„Sperăm să nu ne dezamăgiţi”

DERUTĂ // O parte din membrii aripei tinere a Partidului Democrat e scandalizată de informaţiile privind posibila coaliţie dintre PDM şi PCRM

Unii dintre membrii tineri ai PDM, care au venit în partid în 2007, odată cu aderarea deputaţilor social-liberali (PSL) în frunte cu Oleg Serebrian la fracţiunea democrată, sunt îngrijoraţi de informaţiile potrivit cărora partidul pe care l-au susţinut în campania electorală ar putea crea o coaliţie de centru-stânga. „Tinerii sunt nemulţumiţi şi îngrijoraţi. Sunt tineri şcoliţi în Europa, care nu vor tolera să facă parte dintr-un partid care ar face coaliţie cu comuniştii. Aceştia aşteaptă rezultatele negocierilor şi, în cazul în care se confirmă acest lucru, noi toţi vom ieşi cu o declaraţie”, ne-au informat membri ai PD care anterior făceau parte din PSL. Solicitaţi de JURNAL, liderii aripei tinere democrate au confirmat că există voci nemulţumite, pe moment, însă, toţi sunt în aşteptarea rezultatelor negocierilor.

„Nu credem că PD a bătut palma cu PCRM”

„Pledez pentru o alianţă de centru-dreapta şi nu mi se pare inspirată ideea creării unei coaliţii dintre PCRM şi PD. Nu suntem indiferenţi faţă de informaţiile apărute în ultimele zile în mass-media potrivit cărora o astfel de alianţă ar fi bătută în cuie”, a declarat pentru JURNAL preşedintele Ligii studenţilor democraţi, Adrian Buligari. Acesta a confirmat că  există unele disensiuni în rândurile lor, „tinerii sunt îngrijoraţi de informaţiile apărute în mass-media, acum aşteptăm rezultatele negocierilor”, a mai spus el.

„Nu ştiu cât de rezonabilă ar fi o coaliţie PD-PCRM, oricum nu ar avea numărul necesar de voturi pentru alegerea preşedintelui. Pledez pentru crearea unei coaliţii largi”, este opinia unei alte reprezentante a tineretului democrat, Margareta Ursu. „În urma negocierilor de anul trecut, PDM a rămas în afara jocului. Nu dorim să ne pomenim şi anul acesta în aceeaşi situaţie. Conducerea PDM negociază condiţii mai bune într-o eventuală coaliţie de guvernare”, e de părere o altă membră PD, Natalia Roşca.

Victor Zubcu, preşedintele organizaţiei de tineret PDM, neagă că o parte a tinerilor din PD s-ar fi răzvrătit. „Este o dezinformare. Credem în capacitatea liderilor noştri de a cântări şi de a lua decizii la rece”, a spus acesta.

Coaliţia cu PCRM ar fi fatală pentru PD

Nici reprezentanţii din teritoriu ai acestui partid n-au rămas indiferenţi auzind că partidul pe care l-au susţinut în campania electorală ar putea alege o altă formulă de guvernare decât AIE. „Am susţinut forţele democratice. Pledez pentru reconstituirea Alianţei pentru Integrare Europeană şi aş regreta mult dacă democraţii s-ar uni cu comuniştii. Nu ştiu de care raţiuni s-ar ghida, PDM în acest caz ar putea să dispară”, susţine unul din finanţatorii partidului, primarul s. Musteaţa, raionul Făleşti, care a devenit membru PDM acum un an, iar în campanie a contribuit cu suma de 30 mii de lei. „Aş fi dat şi mai mult dacă aş fi avut. Sper să nu fim dezamăgiţi”, a spus el.

Mihail Plasiciuc, pensionarul originar din or. Glodeni, care a donat partidului suma de 50 de mii de lei, e de părere că informaţiile potrivit cărora PD şi PCRM ar fi bătut palma în vederea creării unei noi alianţe de guvernare sunt lansate cu scopul de a-i discredita pe liderii partidului. „Nu cred că a fost ori va fi creată o astfel de coaliţie. Voi regreta, evident, dacă puterea va ajunge iar în mâinile celor care ne-au condus timp de opt ani. Acum însă trebuie să avem răbdare, să aşteptăm finalul negocierilor”, conchide pensionarul, care acum două decenii a ocupat funcţia de vicepreşedinte al primului Parlament al Republicii Moldova.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.