„Suntem ceea ce distribuim şi promovăm”

Interviu cu interpretul Adrian Ursu

În ultimul timp, tot mai multe vedete din R. Moldova au fost ținta unor știri false, iar cel mai des internauții au distribuit fake-uri pe rețelele de socializare despre decesul acestora. Dintre vedetele autohtone au fost „înmormântate” Nelly Ciobanu, Anișoara Puică, Zinaida Julea, Vitalie Dani, Pavel și Cleopatra Stratan și alţi interpreţi. Adrian Ursu a fost și el de câteva ori protagonistul unor știri false, interpretul ne-a relatat într-un interviu despre impactul acestor știri asupra carierei și vieții personale.  

– Când ai fost pentru prima dată ținta unui fake?

Prima oară a fost acum doi-trei ani, a apărut o astfel de știre cu poză, cu mașina distrusă… Noroc că un internaut mi-a scris și primul lucru pe care l-am făcut m-am gândit la părinți, le-am telefonat și le-am spus că dacă sună cineva și întreabă de mine, să-i spună că sunt bine, sunt la filmări. Ei m-au întrebat de ce, le-am spus că a apărut o știre falsă.

– Cum te-au afectat știrile false?

Pe mine m-a afectat deoarece una e să faci o știre că Adrian Ursu a avut un accident, şi alta e ceva de genul: „Moldova e în lacrimi – Adrian Ursu a decedat”, exact cum a apărut nu demult. Atunci am făcut un video, l-am postat pe internet și îmi închipuiam că, dacă nu aş fi reușit să-mi anunț părinții din timp, ei ar fi suferit mult. Și cum eram în filmări și mama mă suna timp de patru ore, iar eu nu răspundeam, se putea întâmpla orice.

Aflând o astfel de „noutate”, putea să facă un atac de cord, Doamne ferește. Eu nu exagerez deloc deoarece există precedente, de exemplu, în cazul doamnei Zinaida Julea, sora ei a avut probleme de sănătate în urma zvonurilor răspândite pe net. Cel mai grav e că unii oameni, telefonându-le apropiaților mei, nu spun că au citit undeva o știre, dar întreabă direct: „Este adevărat că Adrian a murit?”.

– Ai aflat cine stă în spatele acestor știri și care ar fi scopul?

Știu că în spatele acestor știri stă un băiat care o face doar pentru bani, deoarece orice accesare, distribuire îi aduce bani în cont. Neoficial, acesta are o scuză „onorabilă” – că-și câștigă bani pentru studii. Cel care scrie astfel de știri trebuie să fie total iresponsabil și fără simț, total limitat ca să nu-şi dea seama că prin astfel de știri poate afecta nu doar emoţional, ci și fizic. În ce mă priveşte, mie personal astfel de știri nu-mi aduc niciun feedback pozitiv și eu nu am nevoie deloc de ele, ba chiar îmi trezesc sentimente neplăcute, și așa lumea este stresată de tot felul de știri despre accidente.

– Internauții distribuie aceste știri false din curiozitate, din neștiință. Ce îi îndemni tu să facă pentru a nu cădea în capcana fake-urilor?

Eu pot să accept și să înțeleg curiozitatea oamenilor faţă de astfel de știri, ele șochează, dar vreau să atrag atenția tuturor – nu accesați astfel de site-uri, căutați surse veridice, cunoscute, verificate. Nu distribuiți astfel de știri false. Cel mai hazliu este că am citit undeva un comentariu că artiștii ar crea chiar ei astfel de știri pentru a se promova.

Eu nu duc lipsă de atenție din partea presei, lansez melodii, particip la diferite proiecte, concerte, am conturi pe internet, unde mă promovez. Ne-am dori de la oameni să distribuie pe internet doar știri pozitive despre artiști, să promoveze lucruri frumoase, deoarece noi suntem ceea ce mâncăm, la fel suntem și ceea ce distribuim, promovăm. Celor care creează astfel de știri, prin această modalitate, le spun că din banii pe care îi câștigă astfel n-o să iasă nimic bun, se pot trezi cu un boomerang de acest gen, eu nu le doresc așa ceva, dar știu că în viață totul se întoarce. Cât priveşte accidentele, îi îndemn pe toți să fie atenți la volan, să fie cumpătați, să respecte regulile de circulație.

– Sursele de informații false vor să te „îngroape”, dar în realitate ce surprize pregătește interpretul Adrian Ursu pentru fanii săi, publicul său?

Am o piesă nouă, un nou videoclip pe care îl finalizez în octombrie și pe care îl voi prezenta în luna noiembrie. Clipul a fost filmat la Las Vegas. Vreau să mulțumesc oamenilor pentru grija lor și să le spun că pe viitor îmi doresc o familie mai mare, acum suntem trei – eu, Irina și Maria-Andreea. Cu Doamne ajută, când o să avem știri frumoase, o să vă anunțăm. În familie deja se discută acest subiect! Mulțumesc tuturor pentru griji și multă sănătate.

Interviu realizat de Carolina Chirilescu

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu