Stranierii – la putere în Divizia Naţională

La fel ca în sezonul trecut, echipele din Divizia Naţională vor putea alinia o formulă de start cu opt stranieri şi trei jucători autohtoni. Decizia a fost luată la insistenţa FC Sheriff care, în finala Cupei Moldovei Orange, au avut în primul 11 nu mai puţin de opt stranieri.

Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Ciobanu, a declarat pentru eurofotbal.info că preferă să nu existe limită la stranieri în campionatul naţional. Acesta a dat exemplul câştigătoarei Ligii Campionilor, Inter Milano, care, în finala cu Bayern Munchen, nu a avut niciun italian în primul 11. Prin această măsură, preşedintele FMF vrea să sensibilizeze federaţia de profil din Rusia care are o limită mai drastică în ceea ce priveşte numărul de stranieri.

„Dacă în Rusia nu ar fi limită de stranieri ar fi foarte bine pentru noi”, a spus Ciobanu, referindu-se la faptul că internaţionalii moldoveni sunt nevoiţi să accepte cetăţenia Federaţiei Ruse pentru a putea juca pentru echipele lor de club.

Divizia Naţională, care va începe la 24 iulie, va alinia la start 12 echipe. Echipele FC Costuleni şi Găgăuzia nu au fost deocamdată licenţiate. Acestea însă mai au la dispoziţie o lună pentru a obţine licenţa necesară pentru a evolua în Divizia Naţională. (V.H.)