SUA și UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei. Moscova replică prin expulzarea a patru americani

By Editor Moldova.ORG

Uniunea Europeană va adăuga 15 nume de responsabili ruși și ucraineni proruși la lista persoanelor sancționate până acum pe fondul crizei din Rusia, transmite AGERPRES, care citează surse diplomatice.

Adăugarea acestor nume a fost decisă de către ambasadorii celor 28 de state membre UE, care s-au reunit la Bruxelles din cauza absenţei unei „dezescaladări” a situaţiei din Ucraina, potrivit aceloraşi surse.

Statele Unite au impus, de asemenea, luni, sancțiuni împotriva a șapte oficiali guvernamentali ruși și a 17 companii apropiate de președintele Vladimir Putin, pentru a pedepsi Moscova pentru intervenția sa în Ucraina, anunță Reuters și AFP.

Washingtonul va revizui, de asemenea, condiţiile autorizării exporturilor în Rusia a anumitor echipamente high-tech care ar putea să aibă o utilizare militară, a anunţat Casa Albă într-un comunicat publicat la Manila, unde preşedintele Barack Obama se află într-o vizită oficială.

De cealaltă parte, Rusia a decis să expulzeze patru americani, care au intrat în ţară cu vize turistice, dar care, de fapt, predau engleza şi “făceau propagandă valorilor americane”, au anunţat Serviciile ruse de Imigraţie (FMS), citate de MEDIAFAX.

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii