Sub vraja spaniolei

„Şi dacă vedea că acesta stă nemişcat, se năpustea asupra femeii pe jumătate goală şi, sub privirile devoratoare ale lui Vlad, dădea curs partidei de sex”

Pasiunea a dat peste Eliza şi Vlad într-un sfârşit de toamnă. Vlad tocmai divorţase de Irina, prima lui soţie cu care convieţuise 20 de ani şi de la care avea doi copii frumoşi şi deştepţi. Deşi decizia îi aparţinuse, oricum suferea. Iar acele ultime zile de toamnă îl aduseseră într-o stare de depresie. Eliza gustase deja din acest pahar ceva mai devreme şi a considerat că tocmai acum e momentul potrivit să-i spună bărbatului ce simte pentru el.

Vlad avea 45 de ani, iar ea – 37. Era bărbat frumos, umbla totdeauna curat îmbrăcat, iar în ochii lui căprui se vedea mereu o lucire de bunătate. Treburile la serviciu îi mergeau minunat (lucra profesor), trăia în împăcare cu toată lumea şi numai cu soţia nu putea găsi înţelegere. În 20 de ani de viaţă în comun, în familia lui a fost mai multă ceartă decât voie bună. Şi aceasta mai mult din cauza geloziei Irinei, care îl boscorodea la tot pasul. A răbdat-o 20 de ani şi, dacă a văzut că nevasta nu se poate schimba, iar relaţia lor s-a deteriorat complet, a ales calea salvatoare – divorţul. A fost un pas făcut cu multă tristeţe.

Într-o sâmbătă, Eliza l-a invitat pe Vlad în ospeţie. La o găină friptă şi un pahar de vin, i-a spus tot ce simţea, că s-a îndrăgostit de el de la prima vedere, fără să-i fie teamă că nu va primi confirmarea lui. El i-a răspuns cu o sinceritate neprefăcută: „Şi eu te plac, mititico!”. Aşa a început povestea lor de iubire venită ca un leac nu doar pentru sufletul lui zbuciumat, ci şi pentru trupu-i rămas fără adăpost (lăsase apartamentul Irinei şi copiilor).

Era absolut convins că Eliza este femeia visurilor sale, că e singura fiinţă cu care ar fi trebuit să-şi împartă viaţa de la început. Căci se potriveau de minune, aveau aceleaşi preocupări, petreceau foarte mult timp împreună împărtăşindu-şi gândurile, râdeau, glumeau. Dar toate au fost până la o vreme…

A fost o aventură amoroasă

Viaţa lor a curs frumos mai bine de trei ani, până în clipa în care Eliza a decis să plece la câştig în Spania. O jumătate de an şi-au telefonat foarte des, şi-au spus cuvinte dulci şi pline de speranţă, apoi tot mai rar, tot mai rar… Vlad, presimţind că e în pericol dragostea lor, a hotărât să meargă la soţie. În ziua în care a anunţat-o că peste câteva zile va fi la Madrid, răceala din vocea ei l-a făcut să se cutremure. Dar n-a dat înapoi, a plecat în Spania. L-a întâlnit ca pe un străin la aeroport. Au mers tăcuţi cu metroul preţ de câteva ore până când lui Vlad i s-a făcut rău. Apoi au ieşit pe o piaţă plină de lumini jucăuşe în noaptea ce se aşternea peste oraş. Ajunşi în faţa unui bloc cu mai multe etaje, au urcat scările până la etajul trei şi au intrat într-o garsonieră. După ce a trecut prin camera de baie, Vlad s-a lungit pe pat, aşteptându-şi soţia, dar ea nu se grăbea. „Eliza, vino şi te culcă lângă mine. Ce, chiar nu ţi-a fost dor? Sau ai uitat cum îmi spuneai că eşti în stare să mergi cu mine până la capătul vieţii?”.

Femeia a tras un râs în care se simţea batjocura, după care şi-a adunat părul lung la ceafă, şi-a scos capotul şi s-a culcat lângă soţ. Acesta, fremătând de dor, prinse a-i săruta aşa ca alte dăţi picioarele, apoi tot corpul de-a mărunţelul până a ajuns la sânii ei mari, care zvâcneau altădată sălbatic la cea mai uşoară atingere, iar acum stăteau adormiţi. Corpul ei neasemuit de frumos părea un sloi de gheaţă acum. „Ce-i cu tine, Eliza? De ce stai aşa de parcă ai murit?”, a întrebat-o după o jumătate de oră de sărutări.

„Pentru tine, Vlad, am murit demult. Între noi a fost doar o aventură amoroasă. Adevărata dragoste am găsit-o aici, în Spania”. Bietul om era pierdut. S-a ridicat în picioare şi, stăpânindu-şi lacrimile, a întrebat-o: „Şi cine, mă rog, e fericitul?”. „Un arab fără de care nu pot să trăiesc.” Bărbatul a înghiţit în sec şi n-a mai putut rosti un cuvânt. Îl obseda întrebarea: „Dar eu cum să trăiesc fără tine?!”

Făcea sex cu arabul în prezenţa lui

Un an întreg Vlad a rămas să locuiască în aceeaşi garsonieră cu Eliza şi cu iubitul ei arab, căci nu avea unde merge. Străin în ţară străină, i-a fost greu până a învăţat limba, până şi-a găsit o slujbă. Singurul lucru pe care şi-l dorea la început era o discuţie până la capăt cu Eliza despre relaţiile ei cu arabul şi despre prietenii pe care şi-i făcuse timp de un an şi jumătate în Spania. Dar n-a fost cu putinţă. Nicidecum nu se lega comunicarea, şi atunci Vlad a început să scrie zi de zi tot ce avea pe suflet. Cu inima rănită, cu speranţe risipite, a pus în peste 20 de agende a câte 40 de foi gânduri din care am cules această poveste.

Ce l-a făcut să se cutremure a fost faptul că de mai multe ori Eliza lui cu atâta bun-simţ şi cumsecădenie în R. Moldova, acolo, în Spania, îşi scotea fără ruşine hainele în prezenţa celor doi, lăsându-şi sânii dezgoliţi. De câteva ori arabul i-a propus lui Vlad s-o iubească împreună. Şi dacă vedea că acesta stă nemişcat, se năpustea asupra femeii pe jumătate goală şi, sub privirile devoratoare ale lui Vlad, o culca pe pat şi, fără nicio sinchiseală, dădea curs partidei de sex.

„Stăteam înlemnit şi nu-mi venea să cred că toate astea se întâmplă în realitate”, scrie Vlad într-o ultimă agendă. Şi tot acolo, Vlad a notat că ceea ce făcea Eliza cu arabul nu era dragoste adevărată, ci sex pe interes. A făcut acest pas din dorinţa de a avea o viaţă lipsită de griji financiare. Arabul achita plata pentru chirie, arabul o ducea prin restaurante, arabul îi cumpăra cosmetică şi rochii.

A treia soţie din viaţa lui

Poezia şi vorbele de dragoste ale lui Vlad n-o mai interesau. Cu toate acestea, el continua să o iubească. De câteva ori a fost gata să-l omoare pe arab cu gândul de a o recâştiga pe Eliza. I-a pregătit chiar un briceag ascuţit în acest scop. Dar i-a luminat Dumnezeu mintea şi nu şi-a dus gândul la bun sfârşit. În ziua următoare şi-a luat lucrurile şi a plecat cu inima rănită departe de Madrid, într-o altă regiune, unde munceşte până în prezent. Un an după aceea n-o putea scoate pe Eliza din inimă, îşi dorea mult s-o vadă că se întoarce la el şi era gata să-i ierte tot. Dar timpul, cel mai bun doctor, i-a tămăduit rănile. În micul orăşel de provincie a întâlnit o femeie făcută numai din scântei, spaniolă, care îi oferă bucuria de a exista aşa cum şi-a dorit. Speră să-i fie punct de sprijin până la apus.

Nina Neculce

 

 

The following two tabs change content below.