Surpriză pentru familia Radu

FILANTROPIE // Cei şapte copii din familia Radu nu vor mai fi expuşi pericolului

„Din banii preconizaţi pentru reparaţia podului, care se poate prăbuşi în orice moment, soţii Radu îşi vor pregăti copiii de şcoală”, dilema familiei Radu, a cărei poveste a fost publicată în ediţia de vineri a JURNALULUI, nu a putut lăsa indiferenţi mai mulţi oameni cu inimă mare. „Nu-mi vine să cred. Timp de atâţia ani nu am avut niciun ajutor. Dumnezeu să vă întoarcă însutit”, îi urează stăpânul casei directorului firmei de comerţ cu materiale de construcţie MCF EN GROS, care a oferit familiei numeroase un certificat de cinci mii de lei pentru reparaţia podului.

Svetlana PANŢA

„Alo? ziarul Jurnal de Chişinău? Mă numesc Maria. Aş vrea să ajut şi eu familia Radu”, ne-a anunţat la telefon doamna Maria. Femeia de 83 de ani din Chişinău a donat mai multe haine care, potrivit Tatianei, mama celor şapte copii, le-au venit bine. „Copiii mei nu sunt capricioşi. Ne înţeleg că nu le putem da mai mult decât avem. Însă uneori ne este foarte greu. Dacă îi cumperi la unul, nu-i poţi lipsi pe alţii”, explică mama. Puţinii bani din pensia de invaliditate a mamei şi a doi copii, toţi suferind de aceeaşi maladie – „Li se atrofiază muşchii de la mâini şi de la picioare”, explică soţul Tatianei –, plus salariul său mic de frizer abia de le ajung să asigure existenţa familiei lor numeroase.

„De sărbători ne adunăm cu toţii la o masă şi ne mulţumim cu ce ne-a dat Dumnezeu”, spune trist tatăl. Reprezentanţii Companiei „Meat House” au realizat şi acest vis al familiei. Cel puţin de Ziua Independenţei toţi membrii familiei Radu se vor aşeza la o masă cu diverse mezeluri care au fost oferite din partea companiei. „Activităţile de caritate nu ne sunt străine. Auzind despre problemele familiei Radu, am dori şi noi să aducem o mică contribuţie pentru ca aceşti copilaşi frumoşi să locuiască în nişte condiţii mai bune pe care ei le merită”, consideră Sergiu Balan, directorului firmei de comerţ cu materiale de construcţie MCF En GROS.

Nu rămâneţi indiferenţi!

Tatiana şi cei doi copii ai săi suferă de o maladie la coloana vertebrală care le afectează muşchii de la mâini şi de la picioare. Exerciţiile sistematice pe pista de alergare automată sau pe bicicleta staţionară ar putea să le stopeze atrofierea muşchilor, însă bugetul familiei este mult prea mic pentru un asemenea lux.

The following two tabs change content below.