Suportul moral al SUA este condiţionat de supremaţia legii

Europa Liberă: După întrevederea diplomaţilor occidentali cu premierul Vladimir Filat, ce credeţi despre şansele de depăşire a crizei pe care o traversează Republica Moldova şi ce ar trebui să facă Alianţa ca să beneficieze în continuare de sprijinul moral, în primul rând, al partenerilor internaţionali?

Asif J. Chaudhry, ambasadorul SUA în RM: „Într-adevăr, întrebarea este destul de relevantă şi actuală, dar ideea este că răspunsul, de fapt, ar trebui să vină de la părţile care sunt implicate în acest proces. Acesta este un proces care a implicat în trecut şi implică acum o cooperare şi un dialog intensiv, desigur, între partidele, forţele politice, care sunt în Republica Moldova. Ele, desigur, trebuie să ia în considerare toate aspectele ce ţin de acest domeniu, ce ţin de constituţionalitate, de legalitate şi alte chestiuni.

Depinde şi este chestiunea prioritară a conducerii R. Moldova de a discuta şi de a decide ce acţiuni vor lua după aceasta. Dar ca ea să aibă în continuare suportul nostru moral, trebuie să se ţină de supremaţia legii şi ar trebui să întreprindă orice acţiune care este în conformitate cu Constituţia şi legislaţia R. Moldova.

Într-adevăr, R. Moldova trebuie să aibă un dialog continuu cu Comisia de la Veneţia şi, într-adevăr, partidele trebuie să discute între ele, dar trebuie să discute şi cu experţii de la Comisia de la Veneţia. Trebuie să discute cu ei pentru a ajunge la o înţelegere finală, acceptată de toţi. Dar, foarte important, poate cel mai important, să fie acceptabilă şi de experţii internaţionali, inclusiv experţii Comisiei de la Veneţia, pentru ca aceste acţiuni să aibă legitimitate. Eu nu sunt un expert în dreptul constituţional şi de aceea nu mă voi opri la detalii. Voi spune doar că trebuie să fie un dialog în societate şi între experţi. Cel mai important – trebuie să fie respectată supremaţia legii şi legislaţia”. (europalibera.org)