Statul-Palmă-Barbă-Cot

 

Miniştrii liberali s-au retras de la guvernare (preşedintele Dodon le-a semnat cu deosebită satisfacţie cererea, comentând actul ca pe o izbândă a sa); alţi doi miniştri sunt puşi sub urmărire penală, iar ministrul apărării a demisionat mai demult şi ministerul a rămas un fel de „рота почетного караула” pentru iubitorul de parade Dodon; primarul general al capitalei e arestat la domiciliu, cel din Orhei aşijderi, iar cel de la Bălţi conduce oraşul din exil, prin skype. Avem doar vreo nouă-zece miniştri în exerciţiu, avem şi „e-guvernare” (la Bălţi). Poate că asta este reforma administrativă?

Acum vreo săptămână-două (erau zilele literaturii române la Chişinău), vorbeam cu tineri ziarişti despre jurnalismul cultural. Cineva a întrebat despre ce este important când scrii o cronică de carte. Voiam să-l descurajez să facă jurnalism cultural la noi: de vreme ce lumea nu citeşte cărţi, cine ar citi comentarii la cărţi? Mi-am dat seama însă că exact aşa e şi în cealaltă jurnalistică (politică, socială, de divertisment etc.). Prin ce s-ar deosebi un cronicar de carte de un cronicar de evenimente? În ambele cazuri, fixezi şi comentezi ceea ce se întâmplă. În ambele cazuri, accepţi regulile de joc, judeci fenomenul în contextul regulilor propuse.

Ziceam că e necesar să te pliezi pe cartea comentată. Să accepţi regulile jocului, lăsându-te sedus de minciuna cărţii – doar aşa te poţi deplasa în lumea imaginară oferită. Dar uneori cartea te dezamăgeşte. Fie că jocul se dovedeşte a fi neinteresant, fie că e nepotrivit firii tale (sau, dimpotrivă, prea cunoscut din alte cărţi), fie că autorul, pe parcurs, încalcă propriile reguli, uită rigorile pe care chiar el le-a impus. Procedează ca un diletant, care a promis ceva, iar apoi nici el nu înţelege ce vrea. E ca atunci când, la vreo serbare, cineva începe să declame expresiv şi patetic o poezie, apoi începe să se bâlbâie. A uitat textul! Şi atunci tu, „beneficiarul”, te superi, penalizezi derapajele prin tropăit de picioare în loc de aplauze.

Cum e în comentariile politice? Ai cunoştinţe de istorie, de politologie, sociologie, ştii ce se întâmplă în lume, pentru a raporta evenimentul la altele, pentru a contextualiza fenomenul. Dar important e că reportajul tău din „realitate” surprinde evenimentul şi contextul într-un anume sistem de coordonate, exact aşa cum se întâmplă cu „reportajul” tău din lumea cărţii. Râdem când vreun jurnalist străin clachează, prezentând un eveniment de la noi fără a cunoaşte contextul. Deşi este un profesionist, pare un diletant: nu cunoaşte regulile jocului.

Dar noi le cunoaştem? Sau: aceste reguli există? Publicul îi ascultă cu gura căscată pe cei care cunosc „secretele”, relaţiile obscure, cele care dictează ordinea evenimentelor vizibile. În care logică se produc evenimentele din ultimele zile? Dacă primăriile, guvernul şi parlamentul funcţionează bine-mersi şi fără cei retraşi sau arestaţi, e în firea lucrurilor?

Nimeni nu poate comenta ceea ce se întâmplă… după analize şi deducţii logice. Prim-ministrul şi speakerul – corecţi politic până la disoluţie totală – au spus că respectă „prezumţia de nevinovăţie” şi că lasă totul pe seama justiţiei. „Preşedintele” s-a revoltat numai de expulzarea diplomaţilor ruşi (deşi tocmai el ar trebui să ştie de ce).

Există cineva care le ştie pe toate şi le poate explica. Care reprezintă statul în totalitatea lui (un scriitor avangardist, Grigore Cugler, scria despre „statul care poartă numele Statu-Palmă-Barbă-Cot”). Dar acesta nu este la dispoziţia jurnaliştilor, care să-i pună întrebări, el vorbeşte din turnul său de fildeş numai atunci când are „iniţiative”. Iată că s-a şi produs, explicând plecarea liberalilor… prin dorinţa acestora de a se pregăti de alegeri în linişte. În opoziţie.

Când „explicaţiile” sunt de acest gen, comentatorii deduc cum îi duce capul. Unul scoate la iveală vreun secret al „familiei”, altul construieşte teorii conspiraţioniste, al treilea priveşte evenimentele exclusiv ca un joc pe harta geopolitică. Iar un al patrulea (psih)analizează faptele la nivelul instinctelor primare.

Care este regula jocului pe care s-o înţeleagă comentatorul onest? E mai simplu s-o lase baltă. Să treacă la jurnalism cultural. Lumea ficţiunilor e mai onestă cu consumatorii săi.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)