„Tainele” lui Papuc

Fosta conducere a Ministerului Afacerilor Interne tăinuia actele de banditism, actele teroriste, crimele, exploziile care erau săvârșite pe teritoriul republicii, susține ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan, în luarea sa de cuvânt rostită la ședinţa

Colegiului Ministerului, în cadrul căreia a fost făcut bilanţul activităţii pe parcursul anului trecut.

Potrivit lui Catan, în urma controalelor efectuate de actuala conducere a ministerului, au fost depistate 107 infracţiuni tăinuite, iar alte 448 nu erau transmise pentru evidenţă în baza centrală de date.

„În anul 2009, au fost înregistrate peste 21 mii de infracţiuni, ceea ce constituie cu 3,1% mai mult decât în 2008”, susține Catan. Acesta a menționat că, din numărul crimelor înregistrate, cele mai multe țin de infracţiunile contra patrimoniului, în timp ce fiecare a doua infracţiune o constituie furturile, tâlhăriile, jafurile şi delapidările.

Catan s-a arătat nemulțumit și de activitatea poliției din municipiul Chișinău, în special de Comisariatul de poliție din sectorul Buiucani, unde a fost înregistrată o creștere alarmantă a omorurilor, leziunilor corporale, a tâlhăriilor, jafurilor, furturilor și răpirilor.
Ministrul și-a încheiat discursul pe o notă optimistă, menționând că apreciază în termeni pozitivi activitatea structurilor MAI după instalarea noii conduceri. „Au fost anihilate 11 grupări criminale care au activat atât pe teritoriul R. Moldova, cât şi în spaţiul CSI”, informează Catan.

Filat, nemulţumit de activitatea MAI

Primul-ministrul al Republicii Moldova, Vlad Filat, prezent la Colegiul ministerului, a criticat dur activitatea Ministerului Afacerilor Interne și s-a arătat nemulțumit de faptul că un număr mare de infracțiuni a rămas neelucidat. Printre acestea se numără evenimentele din aprilie, deflagraţia din 14 octombrie, asasinarea omului de afaceri Igor Basarab.

Potrivit premierului, Guvernul a depus toate eforturile, prin alocarea surselor financiare, pentru ca activitatea colaboratorilor ministerului să fie mai eficientă.

„De aceea cer rezultate concrete și mai multă responsabilitate, dar nu teorii şi promisiuni în rezolvarea infracțiunilor de rezonanță, cum ar fi deflagraţia din 14 octombrie, atacurile tâlhăreşti asupra unor bănci comerciale sau asasinarea omului de afaceri Igor Basarab”, a declarat Filat.

Premierul a mai spus că este necesar să fie încheiate investigaţiile demarate pe marginea evenimentelor ce au avut loc la 7 aprilie 2009. „Suntem obligaţi, în primul rând sub aspect moral, să dăm un răspuns la întrebările care încă mai sunt în societate, iar cei vinovaţi să fie sancţionaţi”, a precizat Vlad Filat.

Oficialul afirmă că şi-a asumat toată responsabilitatea pentru buna funcţionare a acestui minister și a atenționat că nu va tolera eschivarea de la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. (Jurnal.md)