Stradivarius de Măgdăceşti

Lutierul Dumitru Stăvilă din Măgdăceşti, Criuleni

Lutierul Dumitru Stăvilă din Măgdăceşti, Criuleni

Din mâinile lutierului Dumitru Stăvilă au ieşit peste 400 de instrumente muzicale cu coarde şi arcuş vândute în R. Moldova, România, Austria, Italia, Rusia, SUA

Deşi are studii de dirijor de orchestră de muzică populară, din mâinile sale au prins viaţă de-a lungul anilor fluiere, naiuri, cavale, viori, viole, violoncele. Poate cânta la toate instrumentele muzicale pe care le face. În ultimii douăzeci de ani a devenit un lutier iscusit. A prins meseria în satul de baştină, Pelenia, Cahul, dar a desăvârşit-o la Reghin, România. „Idealul meu este Antonio Stradivari”, afirmă Dumitru Stăvilă.

Dumitru Stăvilă, lutier din Măgdăceşti, Criuleni, este de baştină din Pelenia, Cahul. Acolo s-a născut, a făcut carte şi a început să cioplească lemnul. La Pelenia a avut primul îndrumător în confecţionarea instrumentelor muzicale, Toma Acriş. În timp ce ne îndreptam spre atelierul său, ne-a povestit că şi astăzi trăieşte Toma Acriş, „un mare meşter de instrumente, un muzician profesionist”.

„A avut mulţi ucenici, printre care am fost şi eu. Face fluiere şi naiuri. În timpul copilăriei mele, venea la şcoală şi povestea detaliat cum le-a construit. Primul instrument făcut de mine a fost un fluier, apoi au urmat naiuri, cavale”, relatează lutierul.

Întâlnirea cu folcloristul Andrei Tamazlâcaru

Dumitru Stăvilă ne invită în atelierul său, unde sunt expuse frumos mai multe viori, un violoncel, o violă. Sunt produsele sale. La o masă simplă, cu câteva scaune, ne aşezăm să vorbim despre pasiunea care l-a absorbit. Îşi aminteşte că în timpul studiilor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP) a confecţionat un caval, apoi, la iniţiativa folcloristului Andrei Tamazlâcaru, a meşterit vreo zece cavale într-o săptămână. Astfel, toţi cei din Tălăncuţa au cântat la cavalele făcute de el. Sunau bine şi original”, mărturiseşte bărbatul în timp ce ia un caval şi îmi demonstrează sunetul, interpretând o piesă populară.

Podul de flori şi fabrica de viori

Cântă la toate instrumentele muzicale populare. „Am avut fericirea să studiez la AMTAP în afară de instrumentul de bază – clarinetul – şi saxofonul, apoi am învăţat singur la celelalte. Am cântat mulţi ani şi în ansamblul ‘Tălăncuţa’”, se confesează meşterul de viori.

După absolvirea AMTAP, am văzut la un post din România că la Reghin, România, este o fabrică de instrumente muzicale. Până atunci, l-a cunoscut pe unul dintre cei mai cunoscuţi meşteri de viori din R. Moldova, Gherman Castriubin, în atelierul căruia a lucrat puţin. „Dacă vrei să devii un meşter bun, trebuie să exersezi, dar şi să tragi cu ochii la meşterii buni”, explică meşterul. A plecat la muncă la Reghin, România, pentru o vară ca să confecţioneze fluiere.

„În timp ce făceam fluiere, mă aflam într-o încăpere cu lutierii cu renume din România – Nicolae Ciurba, Ioan Luca. Ziua trăgeam cu coada ochiului la ei, iar seara îmi făceam notiţe. În trei luni, am învăţat tehnica lor. Nu-i deloc uşor să faci o vioară”, se confesează fabricantul.

„Meseria nu se învaţă, dar se fură”

Nu întreba lutierii de la Reghin unele lucruri pe care nu le înţelegea. „Când am venit acasă, am luat nişte lemn cu mine de paltin din care am făcut prima vioară. 70% din corpul unei viori este din paltin şi molid. Era prin 1990–1991. De atunci, Dumnezeu m-a binecuvântat şi meşteresc şi astăzi viori, viole, violoncele. Îmi place ceea ce fac. Cu asta trăiesc”, spune el. De atunci a meşterit peste 400 de instrumente muzicale.

„Să faci un instrument ca să sune bine cu adevărat sunt o mulţime de secrete care trebuie cunoscute. Ca să lucrezi cu lemnul trebuie să-ţi placă munca, dar să ai şi talent, pentru că 98% din orice obiect din lemn se face prin operaţiuni manuale”, ni se explică.

Cu instrumentele muzicale făcute de Dumitru Stăvilă se cântă la conservator, la orchestre simfonice. Lutierul nu face viori pentru concert, deşi are instrumente care sună bine. „Instrumentiştii preferă viori vechi, cântate. Instrumentul nou sună a nou. El îi ca şi vinul. Vinul bun de colecţie se păstrează mulţi ani”.

„Instrumentiştii preferă viori vechi, cântate”

Calitatea lemnului românesc şi arta meşterilor din Carpaţi sunt apreciate în lumea lutierilor, de aceea meşterul aduce materia primă de la meşterii din Carpaţi. Cum a făcut renumitul Stradivarius viorile aşa le meştereşte şi el. Partea din faţă o face din molid, iar spatele, părţile laterale şi gâtul, din paltin. Accesoriile sunt din lemn negru.

Îşi vinde instrumentele prin intermediul profesorilor, muzicienilor, instrumentele sale ajung şi peste hotare – la Moscova, Viena, Roma. „Pot desluşi sunetul viorii confecţionate de mine dintr-o orchestră. E ca şi scrisul care e individual pentru fiecare”, se laudă meşterul.

Tinde să facă cele mai performante instrumente. „Idealul pentru mine este Antonio Stradivari. Să mă apropii de el măcar după culoare, sunet, mărime. Am cântat la vreo patru viori Stradivarius la câţiva mari violonişti şi am în ureche sunetul care trebuie să fie”, recunoaşte el.

3 luni de muncă pentru o vioară

Se poate spune că o vioară creşte la fel de greu ca un om până când ajunge la maturitate. Munceşte la o vioară în decursul a trei luni. Instrumentul nu trece pe o bandă rulantă de la o operaţiune la alta. Lemnul trebuie lăsat să se odihnească între diversele etape, de la construirea separată a componentelor până la asamblarea lor. Trece apoi prin asigurarea rezistenţei cu un fileu din furnir care leagă cutia de rezonanţă, după care urmează lăcuirea în 15 straturi.

Mai lungă e „incubaţia” unei viori de maestru, la care se mai adaugă anii în care lemnul trebuie lăsat la uscare naturală. „Am bucăţi de lemn de 40 de ani”, spune meşterul arătând o bucată de lemn din paltin. Abia atunci vioara va putea deveni în sfârşit partenera unui muzician pe scenă. Orice instrument se vinde după sunet”, a menţionat meşterul instrumentelor cu corzi.

Victoria Popa