Posts Tagged “top”

Osipov, omul docil al lui Plahotniuc, pleacă la Moscova, se întâlneşte cu Rogozin şi îi promite că trupele ruse vor trece în Transnistria prin teritoriul R. Moldova

Moldovenii au mai multă încredere în PL şi proiectul lui Leancă, iar PLDM şi PD înregistrează o scădere liberă în sondaje

Dacă oricum Vlad Plahotniuc conduce tot ce mişcă-n ţara asta, de ce să nu fie chiar el preşedintele ţării?

Decât să ne irosim timpul în așteptarea unor vești „istorice” de la politicieni, mai bine am citi o carte.

Conform unui studiu realizat recent de UNICEF şi Ministerul Sănătății, doar o treime din tineri posedă metodele principale de prevenire a HIV, iar 7,6% din adolescente de 15-19 ani au născut sau sunt însărcinate cu primul copil.

Festivalul de animație Anim’est din Chișinău a ajuns la cea de-a 4-a ediție. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, cinematograful Odeon, unde vor rula majoritatea proiecţiilor

„Sloganurile sunt pentru cei care nu se orientează deloc în procesele politice din RM şi urmează a fi „modelaţi” şi „curtaţi” prin mesaje electorale în situaţia când această categorie de cetăţeni nu cunoaşte cine se află în spatele liderului.

Moldoveanul Andrei Abramov, angajat la Autoritatea Aeronautică Civilă, a fost folosit pentru încasarea unei datorii fictive de 180 de milioane de dolari. Compania britanică „Valemont Properties Limited”, în calitate de creditor, a înaintat o cerere de chemare în judecată prin Judecătoria Râșcani din mun. Chișinău prin care a solicitat încasarea unei datorii fictive de 180 de milioane de dolari de la cetățeanul moldovean Andrei Abramov și de la două companii din Rusia. Moldoveanul a mărturisit că a primit 100 de dolari pentru ca numele său să apară în ordonanța judecătorului.

Ai dreptate doar atunci când îi critici pe politicieni. Ei şi-au ales destinul, ei şi-au propus să slujească poporul, ei au cerut votul de încredere, au fost creditaţi şi plătiţi să decidă. Iată de unde responsabilitatea lor absolută. Să dai vina acum pentru absenteism pe alegătorul dezamăgit e un mic tupeu (dacă vine dinspre politicieni).

Astăzi, începe turneul de răspuns al Teatrului Național din București pe scena Teatrului Național din Chișinău. „Deseară Naționalul bucureștean va prezenta ‘Dineu cu proști’ de Francis Veber cu Horațiu Mălăele în rolul principal.

Eugen Doga va participa la unul dintre evenimentele culturale care se vor desfășura la București de Ziua Limbii Române. Compozitorul va fi invitatul special al unui concert vocal-simfonic cu genericul „Muzica tinereții noastre”. Parcul Titan din București, supranumit și Parcul Artelor, va găzdui duminică, 31 august, o serie de manifestări consacrate Zilei Limbii Române.

Ferme de oameni, asta sunt marile oraşe ale lumii, unde oamenii trăiesc cu miile înghesuiţi în blocuri de zeci de etaje, lucrează înghesuiţi în birouri sau fabrici pentru ca să-şi poată permite, în cele mai multe cazuri, să supraviețuiască, poate şi un iPhone sau pizza şi o bere. Şi astfel miliarde de oameni nu mai…

Pacieții din întreaga lume au șansa de a accesa cele mai noi terapii în medicină. Participând la descoperirea și perfecționarea de medicamente ne putem îmbunătăți viața!

În timpul stagiilor la compania „Pentalog”, stagiarii sunt remunerați, salariile lor crescând exponenţial în primii trei ani

Vedeta tv Constantin Cheianu a avut un coşmar nopţile trecute. Se făcea că se afla la show-ul „Vechernii Urgant” şi la întrebarea „Unde v-aţi născut?”, Cheianu nu a ştiut să răspundă. Transpira şi gemea. Scriitorul a recunoscut că are regrete şi are o frică să pronunţe numele ţării noastre doar din cauza că Igor Dodon…

Numărătoarea inversă a început. Frecându-şi palmele, alegătorul aşteaptă micul festin al campaniei electorale. Când el e stăpânul ce face din deget chelnerului: băiatule, repetă comanda.

Cam peste un an vor avea loc alegeri locale ordinare. Este clar că Dorin Chirtoacă nu va avea dreptul moral să mai candideze la Primăria Chișinău. Se pare că el și-a demonstrat singur sie că nu poate face față acestei funcții și stă acolo doar pentru că Partidul Liberal nu își permite să cedeze așa bunătate de generator de bani.
Astfel, cel mai mare oraș, în care locuiesc peste un milion de oameni, capitala Republicii Moldova a fost toți acești ani, o arenă de luptă politică și geopolitică.
Chișinăuienii nici o dată nu au ales între un candidat bun și unul încă mai bun. Ei au avut de ales doar între simbluri politice. Dar locuitorii orașului nu mai vor să fie prizonierii ”adevărului istoric” și să aleagă mereu între un comunist limitat și un liberal incompetent.
La moment, nici unul dintre partidele din Parlament nu au un candidat serios pentru Primăria Chișinău. Nici PCRM, nici PLDM, nici PD, nici PLR nu au o persoană cu potențial electoral pentru Chișinău.
În schimb sunt cîțiva oameni care prin atitudinea și realizările lor au demonstrat că lucrurile ar putea fi altfel. Acești oameni se află în vizorul opiniei publice și așa sau altfel, activitatea lor este legată de orașul Chișinău. O să încerc să fac o mică descriere pentru fiecare.
ATENȚIE: acesta NU este un TOP!
Ghenadie Ivașcenco: unul dintre cei mai teferi consilieri municipali din actuala componență a CMC. Nu l-am văzut niciodată implicat în dezbateri sterile pe tematici politice. Specialist în dezvoltare locală, autor alConceptului de amenajare a străzii pietonale pe strada M. Varlaam. Spre regret, domnul Ivașcenco nu prea se manifestă în public și se străduie să se țină în umbră.
Ion Grosu: specialist în comunicare, blogger pasionat de urbanism. Pe blogul său Ion abordează echilibrat și interesant diferite probleme de dezvoltare urbană. Ion militează pentru păstrarea centrului istoric al orașului Chișinău și este autor al conceptului Pieței Urbane din str. Pușkin. De asemenea Ion este coautor al proiectului Alt+Chișinău – o cercetare fotografică a curților comune vechi din Chișinău. Unica problemă a lui Ion este că el are alergie de la tot ce înseamnă politică
Ion Ștefăniță: Director al Agenției de Inspectare si Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova. Ion luptă cu sistemul corupt pentru păstrarea monumentelor de arhitectură din Chișinău și din toată țara. Datorită implicării sale directe, multe monumente de importanță locală sau națională au fost salvate de la demolare sau degradare totală. Partea slabă a dlui Ștefăniță este mesajul prea radical și faptul că e focusat mai mult pe clădiri decît pe oameni.
Ion Ceban: deputat din partea PSRM în Parlament. Ion Ceban organizează periodic proteste față de acțiunile abuzive ale Primăriei. El folosește toate instrumentele care i le oferă statutul său de deputat ca să lupte împotriva construcțiilor ilegale din capitală și este un apărător înrăit al parcurilor și locurilor de joacă pentru copii. Problema sa este ”tovărășia” cu Igor Dodon care nu este prea bine văzut de o parte considerabilă de chișinăuieni.
Nata Albot: este unica femeie care ar putea cîștiga Primăria Chișinău. Ea este populară, știe a forma echipe, a mobiliza oamenii, a organiza evenimente, a construi și a gestiona sisteme. Fapt demonstrat atît în perioada cînd era Producător General la JurnalTV dar și prin evenimentele pe care le organizează periodic și care au devenit atît de dragi tuturor (Mai Dulce, Ia Mania, Bostaniada). Problema e că Nata locuiește deja în Canada și nu se știe dacă vrea să revină în Chișinău.
Vadim Pistrinciuc: vicepreședinte PLDM. Vadim este un tînăr politician care chiar face politică și nu umbă cu datul pe la camere. Are charismă, știe să analizeze, să elaboreze și să implimenteze strategii. Dacă ar fi susținut serios de mașina politică a partidului are foarte mari șanse să cîștige Primăria. Partea slabă a sa constă în faptul că el nu poate acționa pe cont proriu și e foarte legat de partid.
Dorin Recean: actualmente e Ministru de Interne, ceea ce dă dureri de cap la multă lume. Dl. Recean s-a apucat să curețe un cuib de viespi, fapt pentru care este înțepat dureros cu regularitate. Un Primar cu așa o experință ar pune repede pe urechi funcționarii corupți din Primărie și ar reuși în timp scurt să curețe orașul de corupția din administrație. Partea slabă ar fi că el e departe de problematica urbanistică și la fel, e dependent de partid.
Oazu Nantoi: politician, analist politic, jurnalist. Un om trecut prin viață și cu simțul umorului. Dl. Nantoi știe să spună lucrurilor pe nume dar și să asculte. Pentru a împăca diferite tabere radicalizate de mesaje demagogice el ar fi un candidat bun. Problema sa e că întotdeauna a fost un jucător solitar și nu știu dacă are sau ar putea aduna o echipă în jurul său.
***
Nu mă apus să afirm că oamenii menționați mai sus sunt variantele ideale. Sunt doar niște oameni care țin mult la ceea ce fac. Oameni pe care eu îi respect și pentru care mi-aș da votul. Oameni cu care aș lucra cot la cot și pe care i-aș ajuta în ceea ce își propun să facă.
Evident că nu e totul atît de simplu. Evident că toți candidații la Primărie trebuie să aibă un program electoral. Evident că sunt argumente și pro și contra pentru fiecare.
Dar acești oameni pot fi un fel de repere despre cum ar trebui să fie un Primar Bun. Despre cum el construiește echipe, negociază și dezbate, despre cum ia decizii și cum trece peste eșecuri, despre cum se ține în public și cît de pregătit este să meargă pînă la capăt.
Probabil ar mai exista zeci de candidați buni și foarte buni pentru funcția de Primar General. Poate sunt sute de oameni care ar merita să muncească în Primăria Chișinău. Poate sînt mii de candidați ideali pentru Consiliul Municipal. Urbaniști, arhitectori, ingineri, designeri, sociologi, juriști, economiști, oameni profesioniști, cinstiți și bine intenționați.
Eu tare sper că la alegerile viitoare locale noi chiar vom avea de ales între bun și cel mai bun. Pentru că Chișinăul merită un Primar Bun.
sursa: blogul lui Victor Chironda

Un Urs de Aur la Berlin, mai multe debuturi promiţătoare, câteva documentare impresionante, confirmări, dar şi eşecuri lamentabile, şi un număr total de filme surprinzător de mare – acestea au fost coordonatele cinematografiei româneşti în 2013.

Facebook a răspuns numeroaselor solicitări din partea utilizatorilor şi a lansat butonul de “dislike”, opusul funcţiei “like”, îmi place. Noua opţiune este disponibilă momentan doar în mesaje, relatează ziuaveche.ro. Utilizatorii reţelei de socializare cer de multă vreme o opţiune prin care să poată arăta că nu sunt de acord cu anumite idei, că nu le…