Sunt singură acasă

CUTREMURĂTOR // Pentru ca fiica lor să poată merge, părinţii au fost nevoiţi să plece peste hotare. Micuţa a rămas singură acasă.

Din Jurnalul Inei: „Dragă Jurnal, mă numesc Ina, sunt din raionul Cimişlia, satul Ivanovca Nouă. Astăzi e 23 iunie, o zi importantă din viaţa mea, împlinesc 15 ani, însă această zi e cea mai tristă din viaţa mea, deoarece sunt singură… lipsită de îmbrăţişările şi sărutările membrilor familiei mele. Tata se află la Moscova de şapte ani, mama a plecat acum trei luni în Italia, iar cei doi fraţi ai mei mai mari, în grija cărora am fost lăsată, au plecat şi ei peste hotare… sunt singură acasă”

S-a născut prematur şi medicii strângeau din umeri atunci când apropiaţii întrebau dacă fetiţa lor mult aşteptată va supravieţui. A supravieţuit. Însă când Ina a împlinit un anişor, mama ei a descoperit că micuţa ei, spre deosebire de alţi copilaşi care la această vârstă fac primii paşi, stă ţintită locului. Până la patru ani, cei doi fraţi mai mari şi mama au purtat-o pe Ina doar în braţe. În pofida durerii insuportabile, fetiţa a făcut primii paşi. „Am nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale. O înţeleg pe mama de ce a plecat şi pe fraţii mei care au făcut acelaşi lucru. Sunt singură acasă, dar încerc să mă descurc”, povesteşte Ina, pe care am găsit-o la ea acasă într-o singurătate cumplită.

În fiecare zi, vine acasă, unde fiecare colţişor îi aminteşte despre familia ei care cândva era împlinită, când toţi erau acasă. „Sincer să vă spun, pe tata l-am văzut pentru prima dată când am împlinit şapte ani. El lucra la Moscova. Nu mi-a fost greu să-i spun tata, mama îmi povestea multe despre el”, relatează Ina. Tata nu a stat mult şi iarăşi a plecat. Deşi fetiţa nu vorbeşte de rău despre părintele ei, rudele ne-au povestit că, de când este plecat peste hotare, tatăl Inei nu prea se grăbeşte să trimită bani familiei. Mama Inei nu a avut de ales. Ea i-a chemat pe cei trei copii ai săi şi i-a anunţat că pleacă. Ina a rămas în grija fraţilor săi mai mari, Radu, de 20 de ani, şi Vlad, de 22 de ani. Peste o lună însă, Radu a plecat şi el la Moscova la tatăl său, iar, cu o zi înainte de ziua de naştere a surorii sale, Vlad şi-a luat rămas bun de la Ina şi a zburat în Israel.

„Nu mi-e frică”

De când a plecat mama peste hotare, Ina a preluat sarcinile acesteia. Deşi îi vine greu, ea nu se plânge. „Îmi place să fac mâncare. Când mama era acasă, făceam acest lucru împreună. După plecarea ei, pregăteam cu drag bucate pentru fraţii mei mai mari, apoi ne aşezam toţi trei la masă. După cum spune mama, „masa strânge familia la un loc”, ne spune Ina mândră de sine.  Pe lângă pregătirea bucatelor, Ina mai face curat în casă, are grija de curte, pentru ca atunci când va veni un om străin la ei acasă să nu-şi dea seama de lipsa mamei.

Toţi cei care o cunosc pe Ina sunt frapaţi de curajul şi optimismul acestei fetiţe. Ea reuşeşte să le facă pe toate chiar dacă se deplasează cu greu. Cele două intervenţii chirurgicale pe care le-a suportat la zece ani au ajutat-o, dar nesemnificativ. Urmează alte operaţii foarte costisitoare. „Nu mi-e frică”, spune Ina, deşi fetiţa mi-a povestit că după prima intervenţie a trebuit să nu mişte picioarele timp de două săptămâni, apoi a urmat o perioadă îndelungată de reabilitare. „Eram fericită, pentru că atunci alături de mine erau mama şi tata”, îşi aminteşte fetiţa.

Fratele nu s-a ţinut de cuvânt

Pe Vlad, fratele Inei, l-am găsit întristat în ziua când îşi lua rămas bun pentru trei luni de la surioara sa iubită. „Inuţa nu e o fiinţă neajutorată, ba din contra, e o curajoasă, care s-a descurcat de minune în lipsa mamei şi sunt sigur că o va face şi de acum înainte. I-am promis că o voi proteja tot timpul, că oricând va avea nevoie de mine, îi voi fi alături. Azi îmi încalc promisiunea, dar e pentru binele nostru”, mi-a vorbit Vlad pe data de 22 iunie, cu o zi înainte de cea de-a 15-a aniversare a Inuţei. Micuţa rămasă singură spune că nu se simte nicăieri mai bine ca la ea acasă, de aceea toată ziua şi-o petrece aici, iar seara încuie bine uşile şi pleacă la bunica să doarmă şi să-şi viseze familia acasă. „Cea mai mare dorinţă a mea este ca toată familia mea să fie acasă – mama, tata, eu şi fraţii mei mai mari”, spune Ina visătoare.

„E ziua mea de naştere, iar eu sunt singură”

Ina îşi aminteşte cu nostalgie zilele de naştere pe care i le organiza mama când era acasă. „Câtă bucurie! Nu dormeam aproape toată noaptea, doream mai repede să se facă dimineaţă şi să văd ce surpriză mi-a pregătit mămica, ce cadouri mi-au cumpărat frăţiorii mei. Într-un an, de ziua mea, am fost la Chişinău şi ne-am plimbat, în alt an mămica mi-a organizat o petrecere acasă cu prietenii şi colegii mei. Anul acesta, însă, în ajun de ziua mea, aş fi vrut să mă culc şi să mă trezesc peste o zi, să nu fiu prezentă de ziua mea, să nu simt măcar în această zi că sunt singură…”

Un copil cu mască pe faţă

Suferă cumplit plecarea mamei, însă ascunde acest lucru. Ina e mereu zâmbăreaţă şi atunci când m-a văzut în pragul casei m-a sărutat şi m-a îmbrăţişat călduros. „Cu toate că sunt mai ocupată cu lucrul de pe lângă casă, mă strădui să fac faţă şi cerinţelor de la şcoală. Am terminat clasa a V-a cu note bune şi mă simt împlinită că pot să le reuşesc pe toate”, spune mândră Ina. Oricum se simte îi este greu, iar zâmbetul optimist nu este decât o aparenţă. Lucru pe care l-a observat şi diriginta de clasă a Inei, doamna Ecaterina: „Ina e o fire mai închisă, care îşi exteriorizează mai greu sentimentele, însă suferinţa ei provocată de dorul de mamă se manifestă prin tăcere, prin ochii ei totdeauna trişti. În comparaţie cu alţi elevi cu părinţii plecaţi peste hotare, care adoptă un comportament mai agresiv, Ina rămâne a fi o fată liniştită”, constată profesoara.

Ina aşteaptă cu nerăbdare să vină toamna, pentru că mama i-a promis că mătuşa de la Lipoveni o va lua în grija ei. Ina nu îşi face griji că va merge la altă şcoală, că îşi părăseşte prietenii şi colegii. Ea va trece cu capul sus şi peste aceste greutăţi, aşa cum a mai făcut-o, în schimb nu va mai fi singură, va fi alături de cei apropiaţi.

Versuri pentru mama

Pentru ca timpul să treacă mai repede şi să uite de necaz, Ina iese la joacă cu cele două prietene ale sale, Diana şi Lidia, sau scrie versuri. „Dacă înainte scriam mai mult despre prieteni, copilărie, şcoală, de când a plecat mămica în Italia, dorul de ea mă face să o regăsesc mai în toate poeziile mele.”

„Îţi mulţumesc din suflet, mamă,

Pentru faptul că exişti.

Mi-ai dăruit căldura ta cea mare

Şi iubirea ta de nedescris”

Mi-e frică să o întreb pe mama când vine

Am întrebat-o dacă mama vine degrabă acasă şi Ina mi-a răspuns indispusă. „Vorbesc des cu mămica, la telefon, pe skype, o întreb ce mai face, cum se descurcă, însă niciodată când va veni acasă. Înţeleg că are abia trei luni de când e plecată în Italia şi răspunsul la întrebarea mea va fi destul de dureros, de aceea nu o mai întreb”.

JURNAL de Chişinău îi îndeamnă pe toţi cei care sunt în preajma copiilor lipsiţi de grija părintească şi care sunt în situaţie de dificultate să nu rămână indiferenţi faţă de problemele acestora şi să ne contacteze la numerele de telefon (022)237645, 069456968, sau să ne scrie pe adresa electronică. Mâine, poate fi prea târziu cotidian@jurnal.md.

Cristina Lotca

The following two tabs change content below.