Petru Bogatu: Sub papucul omului invizibil

Sub papucul omului invizibil
Fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc, s-a făcut nevăzut  chiar în momentul în care toată lumea spera să-l privească în ochi. A fost aşteptat marţi de procurori la ora 9 dimineaţa. Urma să fie audiat ca martor în dosarul evenimentelor din 7  aprilie. A vrut să-l vadă şi presa. Degeaba însă.
Omul invizibil
Nu l-a reperat nimeni. Cel puţin cu ochiul liber n-a putut fi identificat. Nici de jurnalişti şi nici chiar de gardianul de la poartă. Dar nu pentru că ex-ministrul n-ar fi venit. Fusese citat de anchetatori şi nu s-a eschivat de la o întâlnire cu ei. Atâta doar că a reuşit să treacă neobeservat pe la Procuratură. Ca omul invizibil din romanul lui H.G. Wells.
Cum a reuşit o asemenea performanţă? S-a ascuns în spatele unei măşti? După aproape trei ore de audieri, chiar Gheorghe Papuc a spulberat misterul. A recunoscut ca intrase pe o uşă din dos, rezervată persoanelor escortate. Curios, nu?
Cine l-a favorizat? Şi de ce oare? Pentru ce aceste privilegii? Nu este ex-ministrul de Interne un cetăţean ca noi toţi? Cine e oare acest Papuc, ca să fie menajat? Este eroul din poveste? E cu stea în frunte? Că pe epoleţi, se pare, are mai multe. I le-a dăruit Voronin cu generozitate.
De ce oare atâta preocupare a procurorilor ca în calea lui Papuc să nu apară cumva vreun reporter sau vreun gură-cască zăbovind din întâmplare prin împrejurimi? Mai lipsea puţin şi procurorii i-ar fi aşternut, probabil, fostului ministru un covor roşu şi l-ar fi însoţit cu smerenie până la birou, flancaţi de comandouri din brigada cu destinaţie specială “Fulger” a Ministerului Afacerilor Interne.
De ce sare cu gura procurorul?
De altfel, deşi gazdele l-au tratat ca pe un oaspete drag, deschizându-i o uşă prin care nu oricine poate să intre, Papuc s-a plâns că nu i-a fost uşor să compară în faţa procurorului. Şi parcă pentru a-i cicatriza rănile sufleteşti pe care se vede că i le-a pricinuit ex-ministrului de Interne prezentarea sa la Procuratură, anchetatorul care l-a interogat a ţinut să declare presei că, deocamdată, nu sunt probe pentru a-l bănui în dosarul “7 aprilie”. Şi nici n-au de unde să fie. De bună seamă, cum să aduni probe, când Papuc nu se vede?
Dacă e să vorbim serios însă, respect prezumţia nevinovăţiei. În toate situaţiile. Şi în cazul Papuc de asemenea. Dar nu înţeleg de ce sare cu gura procurorul, cu toate că ancheta e de abia la început de cale? Unde mai pui că nici legislaţia în vigoare nu-l obligă să se pronunţe asupra unor subiecte delicate care urmează încă să fie investigate. Cum-necum, el e un cogeamite procuror, nu-i un VIP oarecare care vorbeşte neîntrebat, îndrugând verzi şi uscate.
Multe semne de întrebare ridică vizita lui Papuc la procuratură, nu aşa? Şi cele pe care şi le-a pus subsemnatul mai sus nu sunt toate. Iată alte câteva care încă îşi aşteaptă râspunsul.
Cât cântăreşte papucul?
Cine e persoana oficială care a discutat cu Papuc şi i-a permis să intre în sediul Procuraturii ca pe vremuri într-un depozit sovietic burduşit cu mărfuri deficitare? Adică prin uşa din spate. Îl cheamă Corneliu Popescu.
Zice-se că e un tânăr şi promiţător procuror. Şi acum, vrând-nevrând, mă întreb dacă nu cumva complezenţa excesivă şi chiar indecentă a acestuia faţă de martorul în cauză are vreo legătură cu faptul că el este fiul Alei Popescu, preşedintele Curţii de Conturi, unsă cu toate alifiile fostei guvernări PCRM? Mai curând, la mijloc e un compromis cu uzanţele unui sistem ticăloşit care încă n-a fost dezrădăcinat. Oricum, nu cred să mai conteze în toată această afacere că mama tânărului procuror, în virtutea înaltei funcţii pe care o deţine, s-a ales şi ea, ca şi membrii Curţii Constituţionale, cu un ceas eleveţian, dăruit de ex-preşedintele comunist Vladimir Voronin.
Un lucru însă mi se pare cert. Greutatea papucului întotdeauna este egală cu numărul compromisurilor nepermise pe care le faci.

Fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc, s-a făcut nevăzut  chiar în momentul în care toată lumea spera să-l privească în ochi. A fost aşteptat marţi de procurori la ora 9 dimineaţa. Urma să fie audiat ca martor în dosarul evenimentelor din 7  aprilie. A vrut să-l vadă şi presa. Degeaba însă.

Omul invizibil

Nu l-a reperat nimeni. Cel puţin cu ochiul liber n-a putut fi identificat. Nici de jurnalişti şi nici chiar de gardianul de la poartă. Dar nu pentru că ex-ministrul n-ar fi venit. Fusese citat de anchetatori şi nu s-a eschivat de la o întâlnire cu ei. Atâta doar că a reuşit să treacă neobeservat pe la Procuratură. Ca omul invizibil din romanul lui H.G. Wells.

Cum a reuşit o asemenea performanţă? S-a ascuns în spatele unei măşti? După aproape trei ore de audieri, chiar Gheorghe Papuc a spulberat misterul. A recunoscut ca intrase pe o uşă din dos, rezervată persoanelor escortate. Curios, nu?

Cine l-a favorizat? Şi de ce oare? Pentru ce aceste privilegii? Nu este ex-ministrul de Interne un cetăţean ca noi toţi? Cine e oare acest Papuc, ca să fie menajat? Este eroul din poveste? E cu stea în frunte? Că pe epoleţi, se pare, are mai multe. I le-a dăruit Voronin cu generozitate.

De ce oare atâta preocupare a procurorilor ca în calea lui Papuc să nu apară cumva vreun reporter sau vreun gură-cască zăbovind din întâmplare prin împrejurimi? Mai lipsea puţin şi procurorii i-ar fi aşternut, probabil, fostului ministru un covor roşu şi l-ar fi însoţit cu smerenie până la birou, flancaţi de comandouri din brigada cu destinaţie specială “Fulger” a Ministerului Afacerilor Interne.

De ce sare cu gura procurorul?

De altfel, deşi gazdele l-au tratat ca pe un oaspete drag, deschizându-i o uşă prin care nu oricine poate să intre, Papuc s-a plâns că nu i-a fost uşor să compară în faţa procurorului. Şi parcă pentru a-i cicatriza rănile sufleteşti pe care se vede că i le-a pricinuit ex-ministrului de Interne prezentarea sa la Procuratură, anchetatorul care l-a interogat a ţinut să declare presei că, deocamdată, nu sunt probe pentru a-l bănui în dosarul “7 aprilie”. Şi nici n-au de unde să fie. De bună seamă, cum să aduni probe, când Papuc nu se vede?

Dacă e să vorbim serios însă, respect prezumţia nevinovăţiei. În toate situaţiile. Şi în cazul Papuc de asemenea. Dar nu înţeleg de ce sare cu gura procurorul, cu toate că ancheta e de abia la început de cale? Unde mai pui că nici legislaţia în vigoare nu-l obligă să se pronunţe asupra unor subiecte delicate care urmează încă să fie investigate. Cum-necum, el e un cogeamite procuror, nu-i un VIP oarecare care vorbeşte neîntrebat, îndrugând verzi şi uscate.

Multe semne de întrebare ridică vizita lui Papuc la procuratură, nu aşa? Şi cele pe care şi le-a pus subsemnatul mai sus nu sunt toate. Iată alte câteva care încă îşi aşteaptă râspunsul.

Cât cântăreşte papucul?

Cine e persoana oficială care a discutat cu Papuc şi i-a permis să intre în sediul Procuraturii ca pe vremuri într-un depozit sovietic burduşit cu mărfuri deficitare? Adică prin uşa din spate. Îl cheamă Corneliu Popescu.

Zice-se că e un tânăr şi promiţător procuror. Şi acum, vrând-nevrând, mă întreb dacă nu cumva complezenţa excesivă şi chiar indecentă a acestuia faţă de martorul în cauză are vreo legătură cu faptul că el este fiul Alei Popescu, preşedintele Curţii de Conturi, unsă cu toate alifiile fostei guvernări PCRM? Mai curând, la mijloc e un compromis cu uzanţele unui sistem ticăloşit care încă n-a fost dezrădăcinat. Oricum, nu cred să mai conteze în toată această afacere că mama tânărului procuror, în virtutea înaltei funcţii pe care o deţine, s-a ales şi ea, ca şi membrii Curţii Constituţionale, cu un ceas eleveţian, dăruit de ex-preşedintele comunist Vladimir Voronin.

Un lucru însă mi se pare cert. Greutatea papucului întotdeauna este egală cu numărul compromisurilor nepermise pe care le faci.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu