Stimate coleg Andrei Burac,

Vă transmitem sincerele noastre felicitări cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani!

Poet, dramaturg, prozator şi publicist, personalitate complexă, de o cultură subtilă, sunteţi o permanenţă activă a literelor basarabene.

Prin cele câteva jaloane biobibliografice, de la debutul în poezie şi până la cele mai recente manifestări în câmpul literaturii, aţi reuşit o carieră de scriitor şi om al cetăţii.

Poezia domniei voastre beneficiază de prefeţele şi comentariile unor colegi de breaslă care ştiu să-i pună în valoare lirismul fin şi accentele dramatico-existenţiale.

„…Stenic, Burac rosteşte cu simplitate adevăruri existenţiale de maximă gravitate”, scrie Gheorghe Tomozei.

Sunteţi unul din veteranii dramaturgiei basarabene, piesele Dumneavoastră (în special cele cu tematică cristică) sunt solicitate din partea radiodifuzorilor, directorilor de teatru, suscită interes şi din partea publicului avizat.

Aţi fost, de asemenea, unul din întemeietorii PEN-clubului din Republica Moldova.

Larga deschidere şi caracterul general-uman al operei Dumneavoastră sunt trăsăturile care vă menţin de câteva decenii în actualitatea literară.

Vă dorim sănătate şi noi realizări pe tărâmul culturii române.

La mulţi ani!

Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.