Ştefan Petrache, cel care vine

Pentru noi, cei născuţi în anii ’80, numele lui Ştefan Petrache e din păcate mai puţin cunoscut. El este cântăreţul nr. 1 ce a făcut epocă în tinereţea părinţilor noştri. De fapt, şi azi rămâne cel mai bun interpret al scenei noastre de muzică uşoară. Vocea, rostirea, ţinuta, grija pentru repertoriu încă nu au fost atinse de altcineva. O recunoaşte toată lumea.

Victoria POPA

Avea 17 ani când a păşit pentru prima oară pe scena mare cu piesele „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, precum şi cu unele şlagăre internaţionale.

În prezent, interpretul duce un mod de viaţă mai retras. Ne întâmpină într-o frumoasă zi de toamnă în curtea casei sale din centrul Chişinăului, la o masă la care ne divulgă ceva din bucuriile şi supărările sale de azi. Aflăm că cea mai mare bucurie a sa sunt acum nepoţeii Denisa-Maria şi Daniel-Matei.

Ca să încep discuţia, îl întreb pe compozitorul şi interpretul Ştefan Petrache de ce momente ale copilăriei sale îşi aduce aminte. Dus pe gânduri, îmi povesteşte că, de mic copil, era tare năzbâtios. „Cântam de se opreau caii pe drum, ca să fiu auzit de tot satul, din salcia imensă plantată de tata în ogradă. Cântam cântecele auzite de la mama mea, care iubea şi cânta folclor”.

„Totul a fost util în şcoala mea”

A ajuns în capitală în anul 1956, graţie unui profesor care „l-a pescuit” din mulţimea copiilor din sat. Liceul de Muzică „E. Coca” era în căutarea unor copii talentaţi, pe care-i aducea la Chişinău şi îi şcolea. „Am avut dascăli foarte buni, pentru că am învăţat cu odraslele multor somităţi de atunci. Mulţi dintre profesorii noştri aveau Sorbona, nemaivorbind de Bucureşti. Totul a fost util în şcoala care m-a format: etică, estetică, comportament, măiestria de a comunica şi asculta”, ne spune maestrul. Avea, de bună seamă, şi el stofă, din moment ce a ştiut să ia tot ce a fost mai bun de la dascălii săi, răzbătând pe cărările (deloc uşoare!) pe care şi le-a trasat în viaţă.

„N-am făcut niciodată muzică pentru bani, aşa cum se face acum. Alte valori se preţuiau atunci. După un spectacol cu „Plaiul”, băieţii îşi scurgeau hainele. Aveam 17 ani când am intrat pe scenă prima dată. Pe atunci cântam şlagărele: „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, dar şi piese din repertoriul internaţional: italiene, franceze…”, rememorează răvăşit Ştefan Petrache.

„De la Dumnezeu mai mult, de la mine mai puţin”

E de părerea că azi muzica a degradat, în special calitatea textelor. O piesă trebuie să conţină un mesaj.

„Nu există structuri ritmice interesante, linie melodică, polifonie. Nunta la moldoveni acum nu e nuntă, e un sacrilegiu, un păcat în faţa lui Dumnezeu. Femeile îşi arată rochiile, bărbaţii telefoanele, care şi câţi bani pune pe masă. Înainte era respectat preceptul: „De la Dumnezeu mai mult, de la mine mai puţin”, lua omul o bucăţică de pâine şi o muia în sare şi asta era primit şi de Dumnezeu, şi de oameni. Nunţile aveau scopul de a ajuta tânăra familie, dar acum s-au transformat într-o fală moldovenească. La fel şi cumetriile de azi. O mulţime de naşi! La botezul unui prunc trebuie să participe o pereche, naşii de cununie. Aceştia, în caz de necesitate, pot avea grijă de copil”, spune cu regret compozitorul, accentuând că sunt uitate tradiţiile, obiceiurile, bunul-simţ.

O societate „colţuroasă şi geometrică”

Aflăm că, din cauza problemelor de sănătate, nu se ocupă aproape de nimic în prezent. „Nu-mi mai stă la suflet. Viaţa mi-a devenit neinteresantă, iar ceea ce văd în jur nu mă inspiră”, spune interpretul.

Lumea, în viziunea îndrăgitului interpret, a devenit „colţuroasă şi geometrică, neinteresantă şi neinspirată”. „Banul deformează viziunile omului, iar lipsa lui – şi mai mult”, e de părere el.

În afară de muzică, Ştefan Petrache s-a ocupat şi de afaceri din domeniul construcţiilor, perioadă de care nu-i pare rău. Cu ţigara în mână şi privirea aţintită înspre copăceii din curtea sa, textierul-compozitorul-interpretul Petrache ne spune cu tristeţe că azi nu cântă şi foarte rar ascultă muzică, iar când ascultă, e doar muzică populară. „Uneori nu ies săptămâni întregi din casă”, ni se confesează el.

Fericit alături de nepoţi

Cu bucurie şi satisfacţie sufletească vorbeşte despre familie, care este cel mai de preţ lucru în viaţă, potrivit interpretului. Îndeosebi povesteşte cu drag despre cei doi nepoţei de la unica sa fiică, gemeni care au un an şi opt luni. Radiază de fericire când vorbeşte despre ei. „Ştiţi, au de-acum patru nume! Un nume bisericesc şi unul pentru viaţa cotidiană. Ea este Denisa-Maria, iar el e Daniel-Matei. Pe urmă eu îi spun unuia Euroş, iar altuia Dolăraş, pentru că-s foarte scumpi şi la propriu, şi la figurat. Toţi în casă sunt preocupaţi de ei. Sunt foarte ageri şi vioi, sociabili. „Sunt nespus de fericit că am nepoţii alături şi-i văd zilnic cum cresc şi progresează”.

Spune că a avut multe bucurii în viaţă, dar de multe ori a rămas dezamăgit de oameni, însă toate l-au întărit, dând sens vieţii sale.

Acum mai bine de doi ani, când a împlinit şase decenii de viaţă, Ştefan Petrache a editat, la Bucureşti, prin intermediul Editurii „Litera International”, într-un tiraj limitat, CD-ul „Eu vin…”, dedicat unui cerc de prieteni şi cunoscători, domnia sa fiind şi producătorul acestui album. CD-ul cuprinde, în variantă remixată, cele mai cunoscute piese ale sale, printre care „Ce te legeni…”, „Şi dacă…”, „Chemarea casei”, „Ce-aş fi fost”, „Crede-mă” ş.a.. Tot ce rezonează în sufletele noastre la auzul numelui Ştefan Petrache.

The following two tabs change content below.