Spionul rus Ivan P. Liprandi omagiat la Chişinău

Cu ocazia sărbătoririi a 180 de ani de la deschiderea primei biblioteci publice în Basarabia, la Biblioteca Naţională a fost expusă într-o vitrină la loc de cinste fotografia colonelului Ivan Petrovici Liprandi (1790–1880). În 1832, o parte din biblioteca lui Liprandi a fost cumpărată de la G. Fux, cu 647 de ruble, ca fond iniţial de carte al bibliotecii publice din Chişinău.

Cu alt prilej vom analiza listele cu titluri de carte, aproape toate în limba franceză, împărţite în trei compartimente: Ouvrages militaires, Carte de istorie şi geografie, Beletristică. Unele din ele, înainte de a ajunge în biblioteca publică, au fost citite de Puşkin, care, supărat pe „blestematul oraş Chişinău” cel lipsit de librării şi femei libertine, împrumuta de la „cărturarul şi vrednicul militar” Ivan Liprandi cărţi bune, trecute uşor doar de ofiţeri prin vama Sculeni. Ivan participase la războiul cu Napoleon, la vârsta de 24 de ani, era deja colonel, iar în 1819, când corpul de armată nr. 6 condus de Voronţov se întorcea (într-un târziu) din Franţa, a rămas în Basarabia anexată la Imperiul Rus.

 

Uniforma şi taina spionului

 

Tânărul, veselul, comunicativul Ivan Liprandi, stabilit în 1820 la Chişinău, purta uniformă militară de colonel în retragere şi ascundea o taină. Toată viaţa a ascuns ceva. Puşkin numai atât aflase la Petersburg înainte de exilarea în Basarabia: colonelul l-a ucis pe un om provocat de el la duel prin anunţ în ziar. Rămăsese şi văduv, apoi recăsătorindu-se cu o moldoveancă, Z.N. Samurcaş. Contele Voronţov l-a pus să se ocupe cu amenajarea râului Bâc. Astfel, cariera lui începută strălucit în 1812 se fracturează, chiar dacă după 1825 este restabilit în slujbă. Fratele său mai mic, Pavel, a ajuns general şi era foarte preţuit de generalul Kiselev de la Bucureşti.

 

Atât Kiselev, cât şi Vighel ştiau că Ivan Liprandi a fost folosit de Voronţov în Franţa pentru spionaj militar. Se ocupase de statistica secretă a locurilor, tatona şi apoi studia caracterul popoarelor din cea mai adâncă vechime, ca evreii din Vechiul Testament. Cărţile din biblioteca sa confirmă interesul pentru Istoria Imperiului Otoman şi a grecilor, dar avea şi cartea lui Kuniţki „Scurtă descriere statistică a Basarabiei”, şi „Istoria Moldovei şi Valahiei” şi a altor popoare.

Misiuni similare a acceptat şi în anii Eteriei, când generalul Sabaneev l-a trimis în Principatele Române pentru a aduna informaţii. Cel mai mult a avut de lucru însă în Chişinău, care în anii 1821–1823 era plin de refugiaţi români şi emigranţi politici din Constantinopol. Era suspect de bine informat şi atent cu toată lumea. Mulţi îl bănuiau că e agentul revoluţionar al decembristului  Orlov în armată. Prezent la toate petrecerile cu dansuri, Liprandi s-a mâhnit când balurile din casa clubului au fost sistate din cauza afluxului de aventurieri şi haimanale.

 

Şef al poliţiei secrete politice

 

Tot Kiselev îi dă de lucru, ca şi fratelui său Pavel. În 1827 îi propune să pună bazele spionajului şi contraspionajului rus, ştiindu-l preocupat permanent de aceasta. Referatul prezentat ţarului Nicolai I este aprobat, iar în aprilie 1828, când Basarabia îşi pierdea autonomia, I.P. Liprandi e numit şef al Poliţiei secrete politice, care, la început, îşi propunea să cerceteze obiecte din afara imperiului. Pleacă din Chişinău la Iaşi. Dornic de răzbunare, odată cu începerea războiului ruso-turc, se prezintă la palatul domnului Moldovei Ioniţă Sturza, care, în 1827, îl prinsese culegând informaţii şi l-a somat să părăsească Iaşiul în 24 de ore. La 27 aprilie 1828, domnul află de la Liprandi că este exilat (pe şase ani) în Basarabia conform deciziei ţarului şi, în scurt timp, era dus prin vama-carantină Sculeni „sub escorta unei companii de soldaţi ruşi, ca un criminal, şi nu ca suveranul unei ţări”.

 

Enigmaticul bibliofil şi excelentul memorialist Liprandi, care preţuia frumuseţea şi inteligenţa unor femei din familia domnului Mihail Şuţu şi a celor din familia Rali, a fost în acelaşi timp un mare românofob, deşi căsătorit cu româncă. S.I. Hessen îl considera mare provocator politic şi trădător al decembriştilor din ramura de sud. Vighel scria că Liprandi este oricând capabil să treacă de partea celui care învinge, deşi cu un picior se ţinea pe teritoriul ultramonarhiştilor, iar cu altul pe cel al liberalilor revoluţionari.

 

Alte măşti, aceeaşi piesă

 

Înainte de 1989, cercetătorul Pavel Balmuş atrăgea atenţia că I.P. Liprandi scrisese ca un mistificator chiar despre scrierile lui Puşkin legate de Basarabia. Desigur că a fost contrazis de un „patriot” de la Chişinău care justifica activitatea colonelului bibliofil în cadrul Ministerului  de Interne. Când acel minister înfiinţează prin circulară biblioteca publică din Chişinău, aceasta achiziţiona în primul rând cărţile lui Liprandi, „adoratorul lui Voltaire”.

 

Fondul „I.P. Liprandi” din Arhiva Centrală din Petersburg conţine multe documente despre Principatele Române utilizate de colonel. Avea „minte ascuţită, dar nu profundă”, cum remarca ofiţerul I.F. Rojiţki. I-am schiţat aici portretul celui numit de Puşkin „renegatul”, bazându-mă şi pe materialele publicate de P.A. Sadikov în lucrarea „I.P. Liprandi v Bessarabii 1820-h godov” (po novîm materialam).

 

Prin aniversări sărbătorite cu baloane tricolore şi aşa-zise costume de epocă, în anul de doliu 2012, acredităm false realităţi, justificând ocupaţia din 1812. Presupusa vechime de 180 de ani a Bibliotecii Naţionale trebuie încă demonstrată. Şi nu văd de ce ne-am legitima înapoi cu mai multă mândrie de la 1832 decât de la ocupaţia din 1940. Alte măşti, aceeaşi piesă. Iar figura lui Ivan Pitrovici Liprandi părea că se zăreşte la Salonul de carte 2012, printre doamnele de după  „marea revoluţie socialistă din octombrie 1917”.

 

Nina Negru

The following two tabs change content below.