Sub aripa dragostei părinteşti

SERVICII SOCIALE // În R.Moldova apar tot mai multe case de copii de tip familial

Familia Angelei şi a lui Vladimir F. dintr-un sat din centrul Moldovei se simte una din cele mai norocoase din localitate. De mai bine de doi ani, soţii poartă de grija a trei copii: două fetiţe şi un băieţel. Destinele acestora au fost nedrepte, întrucât au rămas fără părinţi de la vârste fragede. În lipsa copiilor biologici, cuplul s-a decis să întemeieze în 2007 o casă de copii de tip familial, iar de atunci viaţa lor şi a celor mici a luat o altă întorsătură. În casa familiei F., domneşte liniştea şi armonia, iar dragostea şi afecţiunea sunt lucruri de care cei trei fraţi nu duc lipsă. Acum nimeni şi nimic nu-i poate împiedica să viseze la un viitor mai bun, întrucât soţii F. intenţionează să îi adopte.

Rămaşi singuri pe lume

Povestea celor trei copii adăpostiţi de Angela şi Vladimir F. este una nefericită. Înainte să ajungă în actuala familie, Vova, Svetlana şi Rima au trecut prin mai multe greutăţi cauzate în primul rând de decesul mamei lor. În vârstă de 13, 12 şi 8 ani, cei trei fraţi au rămas pe lume doar cu bunica, prea bătrână pentru a le putea purta de grijă. În aceste condiţii, ei au fost separaţi şi plasaţi în grupuri diferite în internatul din raionul în care locuiau. Aici au încercat să-şi construiască o viaţă normală alături de ceilalţi copii abandonaţi.

Destinele celor trei copii au fost însă binecuvântate de un cuplu de bună credinţă care i-a primit cu braţele deschise în căminul lor. Soţii F. n-au stat prea mult pe gânduri când a venit vorba de ajutorarea unor copii şi s-au decis să întemeieze o casă de copii de tip familie.

Primul contact al celor trei copii cu noua familie a fost unul emoţionant. „Când am mers pentru prima dată la casa de copii unde stăteau, le-am dus dulciuri şi am încercat să ne cunoaştem mai bine, iar ei ne-au primit deodată cu bucurie. Am văzut o reacţie de fericire în ochii lor şi am simţit că vor şi ei să aibă o casă, mamă şi tată”, îşi aminteşte emoţionată dna Angela. Neavând copii, soţii F. recunosc că şi-au dorit iniţial să ia acasă doi copii: o fată pentru dezmierdarea mamei şi un băiat pentru ajutorul tatei. Însă nu i-au lăsat inima să-i despartă pe cei trei.

Împreună au depăşit greutăţile

Din spusele dnei Angela, prima jumătate de an a fost pentru toţi dificilă. Cei trei copii nu erau obişnuiţi cu noul regim, întrucât nu aveau deprinderile necesare pentru a-şi purta singuri de grijă. Nu doreau să meargă la şcoală, iar Vova, deşi era oficial în clasa a patra, avea un nivel de cunoştinţă foarte slab. Totuşi cele mai grele poveri au căzut pe umerii dnei Angela care a avut parte de mai multe nopţi nedormite, pentru că munca pe lângă casă s-a triplat.

Acum, spun soţii F., lucrurile s-au schimbat radical. Atât cele două fetiţe, cât şi Vova se descurcă mult mai bine la şcoală şi doar matematica le dă bătăi de cap. „Îi iubesc mult pe mama şi pe tata. Mă joc cu ei de-a prinsa, mergem la plimbare cu bicicleta, iar mama mă ajută să-mi fac lecţiile. Duminica, o ajut să spele vesela şi să măture casa”, povesteşte Rima, cel mai mic membru al familiei.

Deşi recunosc că nu au o situaţie financiară bună, cei doi spun că asta nu-i împiedică să le ofere grija şi afecţiunea de care au nevoie cei trei copii. Mai mult decât atât, ei nu duc lipsă de nimic, deoarece sunt hrăniţi la timp, au un acoperiş deasupra capului, iar mama îi mai dezmiardă şi cu dulciuri din belşug. Oameni gospodari şi cu reputaţie bună în sat, familia F. se întreţine deocamdată din salariul de profesoară şi cel de părinte educator al dnei Angela, dar şi din roadele pământului.
Pe parcursul celor aproape trei ani de convieţuire, au învăţat să se ajute reciproc la nevoie, dar şi să fie o adevărată familie. De gospodărie, bunăoară, se ocupă cu toţii în egală măsură. Fetele, Rima şi Svetlana o ajută pe mama pe lângă treburile casei, iar Vova îndeplineşte rolul de cap al familiei atunci când părinţii sunt plecaţi la câmp.

„Ne iubesc foarte mult şi pe mine, şi pe tata. Ne-au promis că la bătrâneţe au să aibă grijă de noi. Fetele au zis că îmi vor cumpăra fundiţe şi rochii, iar tatălui – salam şi scrumbie. Vova a spus că va fi cel care va pune lemne pe foc pentru a ne încălzi, iar Rima spune că vrea să se facă medic ca să ne lecuiască”, povesteşte cu mândrie dna Angela.

Mai avantajoase decât instituţiile rezidenţiale

Fericirea familiei F. se datorează într-o anumită măsură şi organizaţiei nonguvernamentale „Casă, Comunitate, Familie” (CCF), care a contribuit la întemeierea acestei case de copii de tip familie, dar şi a altor peste treizeci de acest gen. Potrivit dnei Liliana Rotaru, director CCF, casele de copii de tip familie reprezintă o formă alternativă de protecţie a copiilor şi funcţionează ca centre de plasament temporar.

„Casele de copii de tip familial sunt mult mai bune decât instituţiile rezidenţiale. Ele sunt mai bune şi ca influenţă asupra copilului, şi ca creare şi oferire a unui model de familie. Pornim de la faptul că copilul locuieşte într-o familie şi nu într-o instituţie. El locuieşte acolo ca în familia lui biologică, doar că are nişte părinţi-educatori care sunt profesionişti. Casa de copii de tip familie este concepută în aşa fel încât să răspundă nevoilor individuale ale fiecărui copil. Sigur că modelul oferit copilului trebuie să fie întâi de toate selectat, instruit şi sprijinit tot timpul, pentru că nu vrem ca cei mici să aibă, de fapt, un exemplu prost. Şi, până la urmă, este mult mai ieftin pentru stat”, afirmă dna Rotaru.

De obicei, familiile care îşi doresc să întemeieze case de acest tip pot avea grijă de cel mult şapte copii, inclusiv copiii biologici. În acest sens, familiile respective trebuie să întrunească mai multe condiţii, dar şi să treacă printr-o serie de instruiri. Pentru munca prestată, părinţii-educatori sunt remuneraţi cu un salariu care nu depăşeşte 1.200 de lei. Mai beneficiază şi de o serie de înlesniri la serviciile comunale. În plus, statul oferă familiei o alocaţie lunară de 450 de lei şi una anuală de 3.000 de lei pentru fiecare copil adoptat.

Cu toate acestea, directorul CCF este de părere că RM duce lipsă de astfel de servicii sociale, destinate copiilor în dificultate. „Mai avem de lucrat la acest capitol, nu sunt suficiente case de copii de tip familial. Din păcate, avem raioane unde nu există nicio casă de acest tip. Ar trebui să avem mai multe case de copii de tip familie pentru a preveni separarea copilului de familie”, menţionează directorul.
În RM, exită circa 75 de case de copii de tip familial şi aproximativ 60 de instituţii de tip rezidenţial în care locuiesc aproape 9.000 de copii.

Mariana Soltanici

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău