Sunt doar eu vinovată

A fost primul bărbat din viaţa mea, şi pentru mulţi ani şi singurul. Avea nevoie să-şi confirme potenţialul masculin. De câte ori mergeam undeva, îi alunecau ochii în decolteul altei femei. Nu avea importanţă că era o prietenă de-a mea sau chelneriţă care ne servea la masă. Ieşeam foarte des împreună, însă pe mine mă conducea acasă mai devreme, apoi îşi continua petrecerea alături de prieteni şi în compania altor femei. Iar mama lui mă suna şi mă acuza că eu îi reţin copilul, şi din cauza mea este obosit şi nu reuşeşte să facă ceva serios în viaţă. Nu pot să spun că nu l-am iubit. Sau poate, călăuzită fiind de visul meu, m-am convins să îl iubesc. Dar după doi-trei ani, nu pot să spun exact când s-a întâmplat, pentru că de fapt relaţia şi sentimentele s-au erodat şi s-au transformat în timp, am început să simt numai dezgust. Când trebuia să facem dragoste, ceea ce se întâmpla din ce în ce mai rar, mă treceau fiori de dezgust gândindu-mă că mă va atinge după ce mai atinsese multe alte femei. Acum trei ani s-a implicat într-o relaţie care a fost pe punctul de a ne despărţi definitiv. Era o femeie “uzată” din oraş, pe care o cunoşteam, şi de care el nu se mai putea despărţi. Până atunci avea relaţii de scurtă durată, fară să se implice, însă această femeie reuşise să îl vrăjească puternic de tot. Iniţial m-am ambiţionat, şi mi-am spus că nu voi renunţa la bărbatul meu din cauza unei astfel de femei. Prietenii veneau şi îmi spuneau că i-au văzut împreună, deşi el îmi jura că nu se mai întâlnesc. Am ajuns chiar în punctul de a mă umili public. Ne-am întâlnit într-un local şi am pălmuit-o, urlând la ea să îmi lase bărbatul în pace. Eu eram vinovată faţă de mine însămi. Sper să găsesc forţă de a mă ridica din această relaţie. Ştiu că şi el ar vrea. Numai că amânarea şi teama de necunoscut pândesc din ungherul copilăriei nesigure, hrănite cu vise materiale.
Dana Ciobanu
The following two tabs change content below.