Strategia lui Băsescu // OBSERVATOR

Disputa dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-a terminat, aparent, în folosul lui Băsescu. Cel mai deştept cedează, spune înţelepciunea populară. El nu a plecat la Bruxelles pentru a evita „o situaţie stânjenitoare” şi nu va depune plângere penală împotriva lui Ponta.

Coarda s-a întins prea mult, după ce Ponta declarase că nu are de gând să facă un pas înapoi, luându-l drept model pe premierul polonez Donald Tusk, care, în 2008, a intrat într-un conflict similar cu preşedintele de atunci Lech Kaczynski. Ultimul a insistat să meargă la Bruxelles, închiriind un avion, şi ocupând la masa Consiliului European locul ministrului Finanţelor, alături de Tusk. A fost un spectacol penibil pentru polonezi.

Ponta nu a cedat nici după ce Curtea Constituţională a decis că preşedintele României este cel care trebuie să participe la Consiliul European. În mod normal, deciziile Curţii trebuie executate, aceasta este regula jocului democratic. Atunci când CCR adopta decizii care îi conveneau, premierul nu le taxa drept comenzi politice. El va trebui să plătească pentru sfidarea principalei instituţii care veghează la respectarea Constituţiei. Se pare că învinuirea de plagiat l-a scos completamente din echilibru, deşi, iarăşi, nu Băsescu a stabilit regulile de citare a unor afirmaţii străine.

Conflictele dintre preşedinte şi premier sunt mai degrabă o regulă, decât o excepţie în ţările cu forme semiprezidenţiale sau chiar parlamentare de guvernământ, cum este Polonia, mai ales când ei reprezintă forţe politice diferite. În Ucraina preşedintele Iuşcenko a luptat cu încrâncenare împotriva premierului Timoşenko, în pofida faptului că partidele lor erau aliate, ajungând să piardă ambii puterea. Nu încap două săbii într-o singură teacă a executivului.
Chiar şi Putin, fiind prim-ministru, ajunsese în dezacord cu Medvedev, în chestiuni de politică externă.

Întrebarea e ce va face Băsescu mai departe. Faptul că i-a pornit pe toţi împotriva sa, că nu are aliaţi, că s-a ajuns la un asemenea conflict stupid în esenţă demonstrează totuşi o slăbiciune, o deficienţă de strategie. El pare să aibă plăcerea jocului în sine, care îl domină, îl copleşeşte. Implicarea sa în lupta politică a fost uneori prea directă, prea personificată, imprimând instituţiei prezidenţiale mult din „fizionomia”, reflexele şi chiar grimasele sale.

Rezultatul contează în politică, oricât de bune ar fi intenţiile.

Paul Borzac

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)