Suvorov și Ecaterina II tronează la Tiraspol

Panourile cu reclame ne înfățișează tineri în haine militare, cu automate Kalașnikov, ei ne privesc în ochi și ne spun: „Мы победили” („Am biruit”)

Autoproclamata rmn are o capitală mai curată, mai bine măturată, mai puțin poluată decât sărmanul și slinosul Chișinău. La Tiraspol, nu am văzut tomberoane devastate de maidanezi, răscolite de boschetari. Culmea, nu am văzut nici gropi!

Irina Nechit

Artera principală se numește, desigur, Lenin, și e așa de dreaptă, netedă, lustruită, parcă te-ai da cu schiurile pe ea, din deal, de la Teatrul de Dramă și Comedie, până în vale, la Tancul cocoțat pe un piedestal de granit, cu țeava îndreptată spre Vest.

De frică, nu am făcut sondaje, nu am chestionat trecători, nu am discutat cu funcționari, demnitari sau lucrători simpli, dar după o promenadă pe strada Lenin, într-o zi de martie cu muguri gata să explodeze prin scuaruri și pe alei, am dedus că în amenajarea, modernizarea și „blindarea” ideologică a Tiraspolului s-au făcut investiții majore. Nici pomeneală de buticuri, gherete, tarabe jegoase, vânzătoare de semințe pe stradă. Singura cerșetoare pe care am văzut-o în frumoasa zi de 18 martie 2017, când am vizitat orașul de pe Tiras, se afla la intersecția bulevardului Lenin cu strada 25 Octombrie. Ședea pe un scăunel, aranjată, curățică, avea o privire blândă, îngăduitoare, tineri stilați se apropiau, se aplecau, îi lăsau bani dându-i binețe, maturii o întrebau ce mai face, lăsându-i ruble transnistrene, în scurt timp bătrânica și-a adunat o anume sumă de care se arătă mulțumită, își luă scăunelul și dispăru.

Greșiți dacă vă imaginați că în această Casă a Cărții sunt multe cărți de literatură rusă, clasică și contemporană. Nu, cărțile încap pe câteva rafturi, în rest, vitrinele sunt pline cu panglici Sf. Gheorghe, iconițe cu portrete ale lui Gagarin, Kotovski și Lenin, suvenire cu tancul din Tiraspol. Senzația că mergi printr-un oraș străin, că aici trecutul e mai important decât prezentul, nu te părăsește când te plimbi prin Tiraspol. Panourile cu reclame ne înfățișează tineri în haine militare, cu automate Kalașnikov, ei ne privesc în ochi și ne spun: „Мы победили” („Am biruit”).

O plimbare pe strada Lenin

Propaganda a biruit la Tiraspol, nu doar prin lozinci și declarații, dar și prin aspectul clădirilor renovate, al înaltelor magazine, bănci, complexe sportive proaspăt construite și al zidirilor noi, pe cale de a fi finisate. În inima orașului se înalță monumentul lui Suvorov, ce simbolizează prezența și dăinuirea peste veacuri a Imperiului Rus. Vizavi de Suvorov, pe malul Nistrului, la intrarea într-un parc cochet, tronează bustul împărătesei Ecaterina II și împrejurul ei – busturi ale câtorva eroi ai muncii socialiste.

Lângă Ecaterina II e celebrul Tanc de la Tiraspol, nimic amenințător în șenilele înțepenite și în turela neclintită a acestuia, vizitatorii se pot cățăra pe el și pot face poze, ținându-se de țeavă, zâmbind cu gura până la urechi, polițiștii din preajmă tac, nu zic nimic.

Simboluri țariste, amestecate cu cele comuniste și creștine

În fața Tancului, un nou memorial, construit într-un stil eclectic și cumva nebulos – un tânăr de azi nu-și va da seama căror evenimente le este consacrat. Memorialul nu amintește de atacul Armatei 14 asupra Republicii Moldova, în general, nu conține figuri de militari. Unul din personajele sculptate este în civil, cu un chipiu pe cap, cu un fel de pantaloni sport și cu un fragment de aruncător de mine pe spate, inscripția de la picioarele lui spune că fiii poporului transnistrean și-au apărat pământul de invazia Moldovei, în 1992. Pe centru – o siluetă feminină îndoliată ce amintește vag de sculpturile romane. Mai vedem un tip musculos, cu pieptul dezgolit, cu armă, zvelt, zâmbitor, parcă trecut prin săli de fitness și saloane de frumusețe – e monumentul dedicat soldaților care au luptat în Afganistan.

Râul Nistru trece pe alăturea între maluri betonate, apa curge domol, limpede și fără memorie (apa ce curgea pe aici în 1992 s-a revărsat demult în oceanul planetar). Pe un uriaș panou publicitar din piața principală a Tiraspolului strălucesc în culori sărbătorești citate din scriitori clasici ruși, din Biblie și din Iisus Christos. Pe fațadele multor clădiri stau de pe vremea sovietică steme ale RSSM, drapele roșii, Secera și Ciocanul.

Propaganda, victorioasă la Tiraspol

Responsabilii de propagandă au amestecat cu dibăcie simboluri țariste cu cele comuniste și cu cele creștine, mesajul lor de bază fiind că Tiraspolul e Rusia. Și Benderul e Rusia – dovadă e și linia de troleibuz dintre cele două orașe. De altfel, pe această linie circulă cele mai confortabile, mai viu colorate, troleibuze transnistrene.

Nimic nu sugerează că ne aflăm, totuși, pe teritoriul Republicii Moldova. Cu cea mai mare încrâncenare nomenclaturiștii de aici au luptat și luptă contra limbii române, a grafiei latine. Pe străzi nu se vorbește în română, ci în rusă. Chiar nu au mai rămas cuvinte românești măcar în inscripții, măcar în instituții de cultură?, m-am întrebat și m-am pornit în căutarea unor „vestigii” de română la Tiraspol.

Limba română, izgonită din Tiraspol

În incinta Teatrului de Dramă și Comedie „N. Aronețkaia” am descoperit o urare în română, cu grafie chirilică, din partea oamenilor de teatru de la Chișinău adresată colectivului teatrului tiraspolean, reînființat în 1969 (instituția a fost fondată în anii ’30, pe vremea Republicii Autonome Moldovenești, pe atunci parte a Ucrainei sovietice). În urare se spune că actorii tiraspoleni vor avea un drum plin de greutăți și amărăciuni, dar că îi așteaptă un viitor luminos. Am mai văzut în cabinetul actualei directoare a teatrului tiraspolean un suvenir pe care e scris cu litere chirilice „Мэрцишор” („Mărțișor”). Alte mostre de limbă română în teatru nu există.

Tot plimbându-mă prin Tiraspol, am intrat în Palatul Pionierilor, cu o expoziție de sarafane și cocoșnice la intrare. Toate inscripțiile sunt în rusă, ele îi invită pe copii să se înscrie în ansambluri muzicale („Друзья” – „Prietenii”, „Дарование” – „Talente”), în ansambluri de dans sportiv și în ansamblul de dansuri indiene „Sitara”. Doar formația corală și vocală și-a păstrat denumirea de cândva – „Фиричел”, adică „Firicel”. În desenele afișate în hol, copiii au pictat lei, tigri, veverițe, peisaje cu mesteceni, cu flori, într-un singur desen e reprezentat un ciobănaș privind cocostârcii de pe cer.

Un ciobănaș și o păstoriță în haine „naționale” sunt reprezentate și pe coperta unui dicționar rus-moldovenesc-ucrainean, pe care l-am ținut în mâini cu tristețe, în Casa Cărții din centrul Tiraspolului. O întrebasem pe vânzătoare dacă în această librărie există dicționare ruso-române și ea mi-a zis că au doar un singur dicționar, rus-moldovenesc-ucrainean (tipărit la Bender). A adăugat că acesta nu poate fi folosit la facultate, ci doar în școli, deoarece conține foarte puține cuvinte. „Sunt la Tiraspol librării mai mari?”, am întrebat. „Nu, Casa Cărții e cea mai mare”, mi s-a răspuns.

Greșiți dacă vă imaginați că în această Casă a Cărții sunt multe cărți de literatură rusă, clasică și contemporană. Nu, cărțile încap pe câteva rafturi, în rest, vitrinele sunt pline cu panglici Sf. Gheorghe, iconițe cu portrete ale lui Gagarin, Kotovski și Lenin, suvenire cu tancul din Tiraspol. Senzația că mergi printr-un oraș străin, că aici trecutul e mai important decât prezentul, nu te părăsește când te plimbi prin Tiraspol. Panourile cu reclame ne înfățișează tineri în haine militare, cu automate Kalașnikov, ei ne privesc în ochi și ne spun: „Мы победили” („Am biruit”).

The following two tabs change content below.