Speranţa care învinge medicina

O familie din Sipoteni, Călăraşi, formată din invalizi, în pofida prognozelor sinistre ale medicilor, luptă pentru şansa la o viaţă frumoasă

Sunt doi tineri cu dizabilităţi care abia au supravieţuit în urma a două accidente grave. În 2007, Maria şi-a pierdut soţul şi a rămas imobilizată la pat, având un copil de nouă luni şi mamă invalidă. La 16 ani, Andrei şi-a pierdut mâna dreaptă şi ambele picioare într-un accident cu motocicleta. S-au cunoscut anul trecut, iar la începutul acestui an şi-au unit destinele.

Cu ajutorul protezelor, Andrei a învăţat să conducă maşina, iar Maria, deşi ţintuită în scaunul cu rotile, face tot lucrul prin casă. Familia Bolocan din Sipoteni, Călăraşi, e formată din trei invalizi şi un copil de şase ani. În 2008, JURNAL a descris drama Mariei cauzată de accidentul care i-a schimbat pentru totdeauna modul de viaţă. Mai bine de un an, tânăra femeie a putut să-şi mişte doar capul şi o mână. Nu putea nici măcar să-şi îmbrăţişeze copilul. A supravieţuit graţie îngrijirilor mamei sale după ce medicii au trimis-o acasă ridicând neputincioşi din umeri. Ulterior, au făcut faţă greutăţilor datorită oamenilor cu suflet mare, după ce cazul lor a fost mediatizat.

N-am crezut voi mai întâlni un Andrei

Pe Andrei l-a cunoscut anul trecut. „Am mai avut cereri în căsătorie din partea unor oameni sănătoşi, dar am refuzat. Pe el însă l-am acceptat deoarece a trecut prin aceleaşi greutăţi ca şi mine şi ne înţelegem din jumătate de cuvânt. Pe soţul meu tot Andrei îl chema, n-am crezut că mă voi recăsători vreodată în situaţia mea”, afirmă Maria. Andrei este cel care a învăţat-o să se deplaseze în scaunul cu rotile, tot el o încurajează acum să meargă. Maria a suportat recent o nouă intervenţie chirurgicală cauzată de o infecţie în regiunea bazinului. „Mulţi medici au ridicat din umeri informându-ne că ne pot ajuta doar să-mi cureţe rana de porţiunile mortificate. Şi doar medicii de la Spitalul de Urgenţă Grigore Veriga şi Rodica Iordăchescu, cărora le sunt foarte recunoscătoare, au acceptat să-mi facă gratuit un transplant de ţesuturi”.

Timp de 45 de zile, Maria trebuie să stea culcată. În discuţia noastră cel mai des se strecoară cuvintele oase, oase fărâmate, oase rupte, firimituri de oase scoase cu penseta din rănile ce puroiau, durerile de oase ale lui Andrei – o descriere a modului în care omul îşi trage sufletul după impactul cu fiarele.

Ceva timp în urmă, Maria a început să-şi simtă picioarele, fapt care o bucură mult, are şanse să meargă din nou. Pentru aceasta însă ar avea nevoie o dată la trei luni să se interneze la Centrul de reabilitare. E costisitor. Venitul familiei îl alcătuieşte doar cele trei pensii de invaliditate ale membrilor acesteia şi compensaţia copilului, în total 2000 de lei.

Fără lactate şi carne

Au vândut pământul, nu au nici posibilităţi să ţină animale pe lângă casă. La începutul fiecărei luni, Maria e preocupată să calculeze cum vor cheltui banii ca să le ajungă produse alimentare pentru toată luna: „Copilul mi-a spus într-o zi că ar vrea brânză. I-am cumpărat şi m-a umilit să văd cu câtă desfătare savura bucata de brânză. Ceea ce pentru alţi copii poate rămâne neobservat, pentru ea ar putea fi o sărbătoare”. Deşi vorbeşte mult şi pe o notă veselă, Maria recunoaşte că are momente în care i se pare că lumea, ridicată pe o temelie fragilă datorită acţiunilor de binefacere ale unor oameni, se ruinează.

Oamenii sunt receptivi

Ana Vâsotchin şi copii săi, Maria şi Andrei, au demonstrat un exemplu de bunătate de care sunt capabili moldovenii. Îţi poate povesti ore întregi despre primul bătrân şi un om foarte sărac din Sipoteni care i-a trecut pragul imediat după accident. Văzând că nu au o gură de pâine pe masă, s-a întors peste o oră cu 20 de lei. Apoi despre patru femei de la Chişinău, cărora nu le ştie numele, care, după ce au urmărit reportajul televizat de la Pro TV, le-au săpat fântâna în curte. Când s-au întors de la spital din Federaţia Rusă au fost surprinse să afle că au apă.

Tot ce au acum în jurul lor îşi are originea în acţiunile de binefacere ale cuiva, linoleumul, uşile, geamurile, bucătăria, maşina de spălat etc. „Credeam că e sfârşitul lumii când medicii m-au întors acasă, spunându-i mamei că nu am şanse de supravieţuire. Pereţii se acoperiseră cu umezeală, nu aveam bani, niciun sprijin. Oamenii buni mi-au redat încrederea în viaţă. Vreau să-mi văd copilul mare”, mai spune Maria.

Atunci când ne plângem de milă ar fi bine să ne amintim de oameni ca Maria şi Andrei Bolocan care ar da mult pentru o zi din viaţa noastră. Dacă cineva vrea să susţină această familie cu o vorbă bună, un mesaj, vor aprecia orice gest. Cei care vor să-i ajute o pot face la numărul de telefon 069413907 sau la telefonul de acasă, de la Sipoteni, Călăraşi 024476042.

Svetlana COROBCEANU

The following two tabs change content below.