STATISTICĂ // Topul celor umiliţi de Putin. Numai Merkel îl depăşeşte pe Dodon

Presa rusă s-a amuzat copios de întrevederea dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul din Republica Moldova, Igor Dodon. Întrevederea a fost cerută de cel din urmă și fusese programată la ora 13:00. Numai că președintele rus nu a venit la ora anunțată. Dodon a stat patru ore în anticamera Kremlinului, așteptându-l pe Putin care a venit abia la 17:00, scrie mk.ru.

Liderul rus a câştigat reputaţia de a-i ţine pe alţi lideri mondiali să aştepte. Nici regina Marii Britanii şi nici Papa nu îl pot obliga pe şeful Kremlinului să-şi respecte programul. De fapt, liderul rus are un simţ atât de „nedezvoltat” al timpului încât omologii săi sunt ţinuţi să aştepte ore fără sfârşit. Putin îi ţine să aştepte nu numai pe demnitari ci şi pe oficiali înalţi.

Datele compilate de Statista pentru „The Independent” arată că în 2014 preşedintele rus a ţinut-o pe Angela Merkel să aştepte patru ore şi 15 minute. Al doilea în acest top este fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Yanukovici, care a aşteptat în 2012 patru ore pentru a se întâlni cu Putin. În lista celor care au aşteptat trei ore sunt liderul Japoniei, al Mongoliei şi Israelului, obligaţi să aştepte pentru a vorbi cu fostul operativ kaghebist.

Slăbiciunea lui Putin pentru întârzieri ţine titlurile ştirilor din 2003, când a făcut-o pe regina Elizabeta II să aştepte aproximativ o oră. Au mai fost obligaţi să aştepte regele Spaniei şi al Suediei. Papa Francisc a fost lăsat să aştepte aproximativ o oră ca să se întâlnească cu Putin la Vatican în 2015. Chiar şi fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, a fost forţat să-şi amâne planurile cu 40 de minute în 2012, deoarece Putin a întârziat la întâlnire.

De ce liderul rus are acest comportament faţă de cel mai importanţi oameni ai lumii? Ar putea să fie foarte ocupat, însă această obişnuinţă a preşedintelui rus îi face pe alţi lideri ai lumii să-şi schimbe programele lor în funcţie de cel al lui Putin.

Unii cred că Putin ar recurge la nişte jocuri psihologice, deoarece este întotdeauna la timp la conferinţele de presă şi la interviuri. Alţii spun că Putin îi ţine pe alţi lideri să aştepte pentru a-şi impune autoritatea pe scena mondială.  Cei care îl simpatizează pe Putin spun că acesta întârzie deoarece îi place să verifice faptele înainte de întâlnirile de înalt nivel.