăia la noua ei bunică, Maria, mama Anei. Bunica îi făcea prăjituri presărate cu zahăr, bunica o lua de mânuţă şi o purta prin grădină, o ducea pe la rude, bunica îi spunea poveşti. Şi zilele treceau fericit. Cât era micuţă, pleca duminica cu mămica la fraţii şi surorile ei din altă mahala, iar când crescuse mai mărişoară, mergea singură acolo.

 

Aşa a început dragostea

 

În acele duminici, purta rochiţe noi, funde mari, şosete albe şi pantofi de lac. Peste drum de casa părinţilor ei naturali, locuia un băieţaş ager pe care îl chema Boris. Băiatului îi plăceau nespus fundele Tămăruşcăi şi n-o pierdea din ochi ori de câte ori se arăta prin mahalaua lor.

La început, se jucau împreună, când au crescut mai mari, vorbeau însufleţiţi despre şcoală, profesori, părinţii lor.

Prin clasa a şaptea, Boris a întrebat-o dacă e fericită alături de mămica şi tăticul ei, aşa le spunea ea părinţilor adoptivi. „Cum să nu fiu fericită dacă îmi oferă tot ce am nevoie?”, a răspuns fata. Boris i-a luat mâna şi i-a zâmbit cu căldură, după care i-a zis: „Te cunosc din fragedă copilărie. Am pentru tine o mare admiraţie. Iar acum simt mai mult”. Fata n-a răspuns nimic, s-a lipit de el toată, apoi s-au privit copleşiţi. Aşa a început povestea lor de dragoste.

 

Mămica Ana moare

 

Zilele care au urmat după acele clipe fericite au fost cenuşii, apăsătoare. Avea 14 ani când s-a stins dulcea mângâiere a Tămăruşcăi – mămica Ana. „Aşa a vrut Dumnezeu”, i-a spus bunica Maria şi a izbucnit în hohote de plâns. Acolo, la căpătâiul celei moarte, a strâns-o în braţe şi a sărutat-o. Lacrimile curgeau calde de pe obrazul mamei care îşi înmormânta fiica, pe faţa tristă a nepoatei adoptive. De la moartea mămicăi, copila trăia absorbită de tot felul de gânduri, tresărea pentru orice fleac. Casa i se părea pustie. În acelaşi an, tăticul a adus o altă mamă.

Durerea cumplită pe care i-a provocat-o moartea mămicăi plus răceala celei de-a treia mame au forţat-o să plece, după absolvirea a opt clase, la o şcoală profesională din Chişinău.

 

La Chişinău au trăit frumoase clipe de dragoste

 

Boris şi-a urmat iubita la Chişinău. S-a legat de ea clipă de clipă şi a găsit în ea suportul sufletesc de care avea nevoie. La rândul ei, fata era măgulită că el se ocupa de ea. Îi plăcea modestia lui în îmbrăcăminte, gesturi, vorbe. După încheierea studiilor, s-au angajat, aveau banul lor. Boris lucra la uzina de frigidere, Tămăruşca – la un combinat de carne. Dragostea lor înflorea. Visau la un cămin liniştit, la viitorii lor copii. Într-o zi, flăcăul i-a zis: „Vreau să fii nevasta mea!” şi i-a dăruit un inel.

 

 

Nu ştia ce să spună, ce să facă. I se părea că nu are dreptul să primească un dar atât de scump, dar nu putea nici să-l refuze. L-a privit înduioşată, recunoscătoare. În următoarea duminică, a venit în sat la unchiul Vasile, fiul bunicii Maria, şi i-a spus: „Bade, mă cere în căsătorie Boris Zaporojan. Ce să fac?”. „Dacă îţi place, du-te după el. Ştiu că demult vă aveţi de bine”.

 

„O mamă a născut-o, alta a crescut-o şi a treia i-a făcut nunta”

 

Nunta s-a făcut cam cu scârţ. La început, cea de-a treia mamă nici nu vroia să audă de cheltuieli pentru nuntă. Până la urmă, s-a dat bătută şi a petrecut fata din casa părintească după obicei, cu alai şi veselie. Iar satul se uita la ei cât de frumoşi erau şi zicea despre mireasă: „Ce noroc va mai avea şi copila asta? O mamă a născut-o, alta a crescut-o, iar a treia i-a făcut nunta”. Dar acolo unde este dragoste, vin şi celelalte.

 

Ambii soţi au ajuns la bucuriile spre care tindeau. Ajutaţi de părinţi, după nuntă, şi-au ridicat casă arătoasă. Apoi, pe rând, au venit pe lume doi copii frumoşi – Vadim şi Valeria. Dar pentru deplinătatea spre care aspirau era nevoie de bani.

 

Dintr-un salariu de poştaş era imposibil să acoperi mereu cheltuielile crescânde. Şi atunci, tânăra mamă s-a văzut nevoită să plece în Grecia. După plecarea ei, a plecat de trei ori şi soţul, lăsând copiii în grija buneilor. Însă, de fiecare dată, a fost expulzat. Povara banilor împrumutaţi îi apăsa. În cele din urmă, Boris a plecat legal în Israel.

 

Tămăruşca s-a întors acasă la copii. După cinci ani, a revenit acasă şi Boris. Toate le mergeau ca din apă. Şi-au amenajat frumos gospodăria. Pentru un viitor mai bun, şi-au dat copiii la studii la Chişinău – pe băiat, la un colegiu, iar pe fată, la un liceu. Însă banii s-au terminat şi Tămăruşca, ştiind că e mai uşor să-ţi câştigi existenţa peste hotare, a plecat în Italia.

 

Între timp, Boris cu copiii au pus pe roate o afacere, au deschis un magazin alimentar. Draga lui soţie a hotărât să mai stea un an peste hotare pentru a pune deoparte nişte bani pentru nunţile copiilor şi după aceea se va întoarce acasă pentru totdeauna.

 

Zdrobirea

 

În Italia, Tămăruşca era foarte iubită de stăpâna pe care o îngrijea. Ştia să dăruiască căldură sufletească, bunăvoinţă. Bătrâna era fericită văzându-i zâmbetul. Dar o veste tristă a chemat-o acasă. La numai 39 de ani, i-a decedat fratele. Cu ochii trişti, şi-a luat la revedere de la bătrână. Îşi cumpărase bilet tur-retur şi urma să se întoarcă în Italia peste o săptămână.

Nu ştia că nu se va mai întoarce niciodată la bătrâna de care se ataşase. Nu ştia că inima ei avea să bată mai puţin de o săptămână.

 

În vinerea în care s-a stins, nimic nu prevestea tragicul sfârşit. Simţea că e slăbită, însă era convinsă că o să-i treacă. Toate analizele făcute de medici erau bune. „Ce simplă şi bună poate fi viaţa!”, i-a spus vecinei privind cu nesaţ soarele de pe cer.

 

Cu mama soacră a stat la sfat mai mult ca niciodată. Nu se îndura să plece de lângă ea. S-au despărţit cu cuvintele „Mă rog de mă iartă, mamă, că plec iarăşi departe, iar mata eşti bătrână…” Copiilor le-a zis: „De acum încolo, mama n-o să vă mai dojenească, deja sunteţi mari”. La masă şi-au spus vorbe dulci şi erau cu toţii fericiţi. S-a dus să se întindă puţin pe pat. Într-o clipă, casa s-a cutremurat de răcnetul fiului: „Mama moare!”. Au transportat-o repede la spital. Acolo şi-a revenit pentru puţin timp, apoi a închis ochii pentru totdeauna…

 

Tomi pleacă la Domnul

 

E groaznic să pierzi ce ai mai scump. Suferinţa s-a înscris adânc pe chipurile copiilor şi al soţului. Au plâns în hohote, plâng pe tăcute. Îşi dau seama că ceea ce le-a lipsit atât de mult în anii aceştia de despărţire au fost mângâierile ei. Boris se întreabă iar şi iar cum de nu a putut să o salveze? De ce Dumnezeu i-a luat-o la numai 41 de ani, când aveau încă atâtea de făcut împreună?

 

Foarte slăbit de frământări şi insomnie o vede în vis atunci când aţipeşte aşa cum a fost: plină de vervă şi haz, gata să-i spună mii de lucruri. Alteori, se trezeşte cu obrazul şi perna udă de lacrimi, iar când vântul vuieşte la geam, i se pare că vine la casa lui cu toate necazurile adunate de peste tot. Satul nu se poate împăca cu gândul că Tămăruşca nu mai este printre noi. Întâlnirea cu ea era pentru toţi cei care au cunoscut-o o sărbătoare, prilej de bucurie şi speranţă. O mai aşteaptă şi bătrâna din Italia. Din frica să nu-i grăbească sfârşitul, fiica acesteia nu i-a spus că Tomi a plecat la Domnul.

 

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce