Sperăm că am scăpat de gripa A H1N1

SĂNĂTATE // Au fost înregistrate 18 persoane infectate cu viruşii A şi B

După ce a luat viaţa a 43 de moldoveni în 2009 – 2010, virusul s-a mai „cuminţit”. Medicii dau asigurări că este vorba de o epidemie sezonieră de gripă, nu de o pandemie, cum s-a întâmplat anul trecut. Iar persoanele care s-au vaccinat anul trecut au şanse mici să contracteze virusul în acest an.

Decesul femeii din Todireşti, raionul Ungheni, îi pune pe gânduri pe unii consăteni, alţii se arată neîncrezători în diagnosticul medicilor. „Nu cred că a murit din cauza gripei porcine. Din câte am înţeles, era bolnavă de mai mult timp”, ne spune Maria, o locuitoare a satului Todireşti.

S-a dublat numărul adresărilor la medic

„Am fost la mort (înmormântare – n.a.) şi ştiu că era bolnavă. Ne temem de aceasta, medicul ne-a spus că, dacă simţim ceva, să ne adresăm”, menţionează Claudia, o altă locuitoare.

Doctorii de la Centrul de sănătate Pârliţa spun că în ultimele zile a crescut numărul de adresări. „De la decesul femeii, monitorizăm toate persoanele cu boli cronice. La Todireşti într-o singură zi au fost înregistrate 40 de solicitări, număr dublu faţă de media obişnuită”, susţine Alexei Chirica, medic la Centrul de sănătate Pârliţa.

Alta este situaţia la Spitalul raional din Ungheni. Faptul că sunt pacienţi suspectaţi că ar fi infectaţi cu virusul ce a luat viaţa a 43 de persoane în perioada pandemiei, îi sperie. „Boala a apărut brusc. A început cu o tusă seacă, apoi s-au instalat dureri de cap, frisoane în tot corpul, ceea ce m-a făcut să mă internez”, povesteşte Angela, internată în Spitalul raional Ungheni. „Fetiţa mi s-a îmbolnovit. Seara avea febră de 38 de grade, iar dimineaţa a crescut la 39. Sper să nu fie de cea nouă”, spune cu lacrimi în ochi Larisa.

Carantină în spitalele din Ungheni

Medicii spun că circa 15 persoane s-au adresat la ei acuzând simptome de gripă. „Starea pacienţilor este relativ satisfăcătoare. Suntem asiguraţi cu preparate antivirale. Situaţia ne alarmează, pentru că în trei zile au fost internaţi 15 pacienţi, printre care şi un minor de un an şi cinci luni. Din acest motiv, am instituit carantină în toate spitalele din localitate”, ne comunică Lidia Crăciun, directorul Spitalului raional Ungheni.

Autorităţile de la Chişinău însă spun că nu este niciun motiv de panică, pentru că nu este o epidemie de gripă A H1N1. „Preşedinta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chian, a declarat că pandemia cu virusul gripal A H1N1 din 2009 – 2010 a trecut şi mai departe vom intra într-un ritm obişnuit pentru gripele sezoniere”, declară Constantin Spânu, specialist principal în virusologie al Ministerului Sănătăţii. „În acest moment, Republica Moldova se confruntă cu banale cazuri de gripă sezonieră, după ce, în anul 2010, s-a epuizat caracterul pandemic al maladiei”, adaugă Spânu.

Au fost imunizaţi gratuit 850 de mii de cetăţeni

Andrei Usatâi, ministrul Sănătăţii, susţine că starea epidemiologică din Republica Moldova este adecvată sezonului, iar situaţia de anul trecut nu se va repeta. „În acest an, au fost înregistrate 18 cazuri de îmbolnăvire, printre care şi două decese”, menţiona ministrul în cadrul unui briefing.

Specialiştii susţin că persoanele care s-au vaccinat anul trecut au şanse mici să contracteze virusul în acest an. „Fiecare al patrulea locuitor al Chişinăului a fost imunizat, iar în localităţile rurale – fiecare al treilea. În total, au fost vaccinaţi gratuit 850 de mii de cetăţeni”, menţionează viceministrul Sănătăţii, Mihai Magdei.

Medicii recomandă populaţiei să se adreseze medicului de familie la primele simptome, să consume legume şi fructe bogate în vitamina C, să aerisească şi să dezinfecteze cât mai des încăperile, să evite vizitarea locurilor publice.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)