Posts Tagged “în”
Trebuie doar să suni de la un telefon fix la 090023456 (număr taxabil: 7 lei min., primele 30 sec. gratuite) pentru a afla detalii despre El sau Ea sau… Nu a fost niciodată mai simplu să-ţi găseşti sufletul-pereche.

„Everestul lui Solomon”, articol ce îl prezintă pe Andrei Solomon, bărbatul de 76 de ani, care meştereşte fluiere, cavale şi naiuri de 30 de ani, pagina bună realizată de Svetlana Corobceanu

Președintele României, Traian Băsescu, a promulgat, luni 11 noiembrie, legea care instituie “Ziua Limbii Române” pe 31 august, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, citat de Romanian Global News.

La Casa Municipală de Cultură din Cluj a avut loc, miercuri seară, proiecţia unui film despre Maria Tănase, regizat de Laurenţiu Damian. Pelicula a fost cenzurată de comunişti, iar regizorul retrogradat la funcţia de electrician la studiourile Sahia din cauza acestui film care o punea în valoare pe artistă.

Moldovenii din Canada au avut parte de un weekend mai deosebit. Duminică, 10 noiembrie, băieții din trupa Zdob și Zdub au susținut primul lor concert în Canada.
La Montréal, Zdob şi Zdub a delectat publicul atât cu piese din noul album, cât şi cu piese mai vechi, deja celebre. Potrivit organizatorilor, sala a fost plină, publicul fiind încântat de evoluția trupei.
La concert au venit 600 de spectatori, care au dansat și au cântat împreună piesele preferate. Aceștia nu au ezitat să facă poze și să posteze filmulețe pe rețelele de socializare.
Formaţia de rock-alternativ din Republica Moldova, cu 18 ani de activitate şi concerte în peste 20 de ţări europene, Zdob şi Zdub este celebră pentru piese ca “Dj Vasile”, “Dragă Otee” sau “Bunica bate doba”, piesă cu care s-a prezentat la Eurovision, în anul 2005.
În luna aprilie a anului curent, trupa a lansat cel de-al şaptelea album, intitulat Basta Mafia!, care conţine 13 piese, printre care “Moldovenii s-au născut” sau “Om cu inima de lemn”. Albumul a fost înregistrat la Chişinău şi Berlin.

Peste 30 de mii de alergători din 102 ţări ale lumii au paricipat la ediţia cu numărul 31 a Maratonului de la Atena, care s-a desfăşurat duminică.
Startul pentru cei peste 42 km a fost dat la Timvos (Tumul) din Marathona, cea mai dificila cursa din lume atât pentru alergătorii amatori, cât si pentru profesionişti, iar la distanţele pentru 5 si 10 km, startul a fost dat din Piața Syntagma (Constituţiei) din centrul capitalei Greciei.
Potrivit Svetlanei Lisagor Vergis, pPresedintele Uniunii Moldo-Elene „Al.Ipsilantis” din Atena, Maratonul Clasic din Atena nu este doar un eveniment sportiv internaţional, mai mult acesta este podul care uneste legenda şi istoria și promovează puterea voinței umane și a sufletului, este o bogăție de valori, conștiință socială, sensibilizarea societatii pentru protejarea mediului, eveniment al prieteniei și solidărităţii.
„E lăudabil că lângă cele 102 drapele ale ţărilor participante la eveniment a fost arborat şi tricolorul Republicii Moldova, datorită prezenţei active a concetăţenilor noştri, printre ei Mihai Plop, Valeriu Antoniu şi cel mai tânăr dintre participanţi, doar de 14 ani, Valerica Antoniu”, afirmă Svetlana Lisagor Vergis.
Mihai Plop participă pentru al treilea an la acest eveniment. „De fiecare dată vin cu acelaşi entusiasm, bucurie şi, desigur, cu spreranţa că la următoarea ediţie voi avea un rezultat mai bun”, susţine Mihai Plop
Valeriu Antoniu, prezent pentru prima dată la Maraton, a afirmat că deşi stafeta de 10 km a fost una foarte lungă a avut un rezultat acceptabil. „A fost o experienţă unică, plină de emoţii frumoase.
Bărbatul a mai meţionat că la acest eveniment s-a dat dovadă de solidaritate din partea tuturor parcipanţilor pentru susţinerea copiilor cu dizabilităţi şi cu boli oncologice.
Valerica Antoniu, cea mai tânără paricipantă, a spus că a rămas încântată de desfăşurarea evenimentului. „Mi-a plăcut c-am participat la Maratonul de azi, a fost frumos şi interesant. E important să participam la astfel de evenimente împreună cu familia şi prietenii. E o adevarată sărbătoare.
Potrivit Agerpres, alergătorii kenyeni Hillary Kipkogei Yego și Joan Rotich au câștigat duminică maratonul de la Atena.
În proba masculină, Hillary Kipkogei Yego (33 de ani) a parcurs distanța clasică de 42,195 km în 2 h 13 min 59 sec. Pe locurile următoare au sosit alți doi kenyeni: Dickson Kimeli cu 2 h 14 min 40 sec și David Kipkorir Rutoh în 2 h 14 min 47 sec.
În întrecerea feminină, atleta Joan Rotich (26 de ani) s-a impus cu timpul ce 2 h 41 min 38 sec.

Nume sonore din presă, social media și PR se reunesc la Cluj, pe 15 și 16 noiembrie, pentru prima ediție a conferinței MASmedia – Mișcarea ANTI Social Media.

Castelul Bran lansează o invitaţie ieşită din convenţional – unica expoziţie din România care prezintă arta declanşată de un viciu.
Prim-ministrul Iurie Leancă şi omologul său român, Victor Ponta, vor discuta pe 14 noiembrie, la Bucureşti, despre proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
A doua zi, pe 15 noiembrie, cei doi oficiali vor avea la Bruxelles o întrevedere cu Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Părţile vor vorbi despre acţiuni concrete, care vor ajuta Republica Moldova în parcursul său european.

Pentru a asigura obiectivitatea procesului și a rezultatelor sesiunii de bacalaureat 2014, Ministerul Educației va introduce elemente noi la susţinerea examenelor

Sute de turişti din toate colţurile lumii vizitează anual casa-muzeu din satul Zaim, raionul Căuşeni. Aici a copilărit poetul Alexei Mateevici.

Satul Ciobanovca din Anenii Noi este o localitate care, la prima vedere, nu se deosebeşte de altele. Cu toate acestea, mai bine de un deceniu, aici vin în fiecare an grupuri de turişti germani, câte 20–30 de persoane.

Oricât ai altoi pedagogia lui Makarenko pe Casa morţilor a lui Dostoievski, tot Scrisori din subterană face! Cutremurătorul volum de „poeme orfeline” All Death Jazz, Max Blecher, 2013, semnat de Nicolae Avram, el însuşi un „produs” al casei de copii Federeu, stă mărturie în acest sens, una pe câteva voci ce articulează cartea în secvenţe omonime.

Naţionala Moldovei de Rugby a obţinut o victorie superbă împotriva Suediei în grupa 1B a Cupei Europei pe Naţiuni, scor 50–20. Jucătorii noştri au reuşit opt eseuri în faţa unui public entuziasmant, scrie noi.md.

O capsulă Soyuz, având la bord trei astronauţi şi torţa olimpică rusă, care a fost scoasă în spaţiu pentru prima dată în istorie, a aterizat ieri în Kazahstan, în Asia Centrală, cu mai puţin de trei luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Soci, scrie mediafax.ro.

La invitaţia Fundaţiei Culturale “Casa Limbii române” din Cernăuţi un grup de bibliotecari colaboratori ai Bibliotecii judeţene “George Coşbuc”, în frunte cu directorul acestei importante instituţii de cultură, poetul şi preotul Ioan Pintea, parohul bisericii “Trei ierarhi” din judeţul Bistriţa-Năsăud, redactor şef al revistei “Mişcarea literară”, din care au făcut parte şi scriitorii bistriţeni Aurel Podaru, prozator şi publicist, poeţii Menut Maximilian, Marcel Seserman şi David Dorian.

Fundaţia Civică Raională „Gheorghe Asachi” Herţa, în colaborare cu Primăria şi Şcoala Medie din comuna Târnauca, a organizat, la Herţa şi Târnauca, o suită de manifestări cultural-artistice, desfăşurate sub genericul „IN MEMORIAM – GHEORGHE ASACHI (01.03.1788 – 12.11.1869)” şi a celei de a VII-a aniversări a fundaţiei care-I poartă numele, începând din anul 2006.

Plângerea introdusă în 2008 de către Societatea Română de Televiziune (actualmente Televiziunea Română – TVR) la CEDO a vizat încălcarea de către autorităţile din Republica Moldova a drepturilor societăţii reclamante la libera exprimare şi la respectarea bunurilor, generată de retragerea abuzivă, în 2007, a licenţei de utilizare a unei frecvenţe naţionale.

Lecturi fenomenologice ale Evangheliilor: Albert Camus și Michel Henry //
Prezentare de Alexandru Cosmescu la Sesiunea Ştiinţifică „Albert Camus în contextul filosofiei contemporane”, consacrată aniversării de 100 de ani de la nașterea filosofului, UNAȘM, 7 noiembrie 2013.

Recent, trupa Teatrului Naţional „M. Eminescu” s-a întors de la Arad, unde a participat la Ediţia a XIX-a a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic, Reper Fest.

Temperatura, precipitaţiile, umiditatea aerului, dar mai ales presiunea atmosferică influenţează în mod negativ un număr foarte mare de oameni.

Naţionala noastră va întâlni mâine, 9 noiembrie, pe stadionul Dinamo, naţionala Suediei, într-un meci din cadrul Cupei Europene pe Naţiuni.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) intenționează să investească în România 600 milioane de euro (810 milioane de dolari) în 2014, dar este posibil să ajungă la nivelul investit în acest an, pentru a sprijini industria energetică și cea bancară, transmite Bloomberg. Anul trecut, BERD a investit în România 612 milioane de euro, ca…
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a primit miercuri, 6 noiembrie 2013, o delegaţie a comunităţii aromânilor din Republica Albania, condusă de Ilia Gjoka, preşedintele Ligii Aromânilor din Republica Albania, transmite Romanian Global News. Agenda discuţiilor a cuprins examinarea modalităţilor prin care România poate continua să sprijine cât mai eficient eforturile comunităţii aromânilor…
Adio cursurilor de română de la Circolo III (şcoala maternă Arcobaleno) din Ladispoli, anunţă Il Messaggero. “Este o mare pierdere de integrare şi amiciţie între popoare”. Astfel îşi manifestă amărăciunea Angela Nicoară, profesoară de cultura română şi de mulţi ani angajată în şcolile din Ladispoli foarte populate cu elevi români (în oraş numărul românilor înscrişi…