Sucul de lămâie poate trata petele care apar pe faţă vara


Pentru multe dintre noi, vara este sinonimă cu activităţile exterioare şi relaxarea la soare. Supraexpunerea la soare este însă dăunătoare pielii din cauza faptului că radiaţiile ultraviolete pătrund nu numai în epidermă, ci chiar în dermă. După 35–40 de ani, se observă scăderea accentuată a elasticităţii pielii. De aceea, se recomandă o atenţie şi o îngrijire deosebită a pielii, în mod special a tenului, pe timpul verii:

–      demachiere şi tonifiere dimineaţa şi seara cu produse specifice tipului de ten;

–      dimineaţa se recomandă cremă cu factor de protecţie în funcţie de tipul de ten;

–      seara se vor aplica creme hidratante, antirid. Atenţie, nu trebuie neglijată zona ochilor şi a buzelor!

–      o dată pe săptămână, se recomandă crema-gomaj pentru corp şi ten, pentru revitalizarea celulară;

–      expunerea la soare trebuie să fie progresivă, să se evite mijlocul zilei, să se folosească produse cu ecran solar, care acţionează fie prin absorbirea razelor ultraviolete, fie prin reflectarea lor;

–      consumul zilnic de lichide trebuie să fie de peste doi litri pe zi, deoarece pielea trebuie hidratată, ea pierde apă şi săruri prin transpiraţie mai abundentă decât în alte anotimpuri;

–      tratamentele dermato-cosmetice pot ţine sub control calitatea pielii şi pot „îmblânzi” situaţiile extreme, cum ar fi tenul sensibil, cuperotic sau pătat. Aceste tratamente sunt recomandate la două-trei săptămâni pe timpul verii;

acestea sunt testate dermatologic, nu conţin agenţi iritanţi (conservanţi, coloranţi), au o textură delicată, care calmează, hidratează şi protejează pielea.
Expunerea continuă la soare afectează tenul.

Cauza apariţiilor petelor
Cauza fundamentală a apariţiei petelor este expunerea continuă la soare. Pentru a le trata există câteva soluţii:
– folosirea filtrelor solare; se recomandă cremele care conţin dioxid de titan sau oxid de zinc care oferă protecţie împotriva razelor UVA şi UVB;
– folosirea vitaminei C, care are putere de albire a petelor, în cazul tratamentelor dermato-cosmetice sau consumarea vitaminei C din citrice şi suplimente nutritive, care acţionează ca un antioxidant şi protejează pielea împotriva radicalilor liberi;
– produsele cosmetice care conţin retinoizi, substanţe derivate din vitamina A, ameliorează petele, intensifică procesul de reînnoire celulară şi au efect exfoliant. Este recomandat ca aceste produse să fie folosite noaptea, la contactul cu lumina solară îşi pierd efectul;
– sucul de lămâie, aplicat cu o dischetă demachiantă pe zona pătată, evitând conturul ochilor, este eficient. Dacă nu există semne de iritare, îl poţi aplica de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, timp de două luni. După aplicarea de dimineaţă, foloseşte o cremă cu filtru solar, pentru că acidul citric măreşte sensibilitatea pielii la acţiunea razelor solare.

The following two tabs change content below.