Taina încuiată cu multe lacăte

S-a gândit şi şi-a zis că nu se va întâmpla nimic grav dacă îi va cere directorului de care era îndrăgostită să-i facă un copil

8a6b42276e19181c42afc32df4e7ce3d.600x402x1

Anisia a văzut lumina zilei acasă, într-o mare casă de la ţară cu câteva dormitoare la nivelul doi şi vreo cinci camere la parter. A fost moşită de Vasilca, moaşa satului. Părinţii, care îşi agoniseau averea din creşterea şi comercializarea legumelor, îşi doreau foarte mult un fiu, dar şi cel de-al patrulea copil s-a dovedit a fi tot fată. Întâmpinată nu cu prea multă bucurie la început, Anisia le-a devenit apoi fiica cea mai dragă. A fost alaptată doi ani şi poate de aceea creştea un copil bine dispus şi ager la minte.

În copilărie se ţinea mereu de bunica ce îi tălmăcea din înţelepciunea Scripturii. Iar atunci când se plictisea, se juca cu surorile pe toloacă, se căţăra prin copaci, călărea oile prin ocol. Fire băieţoasă, cu o tărie de caracter înnăscută, a fost cea mai bună elevă din şcoală, absolvind-o cu medalie de aur. A susţinut admiterea dintr-un examen, devenind studentă la facultatea de filologie a Universităţii de Stat din Moldova. Îndrăgostită la anul întâi, când împlinise 18 ani, măritată la 21, Anisia, după absolvirea facultăţii, l-a urmat pe soţ la baştina acestuia, un orăşel de la nordul republicii. Soţul pe nume Alexei lucra medic, iar ea – profesoară.

Şi zilele treceau pline de sens

Uitasem să vă spun că Anisia se trăgea dintr-un sat din împrejurimile Chişinăului. Când li s-a născut primul copil, bucuria a fost pe măsura aşteptărilor, căci amândoi şi-au dorit băiat. Dar cel mai mult s-a bucurat Anisia. Considera că îşi îndeplinise datoria tradiţională faţă de bărbat, dăruindu-i un moştenitor al numelui de familie. Pe atunci era mare cinste pentru soţ, când primul copil se năştea băiat. Deci, Alexei avea tot ce îşi dorise – o familie bună pe care o trata cu dragoste şi căldură. O ajuta pe soţie la îngrijirea micuţului. Cu cât creştea, seara când se întorcea acasă, inventa pentru fiu tot felul de jocuri, cum ar fi de-a Căluţul, de-a Ursul, care îl făceau pe copil să râdă în hohote şi să crească la fel ca maică-sa, bine dispus mereu. Şi zilele treceau pline de sens.

Nori peste căminul lor liniştit

Trecuseră aşa vreo şapte ani de viaţă fericită. Între timp, Anisia a fost avansată în funcţie, fiind invitată să lucreze la Direcţia raională învăţământ. Alte responsabilităţi, multe întruniri, controale prin şcoli, nenumărate activităţi. Pentu familie îi rămânea foarte puţin timp. Lui Alexei însă nu-i convenea noua activitate a soţiei. A încercat să o convingă de mai multe ori să se întoarcă înapoi în şcoală, dar ea nici nu voia să audă, se simţea destul de bine în noua sa postură. De fapt, în familie, cuvântul hotărâtor în orice decizie îi aparţinea ei. Acum însă bărbatul, din cauza că nu a avut trecere la cuvânt, a început să bea. Familia devenise pentru el o corvoadă greu de suportat. Nu mai simţea nicio tragere de inimă faţă de soţie şi copil. De cum îşi termina orele de primire la clinică, se întâlnea cu „confraţi de suferinţă” şi mergeau de-şi înecau amarul în alcool. Copilul nu avea habar de starea de tensiune în care se aflau părinţii şi tot îi sâcâia cu dorinţa lui de a avea un frăţior ori o surioară.

Se dă în dragoste cu cel mai bun director de şcoală din raion

La 30 de ani, Anisia era o femeie atrăgătoare. Nu-i scăpa niciun eveniment monden, fie că era vorba de tot felul de recepţii sau de spectacole sau concerte. Îi plăcea să organizeze acasă petreceri. La vremea ceea se îndrăgostise de cel mai bun director de şcoală din raion. Au început să se întâlnească cu familiile. S-a întâmplat aceasta prin anii 70. Directorul era căsătorit cu profesoara de geografie din acea şcoală şi avea doi copii. Odată la o întrunire a directorilor, după o mică petrecere, Anisia, foarte amical, i-a furat un sărut acelui director. Gestul a alimentat bârfele mai multor colegi, care au dat frâu liber presupunirilor, cum că între inspectoare şi director s-ar fi ţesut un roman de dragoste.

Tocmai în acea perioadă băiatul Anisiei şi al lui Alexei le cerea părinţilor săi tot mai insistent să-i cumpere un frate sau o soră. Şi Anisia îşi mai dorea un copil, dar se temea să-l facă cu un soţ alcoolic. A meditat şi şi-a zis că nu se va întâmpla nimic grav dacă îi va cere directorului, de care era îndrăgostită, să-i facă un copil. Căci, la urma urmelor, colegii o bârfesc oricum. Zis şi făcut. Dar, cu toate acestea, nefăcuta s-a făcut în mare taină. Pentru că dacă se afla de legătura ei cu un bărbat însurat, tată a doi copii, aşteptându-l pe al treilea, s-ar fi stârnit mare scandal atât la serviciu, cât şi în familiile lor.

Dar să vedeţi cum le mai rânduieşte Dumnezeu pe toate! Alexei a devenit alt om după ce li s-a născut al doilea fiu, căruia i-au dat numele Victor. S-a lăsat de pahar, se simţea în largul său, redevenise el însuşi. La fel ca în primii ani de căsătorie, îi oferea soţiei cele mai delicate atenţii, cu mare dragoste, îşi educa copiii. Chiar dacă fiul mai mic nu îi semăna lui, îl iubea nespus de mult. De la venirea lui pe lume s-a înseninat pentru totdeauna cerul familiei lor.

S-au perindat anii. Copiii au crescut. Cei trei copii ai directorului s-au stabilit în SUA. Feciorul mai mare al Anisiei şi al lui Alexei e la Paris. Cel mic, adică Victor, e medic la Chişinău. Rând pe rând, au plecat din viaţă mai întâi soţia directorului, apoi soţul Anisiei. Se simţeau ambii îngrozitor de singuri. Alinarea şi echilibrul emoţional de care aveau nevoie le-au găsit unindu-şi destinele acum cinci ani.

Cei doi manifestau un respect deosebit unul faţă de altul. Dar această relaţie specială nu a durat mult. Începând din primăvara trecută, bărbatul s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă. Pe patul de spital, Victor a fost medicul care i-a acordat asistenţă. Chiar din primele clipe, tânărul medic s-a simţit cucerit de căldura pe care o degaja bolnavul. Făcea tot ce îi stătea în puteri ca să-i uşureze suferinţele. Într-o zi, pacientul era gata să-i dezvăluie taina. Dar s-a răzgândit. Nu se sfătuise cu Anisia. Înainte de a închide ochii, l-a rugat pe Victor să se aşeze lângă el, i-a apucat mâna într-ale sale şi i-a zis: „Iartă-mă!”. Şi zâmbind, cu chipul scăldat de lumină şi bucurie, s-a lăsat pe spate şi a închis ochii pentru totdeauna, luând cu el în pământ taina pe care nici Anisia nu e dispusă să o facă.

The following two tabs change content below.