Summit-ul Forțelor Armate de la Oslo, ediţia 2015

DSC02236

Forțele Armate ale Norvegiei și Comitetul Atlantic Norvegian organizează anual, la Oslo, Summit-ul Forțelor Armate. Ediţia 2015 a avut drept subiect „Un mileniu de putere militară, forțele noastre și viitorul”. Discuțiile și comunicările participanţilor au fost axate în mod special pe modernizarea și eficientizarea forțelor armate în contextul actualelor provocări ce țin de conflicte, migrație, războiul hibrid. Or, în cadrul acestora, forța militară reprezintă doar o parte mică a unei ample și complexe strategii. De asemenea, forţa militară are aceeaşi importanţă în contextul dezvoltării tehnologiei și științei, accelerării urbanizării, globalizării și al altor factori interni și externi, care impun schimbări și transformări în domeniul apărării și securității.

DSC02222Dintre cei care au susţinut comunicări îi menţionăm pe generalul danez Knud Bartels, fost șef al Comitetului Militar NATO; profesorul dr. Luis Simòn, reprezentant al Institutului pentru Studii Europene, co-fondatorul revistei „European Geostrategy”; colonelul Petter HF Lindqvist, consultant militar la o serie de instituții norvegiene; general-maiorul britanic Andrew Mackay; cercetătoarea norvegiană Elise Must; cercetătoarea britanică Emile Simpson, precum și alte personalități din domeniu, oficiali și cercetători.

DSC02198

Despre R. Moldova s-a vorbit în contextul geopolitic european și actualelor provocări în domeniul securităţii. La summit a fost prezentată noua viziune privind dezvoltarea Forțelor Armate Norvegiene până în 2035, care servește drept temelie pentru reflecții şi dezbateri. Totodată, a fost marcată achiziționarea primului avion de vânătoare F-35, din cele 52 planificate a fi procurate până în 2025, un moment istoric pentru serviciul norvegian al apărării.

DSC02194

„În condițiile actualelor provocări, consolidarea securității are o importanță vitală. Acest lucru nu este posibil fără o modernizare continuă a forțelor armate capabile să facă față oricăror probleme și scenarii complexe. În acest sens, Norvegia este model de urmat”, a menționat consulul onorific al R. Moldova la Oslo, Esenia C. Steckmest, care a participat la eveniment.

The following two tabs change content below.