„Sunt pentru formaţiunile ce mă vor reprezenta”

Picture 109.jpg1Vineri, 17 octombrie curent, elevii din trei clase XII ale Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Chişinău au participat la dezbaterea „Primul meu vot”, organizată de redacţia JURNALULUI şi implementată de Asociaţia Presei Independente în cadrul Coaliţiei pentru Alegeri Libere şi Corecte din Republica Moldova, cu suportul Consiliului Europei. Discuţia s-a finalizat cu mesajul „Vom merge la alegeri, pentru că noi suntem viitorul acestui stat”, au spus majoritatea elevilor care au participat la dezbatere.

Ruxanda Vasilov, în vârstă de 18 ani, de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chişinău a spus că va participa la alegerile parlamentare din acest an. Tânăra va merge, împreună cu părinţii săi, la secţia de votare unde va alege partidul politic care crede că o va putea reprezenta în legislativ. „Noi discutăm uneori în familie, mai ales în ultimul timp, pe cine ar trebui să votăm. Participarea la alegeri înseamnă pentru mine mult, deoarece îmi pasă de viitorul acestui stat. Nu cred că decizia mea este cea mai bună, argumentată şi corectă, însă voi alege fără a fi obligată de nimeni”, a spus tânăra. Şi Mihai Grozavu va participa la alegeri, „pentru că îi pasă de statul în care s-a născut”, deşi spune sigur că va pleca din Republica Moldova imediat după absolvirea liceului sau după studiile superioare. „Eu sunt şi voi fi un cetăţean activ”, a menţionat ferm elevul. Din spusele tânărului, am înţeles pentru cine s-a decis să-şi dea votul: „Am în vizor două partide politice, care au ales un drum adecvat pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Până la 30 noiembrie, voi decide pentru cine voi vota pentru prima dată”.

„Voi merge la alegeri”

„Votez pentru că starea de lucruri din toate domeniile este una proastă şi trebuie schimbată. Pentru asta, este nevoie de o forţă nouă în fruntea statului. Evident că am nevoie de mai multe informaţii despre partidele politice şi programele lor, promisiunile lor electorale. În perioada electorală, promisiuni sunt multe, însă în timpul guvernării se face foarte puţin. Încă nu am decis pe cine voi alege, însă voi merge la alegerile parlamentare din acest an. Este ceva legat de viitorul statului”, a spus pentru JURNAL Vlad Malai. O altă elevă, Mădălina Ţapu, nu ştie încă pentru cine va vota, pentru că e dezamăgită de politicienii actuali, şi anume de „interesele lor personale, tupeul lor şi lipsa de inteligenţă”. Se pronunţă pentru formaţiunile politice care optează pentru un viitor prosper.

Obiectivul întâlnirii cu elevii de la „Spiru Haret” a fost stimularea activismului şi creşterea gradului de implicare a tinerilor în viaţa comunităţii locale şi a statului în ansamblu, prin activităţi de educaţie civică şi electorală în rândul celor care au atins vârsta majoratului după ultimele alegeri sau urmează să împlinească 18 ani până la 30 noiembrie 2014, când vor avea loc alegerile parlamentare ordinare în Republica Moldova. Cei 43 de liceeni au fost informaţi despre democraţie, alegeri, sisteme electorale, organe electorale, procedura de votare, importanţa participării oricărui cetăţean al RM la alegeri şi cum poate influenţa un singur vot rezultatul alegerilor de orice nivel. Tinerii au fost încurajaţi să participe activ la alegeri nu doar ca alegători, ci şi în calitate de observatori, pentru ca alegerile să se desfăşoare liber şi corect.

The following two tabs change content below.