Susţin iniţiativa PCRM

La una din şedinţele Parlamentului, Vladimir Voronin a propus ca mandatul deputaţilor să fie validat după examinarea lor de către o comisie medicală. În primul rând, este necesar să le fie controlat Indicele Capacităţii Intelectuale. În fracţiunea PCRM sunt deputaţi care au atins vârsta de 30-40 de ani şi şi-au făcut studiile în R. Moldova. La noi, chiar şi în liceele cu predare în limba rusă, limba română se studiază timp de 12 ani. Şi atunci te întrebi: care sunt capacităţile mintale ale parlamentarului care timp de 12 ani nu a însuşit limba oficială a RM la nivel de comunicare?

Deputatul Ala Mironic a lucrat prim-secretar al PCUS al raionului Centru al capitalei, metodist în Colegiul de Transporturi şi rector al Academiei de Administraţie Publică şi nu a însuşit limba oficială a republicii.

Mark Tkaciuk, având grad ştiinţific, ignorează categoric limba poporului a cărui pâine o mănâncă.

Etnia turcă este reprezentată în Republica Federală Germania de circa cinci milioane de cetăţeni. Ca un stat cu adevărat democratic, Germania are parlamentari de etnie turcă ce nu ţin cuvântări în Bundestag în limba turcă. Ei vorbesc germana.

Doresc să pun trei întrebări 1. Curţii Constituţionale care a validat mandatele deputaţilor ce nu cunosc limba oficială a R. Moldova. Aceşti deputaţi încalcă Legea despre funcţionarea limbilor pe teritoriul R. Moldova; 2. Liderilor partidelor care au alcătuit AIE 2: 2.1. De ce când li se adresează deputaţii parlamentului în limba rusă ei răspund în limba rusă? 2.2. De ce nu este respectată Legea privind funcţionarea limbilor pe teritoriul R. Moldova? Să nu le fie frică: preţul la gazele naturale în R. Moldova a atins nivelul european; 3. Ministrului Justiţiei, dl Alexandru Tănase: până când în R. Moldova vor fi încălcate legile? Dle Tănase, Dvs. sunteţi ministru al Justiţiei, nu ministru al Reformelor. Legile existente e necesar să fie respectate permanent. Nerespectarea legii este o crimă şi trebuie sancţionată ca atare.

Şi o propunere pentru Comisia Electorală Centrală. Candidaţii pentru alegeri care nu cunosc limba oficială să nu fie înregistraţi drept concurenţi electorali.

Eugen Iliaş, profesor pensionar

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)