„Starea de conflict se menţine în „pudriera sentimentală” a Balcanilor”

Interviu cu Elena Prus, doctor hab. în filologie, profesor universitar, director al Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale al ULIM, profesor de limba şi literatura franceză

– Stimată dnă Elena Prus, Sorbona rămâne şi azi un punct de reper al biografiei Dvs. profesionale. Cât de des o vizitaţi?

În ultimul timp, aproape în fiecare an, am colaborat în dosare de cercetare personale mai mult cu Universitatea Sorbona Nouă, Paris III. De câţiva ani am început să colaborăm instituţional şi cu Sorbona clasică, Paris IV. Ultima dată am ţinut o prelegere în calitate de profesor invitat în cadrul Les Mardis de la Maison de la Recherche.

– Care este tema prelegerii ţinute de Dvs. la Sorbona, la finele anului 2011?

Pentru prelegerea ca profesor invitat am propus câteva subiecte. A fost acceptată tema Frontiera în dramaturgia Europei de Est, cred că din cauza faptului că acest spaţiu, fiind mult timp un topos coercitiv de transgresiune, este încă puţin cunoscut de francezi.

– Cum v-aţi construit prelegerea? Ce texte dramatice aţi analizat în cadrul ei?

Europa de Est este un exemplu elocvent de spaţiu strategic echivoc în sensul necoinciderii frontierelor geografice, politice şi lingvistice. Am plecat de la formula lui H.G. Gadamer fuziune a orizonturilor şi cea de cultură de interferenţă a lui S. Alexandrescu. Subiectul frontierei se înscrie şi în actualul canon „deteritorializat”, după Deleuze şi Guattari, exemplificat de titlurile programatice şi analizele pe care le-am făcut pieselor Oameni ai nimănui de Dumitru Crudu, Avant de mourir de Val Butnaru, În container de Constantin Cheianu, A şaptea cafana de Dumitru Crudu, Nicoleta Esinencu şi Mihai Fusu etc. Aceste piese ilustrează cum colectivitatea basarabeană se (auto)reprezintă şi se inserează problematic în lume. Crearea noilor frontiere, cum arată, de exemplu, Matei Vişniec sau Milko Valent, nu garantează stabilirea unei armonii între vecini, starea de conflict poate fi menţinută în „pudriera sentimentală” a Balcanilor. Această literatură descoperă sensuri simbolice noi problemelor geopolitice actuale. Chiar dacă mai suntem încercuiţi de frontiere, ele trebuie gândite în sensul de interfeţe care oferă numeroase conexiuni în parametrii actuali ai frontierelor provizorii. Dramaturgia basarabeană a reuşit până acum să aducă în scenă ambele faze ale procesului migraţiei – a emigrării şi a imigrării. Însă a surprins doar faţetele negative ale migraţiei. Cred că este o schemă unilaterală, există şi numeroase cazuri de integrare reuşită a basarabenilor peste hotare, care însă nu mai prezintă subiecte dramatice. Şi totuşi, noi ştim că şi Danemarca este putredă. Dramaturgii noştri trebuie să meargă mai departe în analiza personajului imigrantului, care este declarat în critica de specialitate personajul secolului.

– Cine a ascultat această prelegere? Aţi vorbit în limba franceză?

Publicul a fost destul de variat: profesori din mai multe universităţi, oameni de cultură, diplomaţi, istorici, editori, jurnalişti. Sensibilitatea modernă este una interculturală, iar Parisul este un campion în osmoza şi simbioza domeniilor şi  subiectelor. Un critic parizian m-a numit istoric în Le nouveau observateur. Am fost flatată. Întotdeauna îmi face plăcere să le vorbesc  francezilor în bogăţia nuanţelor registrului lor variat, ei apreciază enorm acest lucru.

– Ce locuri din Paris vă par magice? Simţiţi nevoia de a le revedea?

Itinerariul meu topofilic este, probabil, cel al fiecărui intelectual: Cartierul Latin, Montparnasul, bibliotecile, librăriile, universităţile, sălile de spectacol, catedralele, muzeele, expoziţiile. Cum este într-adevăr un oraş în care merg mai des decât în altele, încerc să îl explorez de fiecare dată diferit, fie ca un tablou (cum l-a descris Mercier în sec. XVIII), ca o sculptură sau ca o carte (care sugerează corelarea vizibilului cu lizibilul, ca la Balzac şi Zola sau la Calvino şi Nabocov). Acest traseu imagologic de suprafaţă poate deveni şi unul hermeneutic de profunzime. Pentru mine, Parisul este un oraş de revizitat.

Ce locuri din Chişinău au asupra Dvs. o putere de atracţie?

În acest sens, Heidegger descifra umanitatea cuiva prin matricea omului-loc, sunt nişte entităţi personalizate. Aş nominaliza Piaţa Marii Adunări Naţionale, care a preluat funcţiile vechii agora greceşti; Moldexpo, care a devenit un spectacol tematic util; galeria Brâncuşi – una din instituţiile exemplare prin promovarea imaginii noastre artistice (dar trebuie să ducă această imagine mai insistent şi peste hotare); Grădina Botanică, pieţele agricole cu produse nemodificate (iată şi avantajele subdezvoltării!).

– Sunteţi născută în Chişinău? Capitala se schimbă cu anii spre bine sau spre rău?

Sunt originară din satul Dânjeni, Ocniţa, am plecat de acolo încă din copilărie, dar resimt aceste rădăcini spirituale profunde. La Chişinău am revenit întotdeauna cu plăcere de oriunde, fie din SUA, fie, mai recent, din China. Capitala este într-o dinamică preponderent pozitivă, în stilul oraşelor europene. Spre deosebire de alte megapolisuri, Chişinăul nu a pierdut contactul cu cosmosul, pe de o parte, şi cu rădăcinile pământului, pe de altă parte. În lipsa acestei legături, omul nu ar avea sentimente metafizice, nu ar avea timp de poezie şi mister. Prin faptul că are numeroase spaţii verzi (aşa cum am văzut în Atlanta, unde oraşul pare transmutat într-un parc sau într-o pădure), nu a pierdut caracterul preţios de organism viu, în care omul şi mediul mai sunt într-o corelaţie firească.

Cât de confortabil vă simţiţi în aulele ULIM-ului? Care sunt cele mai importante proiecte ale Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale al ULIM pentru anul 2012?

Am fost invitată la ULIM acum şase ani pentru a crea şi conduce un institut de cercetări. Chiar dacă institutul este modest ca număr de cercetători, are ambiţii, aş putea spune, nemodeste. ULIM-ul este o instituţie dinamică deschisă spre lume. Această permanentă comparaţie şi conlucrare cu colegii din străinătate este stimulativă. După colocviile anuale internaţionale Francopolifonie, cele cu partenerii hispanofoni şi chinezi, simpozioanele filologice tematice, am lărgit conceptul şi organizăm în martie 2012 colocviul Interculturalitatea prin prisma lingvisticii, literaturii şi a traducerii în colaborare cu Universitatea Sorbona şi Ministerul Afacerilor Externe şi al Dezvoltării din Spania, cât şi alte manifestări importante în acest an în care universitatea va împlini 20 de ani.

La ce carte lucraţi în prezent?

La o Geo- şi Sociopoetică, care luptă şi rivalizează între ele. Este pasionant.

– Vă mulţumesc şi mult succes!

Interviu de Irina Nechit

Foto: Elena Prus la Paris, între Panteon şi Biblioteca Sorbonei

 

The following two tabs change content below.