Tăierea pamblicei

Foto: Alex Dimitrov

Odochia râneşte omătul

Valea Crucii este un fald al reliefului în partea de mijloc a părţii de sud a Chişinăului. Precizăm că astăzi această vale se numeşte strada Nuferilor, iar toponimul istoric „Valea Crucii” a fost mutat în vârful dealului graţie iniţiativei filologico-geografice a dnei Ala Mândâcanu şi înţelepciunii edililor din acea vreme.

Luni, peste vale (str. Nuferilor) ningea gros, ningea învârtejit, ningea dantelat de parcă Baba Odochia istovise să-şi scuture cojoacele şi trecea, gradual, la îmbrăcămintea de mai dedesubt. După care o lua de la capăt. În acest moment locuitorii zonei au fost martorii unei privelişti nemaipomenite. Nu văzuseră aşa ceva de la căderea URSS. Pe strada lor se efectuau lucrări de deszăpezire!!! Un tractor „Belarus”, cu lamă, îşi făcea vânt în troianul gros şi înainta făcând pârtie cam vreo sută de metri. După el venea o maşină, cu girofar portocaliu aprins, care presăra nisip. Apoi faza se repeta. Peste cinci minute, totul era alb cum fusese.

Odochia râneşte omătul. Şi îl va râni tot aşa până la 20 mai, după care, dacă vom fi cuminţi, ne va instala şi tombleroane.

Cine-i vinovat? De unde ies gazele?

W.S. este un diplomat expulzat din Rusia, împreună cu alţi 22, după scandalul cu folosirea gazelor neuroparalitice. Ajuns la Londra, hotărî să-şi viziteze un vechi prieten, rusist. După cum e uzanţa la diplomaţi, luă cu el o sticloanţă cu samahon pe care, în graba mare, apucase s-o bage în valiză. Stând la masă în locuinţa amicului său, W.S. umplu două păhărele şi îşi îndemnă prietenul. Acesta ridică băutura, o trecu pe la nas, savurând stoic parfumul licorii.

„Koniaciok?”, întrebă nesigur, dorind totodată să strălucească prin rusa sa. „No.” „Perviaciok?” „No.” „Svejaciok?” „Not exactly.” „Neujeli noviciok?!…”

Apoi amicii prinseră a discuta într-un limbaj ermetic din care am deslușit doar câteva replici. „Şi totuşi, sir, cine-i vinovat de situaţia din Rusia? Gazpromul? BinarGazpromul?” Diplomatul îi răspunse aproape moldoveneşte: „Dacă nu e Ostapciuc, atunci e Teresa, măi!”.

 

 

Charlie hebdo

Un pahar de apă

Duminică, ruşii şi-au consumat pe şase ani înainte iluzia, drogul electoral. Cu rezultatul cunoscut, anticipat exact de toată lumea, chiar şi de cei mai pricăjiţi analişti de pe Bâc. Aşa că nu-mi mai vorbiţi despre inutilitatea acestora!

În peisajul de după luptă, remarcăm totuşi că marele perdant, în afară de poporul rus, este demagogul de geniu Vladimir Volfovici, alias Jirik. Akela a îmbătrânit! După cum se vede, locul său va fi ocupat curând de un alt mincinos, mai tânăr. Care va vocifera, după cum se zice pe la noi, lucrurile pe care Ţarul nu şi le poate îngădui.

Bătrâneţe, haine grele… Se va găsi oare în toată Rusia un suflet milos, fie şi o vedetă porno, care să-i dea la senectute un pahar de apă?…

Igor Nagacevschi

The following two tabs change content below.