Staţi cu ochii pe Jurnal TV! Din 21 ianuarie va fi lansată emisiunea culinară „Бойкая кухня”

Staţi cu ochii pe Jurnal TV! Din 21 ianuarie va fi lansată emisiunea culinară „Бойкая кухня”

Jurnal TV îşi diversifică grila de programe pentru a ajunge în casele a cât mai mulţi telespectatori. În această ordine de idei, postul de televiziune vine cu o nouă emisiune în limba rusă.

Este vorba despre un nou proiect televizat, „Бойкая кухня”, care va fi difuzat la Jurnal TV în fiecare duminică, de la 10:45, începând cu data de 21 ianuarie. Emisiunea are forma unei călătorii culinare, fiecare episod având ca temă bucătăria unei regiuni din Republica Moldova.

Primul sezon va avea şase episoade, filmate în şase zone ale Republicii Moldova: Orhei, Căuşeni, Ialoveni, Soroca, Cahul şi Autonomia Găgăuză. Proiectul va fi prezentat de Dumitru Boicu, un bucătar-chef basarabean de succes, stabilit de ani buni la Moscova pasionat de bucătăria ţării sale.

În fiecare episod, bucătarul-chef gustă bucate tradiţionale, caută produse locale şi vizitează puncte turistice. Iar la finalul fiecărei călătorii reinterpretează reţeta locală, aducând note de modernism în bucatele tradiţionale.

Dumitru Boicu s-a născut la Chişinău, într-o familie de brutari. De mai mulţi ani e stabilit la Moscova, unde a lucrat ca bucătar-chef la restaurante de top, fiind un invitat frecvent la emisiunile gastronomice ale posturilor ruseşti, unde a gătit alături de Alexandr Vasiliev, Natasha Koroliova, Serghei Jukov şi alte vedete din Rusia. Acum băcătarul a revenit acasă pentru a redescoperi şi reinventa bucatele tradiţionale.

Împreună cu echipa de filmare şi cu bucătăria mobilă, Dumitru Boicu a călătorit prin toată Moldova, cunoscând persoane interesante, vizitând locuri frumoase şi servind oamenii cu bucatele sale.

„Бойкая кухня” este primul proiect televizat produs de Jurnal TV în parteneriat şi cu suportul European Endowment for Democracy. Ulterior această emisiune va fi difuzată şi în alte ţări membre ale Parteneriatului Estic.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău