Stomatolog condamnat pentru că a provocat decesul unui pacient

Un stomatolog, învinuit de procurori de practicare ilegală a medicinii, a fost condamnat recent la un an de închisoare, fiind arestat chiar în sala de judecată.
Medicul, în vârstă de 25 de ani, a fost învinuit de procurori că la 5 ianuarie 2009, aflându-se în cabinetul său din Durleşti, unde presta servicii medicale stomatologice fără licenţă, i-a administrat unui pacient tratament fără a stabili starea generală a sănătăţii acestuia.
Dentistul i-a administrat un preparat cu efect anestezic, după care, printr-o acţiune unică, i-a înlăturat bărbatului trei dinţi, fără a efectua înscrisuri privind investigaţiile şi intervenţiile executate. Revenit acasă, pacientul s-a simţit rău, fiind internat la un spital din Chişinău. A doua zi a decedat.
Medicii-legişti au constatat că decesul bărbatului de 54 de ani a survenit în urma unui infarct miocardic repetat, cauzat de maladiile cronice cardiovasculare de care suferea.
Comisia de experţi a stabilit că intervenţia chirurgicală efectuată de către dentist a accelerat dezvoltarea infarctului miocardic repetat deja declanşat. Sentinţa poate fi atacată în modul stabilit de lege. (DECA-press)
The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău