Stop-cadru: pozează preşedinţii!

Cum au colaborat Snegur, Lucinschi şi Voronin cu fotografii lor oficiali

Preşedinţii moldoveni nu sunt buni de modele. În plus, publicul nostru nu va fi niciodată delectat cu scene de genul chiloţilor reginei Elisabeta a II-a sau al cămăşii descheiate a lui David Cameron, deoarece oficialii noştri sunt supărăcioşi, atotputernici şi oricând ar putea interveni ca pozele să nu apară. Cu toate acestea, fotografii oficiali au reuşit să-i surprindă pe preşedinţii noştri în ipostaze deocheate sau să fie martori ai unor scene ridicole. Asta e, detaliile fac viaţa!

Meseria de fotograf oficial al preşedintelui Republicii Moldova a apărut între Prut şi Nistru odată cu învestirea lui Petru Lucinschi în funcţia de preşedinte al RM. Primul preşedinte al Republicii Moldova n-a avut un fotograf oficial, de aceea atunci când apărea nevoia de fotograf, consilierii de imagine ai preşedintelui apelau la Mihai Potârniche.

În opinia acestuia, fotografiile primului şef de stat al RM nu au fost strălucite din cauza că preşedintele era tot timpul crispat sau, ca să menajăm supărările primului nostru şef de stat, pentru că nu avea gust pentru rolul său de model. „Cu părere de rău, dl Snegur nu înţelegea un lucru simplu, că o fotografie oficială necesită timp şi implicare a celui care pozează, însă domnia sa acorda şedinţelor foto doar 10–15 minute. Din acest considerent, nu am prea făcut fotografii extraordinare cu domnia sa”, menţionează maestrul.

Snegur, plictisit şi încruntat

Fotograful îşi aminteşte că Snegur, în toate şedinţele foto, era plictisit şi încruntat, de fiecare dată gândindu-se când se va încheia mai repede şedinţa. „I-am explicat că reuşita unei fotografii depinde de cel care pozează, de starea sa interioară. Portretul sau o altă lucrare oficială este foarte greu de realizat, acesta trebuie să exprime nişte sentimente pozitive. Dl preşedinte n-a înţeles acest lucru”, relatează Potârniche.

Unele din cele mai reuşite fotografii ale sale cu Mircea Snegur sunt cele realizate la… învestirea lui Petru Lucinschi în funcţia de preşedinte al RM la 15 ianuarie 1997.

Lucinschi fotogenicul

„Toţi reporterii au fotografiat bucuria lui Lucinschi, eu însă am vrut să văd chipul lui Snegur. În timp ce îl fotografiam, s-a uitat la mine cu atâta ură… E o fotografie istorică, realizată la 15:30, Snegur coboară pe scări, cu capul plecat, urmat de bodyguarzii săi, în timp ce Lucinschi, în spatele său, jubilează. Ulterior, i-am spus dlui Snegur că sunt profesionist şi îmi fac meseria, chiar dacă domniei sale nu-i place acest lucru”, îşi aminteşte reporterul.

Deşi Petru Lucinschi a avut un fotograf oficial, Boris Harcenko, cel care i-a executat o bună parte din fotografiile oficiale a fost tot Potârniche. Potrivit acestuia, Lucinschi a intrat în rolul celui care pozează şi, ca rezultat, au ieşit fotografii mai bune. „În 1997, trebuia să fac fotografia oficială a lui Lucinschi, el m-a chemat în biroul său. I-am spus că în birou nu sunt condiţiile necesare pentru realizarea unei fotografii. Iniţial, el s-a împotrivit, apoi a acceptat totuşi. Am amenajat o cameră cu drapel. A fost una din primele fotografii oficiale reuşite. O altă fotografie i-am solicitat s-o facem la Sala cu Orgă, ca lumea să-şi dea seama că preşedintele reprezintă un stat cu o anumită civilizaţie, că nu suntem papuaşi”, spune artistul.

Harcenko salvează CSI-ul

În afară de asta, fotografii au fost martorii unor scene provocate de cerberii protocolului, iar unii dintre ei au reuşit să atenueze ridicolul. De exemplu, fotograful oficial al lui Petru Lucinschi este protagonistul unui incident cu final fericit, care ar fi jucat un rol important în relaţiile dintre RM şi Rusia. În timpul summit-ului CSI organizat în 1997 la Moscova, gazdele au uitat să-l invite în sala de şedinţe pe Lucinschi.

„Reporterii oficiali sau fotografii personali sunt de obicei invitaţi în sala de şedinţe cu câteva minute mai înainte de începerea întâlnirii oficiale. În aceste cazuri, serviciul protocol ţine cont de absolut totul: ordinea intrării în sală, timpul destinat salutării personale şi fotografierea. Orice secundă este calculată. După începerea întâlnirii oficiale, nimic nu poate fi oprit. Iar în cazul nostru a avut loc o situaţie excepţională.  Incidentul a fost provocat din cauza preşedinţilor Azerbaidjanului şi Armeniei, care trebuia să intre în sală în ordine alfabetică pe aceeaşi uşă şi, deoarece între ei nu exista nicio relaţie, organizatorii reuniunii au hotărât să-i separe.

Elţîn le-a strâns mâinile tuturor preşedinţilor, a fost făcută fotografia comună şi toţi au mers la locurile lor. Însă locul preşedintelui RM era liber. Au uitat de Lucinschi! Locul său era alături de cel al preşedintelui Federaţiei Ruse, Boris Elţîn. Când acesta a luat loc în fotoliul său, surprinzător pentru toţi, în special pentru mine, am bâlbâit: ‘Boris Nikolaevici, aţi uitat de Lucinschi!’ Elţîn, punându-mi mâna pe umăr, i-a spus lui Korotcenea, secretarul executiv al CSI: ‘Korotcenea, unde-i Lucinschi?’. În acest timp, dl Lucinschi se afla într-o sală din preajmă, aşteptând calm să fie invitat. Când a ajuns, în sfârşit, să fie poftit să intre, a spus: ‘Aşa vom sfâşia CSI-ul’. Gluma a fost apreciată de preşedinţii Georgiei, Ucrainei şi Azerbaidjanului”, povesteşte Harcenko.

„Caro fratello!”

Acelaşi fotograf relatează că, în timpul unei vizite oficiale în Italia, Lucinschi a cerut consilierilor săi să ia nişte pământ din R. Moldova şi să-l arunce la poalele Columnei lui Traian. „Această misiune a avut-o consilierul Pavel Pelin, a luat un sac de pământ tocmai de la Valul lui Traian însă, ajunşi la Roma, din cauza unor neînţelegeri de protocol, acesta s-a rătăcit cu tot cu pământ. În acest răstimp, delegaţia RM a ajuns la Columnă. Monumentul era în restaurare, preşedintele a cerut pământul dacic, însă ia-l de unde nu-i! Preşedintele mai nu ne-a înjurat şi ne-a alungat de acolo”, spune fotograful.

Scena este completată chiar de Pavel Pelin în cartea sa „Manuscrisele lui Aritel”. Până la urmă, acesta, cu sacul în spate prin oraş, a ajuns singur la Columnă, aşteptând acolo preşedintele, care deja fusese. În timp ce aştepta, cu sacul cu pământ „dacic” lângă Columnă, paznicul monumentului s-a uitat suspicios la tobultoc, a urcat în ghereta sa şi a chemat pe cineva: „Se aude sirena unei maşini. În pas alergător, în groapa Columnei coboară un grup de poliţişti înarmaţi. Studiind tobultocul din toate părţile, îl desfac la gură şi prind a răscoli cu mâinile prin ţărână. În sfârşit, se luminează la faţă, spun ceva paznicului, după care încep să mă bată prieteneşte pe umăr: caro fratello! Şi pleacă”.

Voronin, aksakalul moldovenilor

Fotograful oficial al lui Vladimir Voronin, Valeri Korcimar, consideră că preşedintele comunist arată în fotografiile sale ca un aksakal (om înţelept la popoarele turcice – n.r.). Aksakalul moldovenilor (!). Potrivit fotografului, una dintre fotografiile pe care le-a reţinut este cea în care liderul PCRM stă în ploaie şi răspunde la întrebările jurnaliştilor. „De obicei, bodyguardul ţine umbrela, însă în această fotografie preşedintele a luat umbrela şi i-a permis pazei de corp să plece”, îşi aminteşte fotograful.

Se ştie că Vladimir Voronin a avut slăbiciunea de a fi privit de cetăţenii RM ca succesor al lui Ştefan cel Mare. Preşedintele comunist a apărut cel mai mult în imaginile video şi foto avându-l în preajmă pe marele voievod. După spusele fotografului său, Voronin avea pe birou o statuetă, iar în spatele său un tablou reprezentându-l pe Ştefan, de aceea ele apar frecvent în documentele foto şi video.

Legendă la pozele foto 1 şi foto 2:

15 ianuarie 1997. Învestirea lui Petru Lucinschi în funcţia de preşedinte al RM. Mihai Potârniche: „Toţi reporterii au fotografiat bucuria lui Lucinschi, eu însă am vrut să văd chipul lui Snegur. În timp ce îl fotografiam, s-a uitat la mine cu atâta ură… E o fotografie istorică, realizată la 15:30, Snegur coboară pe scări, cu capul plecat, urmat de bodyguarzii săi, în timp ce Lucinschi, în spatele său, jubilează”.

Foto: 3

Boris Elţîn către Korotcenea, secretarul executiv al CSI: „Korotcenea, unde-i Lucinschi?”.

Foto 4

Potrivit fotografului oficial al lui Vladimir Voronin, Valeri Korcimar, una dintre fotografiile pe care le-a reţinut este cea în care liderul PCRM stă în ploaie şi răspunde la întrebările jurnaliştilor. „De obicei, bodyguardul ţine umbrela, însă în această fotografie preşedintele Voronin a luat umbrela şi i-a permis pazei de corp să plece”, îşi aminteşte fotograful.