Sub umbra blestemului sau a sorţii

gratie-10861„Mama a rămas văduvă la 36 de ani, eu, la 39, fiica şi bunica, la 36, iar fiica mai mică, care e atât de frumoasă, la numai 28!”

Tamarei, ajunsă la 60 de ani, s-a împăcat cu deznădejdea ei. În primii ani de văduvie, inima îi mai tresărea din când în când la câte un bărbat, uneori chiar şi pentru o clipă, dar tresăririle îi dădeau speranţa că nu va repeta soarta mamei, că îşi va găsi un suflet pereche cu care să depene zilele bune şi zilele rele într-un cămin familial. (Mamă-sa a rămas văduvă la 36 de ani. Taică-său a murit călcat de maşină.) Dar anii au trecut şi un bărbat ca Vitalie, tatăl fiicelor sale, n-a mai întâlnit. Şi totuşi, în adâncul sufletului, nedumerirea se amestecă cu aşteptarea.

Aşteptarea unui bărbat în casă, care să aibă grijă de lemne şi cărbuni la vreme de iarnă, care să repare gardul sau să instaleze o priză atunci când se defectează. De ani buni s-a deprins să le facă singură pe toate. Să tot fie de atunci mai mult de 20 de ani.

Nenorocirea era la doi paşi

Era într-o după-amiază de august, ziua ei, împlinea 39 de ani. Vitalie se grăbea acasă, vesel şi plin de viaţă, să-şi felicite nevasta. Nenorocirea însă era la doi paşi. Chiar în dreptul casei sale, a trecut peste el un camion ce staţiona ceva mai la deal şi care s-a pornit la vale din senin, fără şofer. Cine o fi crezut, cine s-o fi gândit că acest om, bun şi priceput la toate, va trece atât de repede din viaţa lui plină de planuri sub o lespede de piatră în cimitir, răpit de o moarte atât de stupidă?

Lui Vitalie îi sporea orice lucru de care se apuca. Era inginer de profesie, dar îi plăcea să trebăluiască şi la bucătărie şi prin grădină, şi să cânte la acordeon. Un gospodar cum mai rar întâlneşti. Toate lucrurile din gospodărie îşi aveau locul lor. Şi toate mergeau în deplină armonie în familie, căci se luaseră din dragoste. Dar a plecat în floarea vieţii, lăsând-o pe Tamara cu casa neterminată, cu fetele încă mici, de 6 şi 14 ani.

Rămasă văduvă, femeia s-a pus pe muncă, dormind doar câteva ore pe noapte. Bucătăreasă de meserie, muncea în câteva locuri ca să le poată oferi fetelor tot ce aveau nevoie, să termine de instalat uşile şi ferestrele la casă, să cumpere mobilă până copilele vor fi de măritat.

Revenea la viaţă ca Frumoasa din Pădurea Adormită

Într-o primăvară, la vremea când privighetoarea cântă şi liliacul înfloreşte şi când nervul din frunză trece în inima omului, o prietenă a vrut să-i facă cunoştinţă Tamarei cu un bărbat foarte cumsecade, căruia îi decedase soţia. Cu permisiunea ei, prietena i-a dat omului numărul de telefon. Astfel a început o comunicare foarte interesantă, ascunsă de misterul „ne auzim, dar nu ne vedem”. Strigându-şi dintre amintiri dorul de Vitalie, atunci când venea ora „întâlnirii” la telefon, faţa i se lumina şi revenea toată la viaţă ca Frumoasa din Pădurea Adormită.

Jocul acesta, care îi fascina pe ambii, a durat câteva luni. Dar bărbatul ardea de dorinţa să se întâlnească pe viu. I-a propus întâlnire în parcul din centrul orăşelului. Cu o oarecare emoţie, femeia s-a pornit la rendez-vous. L-a zărit de departe, stătea pe bancă cu un trandafir în mână. A închis pe o clipă ochii şi se vedea deja în îmbrăţişările lui. Însă cu cât mai mult se apropia de el, cu atât mai tare simţea cum ceva parcă o trăgea înapoi.

S-a întors la fel de repede precum apăruse, minţindu-l la telefon că a intervenit ceva neprevăzut. Altă dată, bărbatul i-a dat întâlnire la un restaurant. Tamara a intrat şi înainta hotărâtă spre el, o aştepta la o masă cu şampanie şi cu două pahare înalte. Dar, nu. La un moment dat, a simţit iarăşi că cineva o trage înapoi, s-a întors şi a plecat. Acelaşi lucru s-a mai repetat de câteva ori. Dar, într-o zi, bărbatul a venit singur la casa ei.

Şi ea a simţit deodată cum îi vin reproşurile în gând: „La ce mi-a trebuit să fac vorbă cu omul, dacă fetele nu vor să audă de un alt tată?”. S-a purtat respectuos cu el, iar, la despărţire, şi-a cerut scuze şi i-a spus să-şi caute o altă femeie, căci ea nu se căsătoreşte. Peste o lună, prietena care i-a făcut cunoştinţă cu bărbatul i-a spus că omul s-a căsătorit, iar, peste un an, i-a adus o altă veste: a murit călcat de maşină.

Tragedie urmată de tragedie

S-au scurs de atunci vreo cinci ani. Tamara şi-a văzut de casă şi de copii, a reuşit să-şi instaleze toate geamurile, să-şi cumpere mobilă, când fiica cea mare i-a spus că se mărită. S-a făcut luntre şi punte şi i-a făcut nuntă mare ca să fie în rând cu lumea, le-a urat tinerilor să nu ştie de durere şi de lacrimi, doar gândurile să le fie curate ca lacrima şi să trăiască împreună fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Şi clipele fericite au început să curgă una după alta, luminând şi tămăduind sufletul Tamarei cu leacul divin al frumuseţii. Bucurie mare la venirea pe lume a primei nepoţele. Părinţii şi bunicii erau fericiţi, în special, bunica Tamara, care a prins a o învăţa de mică pe Dănuţa să fie bună, săritoare la nevoie, luminoasă la chip şi vrednică de fapte bune. Peste opt ani, bucuriile s-au înmulţit, a venit pe lume încă o nepoţică. Seară şi dimineaţă, Tamara se ruga pentru fericirea copiilor, se ruga mult pentru ginere să-l aibă Domnul în pază mereu. Era şofer de cursă lungă şi pleca cu săptămânile de acasă.

În dimineaţa aceea de iarnă, ginerele şi-a dorit foarte mult plăcinte. „Nu cumva să uiţi să-mi pui şi la drum câteva şi să le înveleşti binişor ca să se ţină calde până la primul popas de noapte înainte de culcare”, i-a spus soţiei în timp ce se pregătea de drum. Tamara îşi aminteşte: „N-am să uit niciodată cu câtă înflăcărare îşi dorise el plăcintele celea, încât i-am zis în glumă: ‘Dar ce ţi-a venit aşa de tare dorul de plăcinte şi le ceri cu atâta ardoare de parcă ar fi ultima ta dorinţă?’. Şi chiar a fost ultima dorinţă înainte de moarte. A doua zi dimineaţă, am primit vestea tristă că Vlad a fost găsit mort în cabina de la maşină. Fusese deposedat de bani şi omorât de nişte hoţi de drumul mare lângă Lvov, Ucraina”. De atunci, în casa Tamarei, nu se mai coc plăcinte… Şi când durerea s-a mai potolit, alta a venit pe capul acestei familii: mirele celei de-a doua fiice s-a lovit cu maşina de un copac şi a murit pe loc, cu o săptămână înainte de nuntă.

Lipseşte o mână de bărbat la casă

A trecut o jumătate de an de la tragicul accident. Fetele văduve muncesc în Rusia, iar Tamara, care nu mai avea putere pentru nimic, s-a stăpânit, munceşte zi şi noapte în câteva baruri ca să-şi ajute fetele şi nepoatele care sunt deja mari – una e în clasa a XI-a şi visează să-şi facă studiile peste hotare, iar cealaltă e în clasa V-a.

Cu ochii împăienjeniți de lacrimi, Tamara se întreba în timp ce îmi povestea: „Oare ce soartă le aşteaptă şi pe ele? Să fie un blestem pe capul nostru sau aşa ne este scris să ne bucurăm de dragoste atât de puţin? Mama a rămas văduvă la 36 de ani, eu, la 39, fiica şi bunica, la 36, iar fiica mai mică, care e atât de frumoasă, la numai 28! Nu ştiu dacă fetele îşi vor mai putea reface viaţa cu altcineva, dar o mână de bărbat în casă ne lipseşte mult”.

The following two tabs change content below.