Sponsori de paie şi cheltuieli nedeclarate

Campania electorală demarează anemic, anunţându-se un singur donator de milioane

renato usatii

Partidele politice antrenate în campania electorală pentru alegerile locale din 14 iunie curent au depus primele rapoarte financiare la Comisia Electorală Centrală. Numai cinci din cei nouă concurenţii electorali care au depus rapoartele indică venituri şi cheltuieli. Trei dintre aceştia, Partidul Liberal (PL), Platforma Populară Europeană din Moldova (PPEM) şi „Partidul Nostru” (PN), declară că au beneficiat de donaţiile a trei finanţatori care au sponsorizat partidele cu 950 mii de lei.

Cel mai generos finanţator al primelor două săptămâni de campanie este avocatul Igor Pohilă, care a donat „Partidului Nostru” condus de Renato Usatîi suma maximă pe care o poate dona un finanţator unui partid, 900 mii de lei.

„Vă asigur că până la ultimul leuţ este curat”

Igor Pohilă a făcut generoasa donaţie în trei tranşe. Prima parte a banilor a fost donată partidului chiar în ziua când Renato Usatîi s-a întors în R. Moldova, pe 6 mai 2015 – 300 mii de lei. Iar pe 7 mai, avocatul a mai donat 600 de mii de lei. Amintim că aceeaşi persoană a donat partidului lui Renato Usatîi, pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, suma de 700 de mii de lei – în total, 1,6 milioane de lei în jumătate de an.

Solicitat de JURNAL de Chişinău, avocatul ne-a informat că anul trecut a avut un venit de 1500 000 lei. „Banii donaţi fac parte din chiria a trei bunuri imobile pe care le deţin. Acum, am donat mai mult decât la alegerile din 30 noiembrie pentru că am fost inclus în lista de consilieri municipali ai capitalei”, ne-a spus Pohilă. La întrebarea de ce în procesele-verbale ale Inspectoratului General de Poliţie care a investigat provenienţa banilor din campania precedentă a lui Usatîi, la care a contribuit şi el, se spunea că sursele financiare fac parte din surse necontabilizate, avocatul a declarat că doar 10% din banii obţinuţi din arendă se impozitează, cealaltă parte a sumei nu se declară la Fisc. „Ceilalţi banii îi constituie venitul pe care îl cheltui cum cred de cuviinţă şi vă asigur că până la ultimul leuţ este curat”, a mai spus el. Pohilă a mai precizat printre altele că nu a fost verificat şi nu i-au fost solicitate explicaţii în legătură cu banii alocaţi pentru campania din 30 noiembrie 2014.

Donaţii mai mari decât veniturile

Amintim că, în noiembrie 2014, fostul partid al lui Renato Usatîi – „Patria”, a fost exclus din cursa electorală pe motiv că a primit finanţare electorală din afara ţării. Poliţia a descoperit că printre finanţatorii fostului său partid existau persoane care dispuneau de venituri modeste. Spre exemplu, unul dintre donatori, Anatoli Atamanenco, care, în trei ani, a avut venituri în valoare de 167 de mii de lei, a donat partidului lui Renato Usatîi 200 de mii de lei şi a procurat o maşină de milioane pe care a pus-o la dispoziţia partidului. Reprezentanţii CEC au dedus atunci că banii proveneau din surse neclare, erau transmişi unor persoane fără venituri, care, la rândul lor, le transmiteau în calitate de donaţii partidului.

CEC ar trebui să fie mai vigilentă

Directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vlad Gribincea, consideră că sancţiunile aplicate partidului „Patria”, când acesta a fost exclus din cursa electorală, nu pot fi extinse şi asupra situaţiei de acum, când, formal, Usatîi se află în fruntea unei alte formaţiuni, „Partidul Nostru”. „Totuşi, având în vedere experienţa anterioară, organele electorale ar trebui să fie mai atente la finanţarea partidelor în campaniile locale”, a spus el.
Andrei Volintir, secretarul Comisiei Electorale Centrale, a declarat la rândul său că, atunci când face o donaţie, donatorul trebuie să completeze un chestionar şi să semneze o declaraţie pe propria răspundere că banii sunt ai lui şi că provin din activităţi desfăşurate pe teritoriul RM. „Noi nu solicităm aceste declaraţii, pentru că legea nu prevede în mod obligatoriu să fie prezentate. Ele se păstrează la partid. După ultimele modificări ale Codului electoral, însă avem dreptul să le cerem în cazuri suspecte. Cât priveşte partidul condus de Renato Usatîi, anul trecut a fost un concurent, anul acesta, cel puţin formal, avem un alt partid. Deocamdată nu există suspiciuni”, ne-a spus Volintir.

Usatîi zice că are 16 dosare penale, PG are timp

Mai suspect faţă de propria persoană este însuşi liderul „Partidului Nostru” care a părăsit R. Moldova în noaptea de 27 noiembrie 2014, acuzând Procuratura Generală şi Inspectoratul General de Poliţie că ar intenţiona să-l aresteze. Cu o zi înainte de a se întoarce în RM, acesta a organizat o conferinţă de presă din capitala Federaţiei Ruse în cadrul căreia a declarat că ştie că pe numele său au fost deschise şase dosare penale, iar în cele cinci luni, cât a lipsit de pe teritoriul RM, i-au mai fost deschise încă zece dosare. În încercarea de a afla cât de întemeiate sunt aceste „frământări” ale lui Usatîi, am contactat Procuratura Generală. Maria Vieru, şefa Serviciului de presă, ne-a spus că în acest caz trebuie să depunem o solicitare oficială la care vom primi răspunsul în decursul a două săptămâni. Solicitarea s-o adresăm procurorului general.

Campanie electorală pe gratis

Cel de-al doilea raport de monitorizare a alegerilor locale realizat de Asociaţia Promo LEX constată că 22 de actori electorali au folosit resurse administrative, iar încă nouă au oferit cadouri electorale pentru a se promova. Majoritatea încălcărilor incluse în raport vizează finanțarea partidelor politice.
Nici un concurent electoral în această perioadă n-a reflectat cheltuieli reale privind chiria și serviciile de întreținere a sediilor permanente, retribuirea muncii ori recompensele.