Spectacolul unui escroc

FLAGRANT // ”Maestro” Igor Condrea a dispărut cu o sumă impunătoare de bani
Astăzi, când banii, mai exact lipsa lor, fac ca vremurile să devină grele, iar viaţa – un spectacol cu suspansuri şi figuri imprevizibile, mă întrebam şi eu cum e să ai pretenţia să editezi o carte? Şi încă o carte de artă. Dar nu despre aceasta am vrut aici să scriu…
În momentul însă când ai depăşit handicapul, găsind, totuşi, sponsorul iubitor de artă, şi te prezinţi în faţa editorului cu o sumă consistentă de 81.000 de lei, acesta de acum încolo te tratează ca pe un om de succes. Igor Condrea şi editura Periscop” sunt la dispoziţia ta! El te onorează respectuos şi elegant cu apelativul „stimată doamnă”, îţi prezintă oferta de preţ cu tot dichisul, ştampilată şi pe antet, dar strecoară în ea şi un nedisimulat respect prin a-ţi aminti că eşti „stimată doamnă”, pentru care, iată, este gata să facă orice, inclusiv să accepte acoperirea cheltuielilor editoriale cu o parte din tirajul viitoarei cărţi. Categoric, Igor Condrea te-a cucerit, el este un profesionist, nu, el este un înger care îţi va face visul împlinit! Aşa încât un contract semnat, ştampilat şi, esenţialul, responsabilizant vizavi de domnia sa care îşi ia angajamentul „să utilizeze banii intraţi în cont cu titlu de sponsorizare a cărţii doar în scopul editării şi tirajării ei”, iar „utilizarea acestor mijloace în alte scopuri este inadmisibilă”, un asemenea contract chiar te face fericit. Dar, fireşte, nu despre aceasta am vrut aici să scriu…
Pasionat de ”sculptura antică”

Iar de acum încolo, dacă ai depus pe contul dlui Condrea suma solicitată, lucrurile merg strună. Cartea devine un copil pe care domnia sa îl cultivă cu atenţie, cu îngăduinţă şi bun-gust, nu înainte însă de a-ţi permite să-i arăţi ce format binevoieşti pentru carte, ce ilustraţie şi unde o aplici, ce fotografii şi unde le plasezi. El te ascultă, acceptă  docil să revii, să modifici, să îmbunătăţeşti, dar el însuşi are idei, experienţă şi dexteritate în a manevra instrumentariul editorial-poligrafic, în a găsi culorile şi a combina spaţiile – într-un cuvânt, Igor Condrea este un maestro în ale editării cărţii! Dar iată şi momentul adevărului, când cartea vede lumina tiparului, nevroza aşteptării dispare şi tu împarţi împreună cu dl editor bucuria lansării, la fel şi a unui premiu al Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău. Cu siguranţă, însă, nu despre aceasta am vrut aici să scriu …
Ceea ce vroiam, de fapt, să scriu cum e să visezi să editezi o carte, să găseşti sponsori pentru ea, să colaborezi cu un editor, iar în final, când vii să-ţi iei banii –  o recompensă, din vânzarea cărţii, pentru munca ta –  pac! maestro se face nevăzut. Incredibil, dar Igor Condrea, subit şi silenţios, pur şi simplu, a dispărut! Biroul său e gol, contul său în bancă – gol, iar „regele editurii” e gol şi el după ce afli o listă lungă de tipografii şi oameni pe care i-a păcălit cu comportamentul său de domn. Iată un spectacol cu suspans în care maestro e fascinant cu adevărat: de la unii a luat bani „cu împrumut”, de la alţii a folosit „pe datorii” servicii şi pentru că luase de toate, inclusiv un credit bancar nerambursat, iar norii s-au îngroşat prea mult – dl Condrea a dispărut. Beneficiul său net din acest spectacol (şi ne referim doar la lista pe care o cunoaştem) se cifrează în jurul a jumătate de milion de lei. Jucat bine, nu?
Blogul „Igor Condrea” de pe Internet ne prezintă, totuşi, un editor, cu fotografia retrasă de domnia sa din decembrie 2009. Deşi a absolvit Facultatea de fizică a USM, se interesează, printre altele, „de psihologie, de pescuit, de producţia ţevilor de diametru mare, de sculptura antică, de minimalizarea rebutului în procesul de prelucrare a lemnului de abanos”. Este impunătoare şi relevantă mai ales chestia cu „sculptura antică” şi „lemnul de abanos”. Ca editor, oricum, activitatea lui Igor Condrea nu este cu nimic mai prejos. El semnează contracte în care, amintim, se obligă „ca banii din sponsorizare să fie utilizaţi doar în scopul editării cărţii”, dar pentru că viaţa e viaţă şi nu doar un spectacol, el îşi pune banii clientului la adăpost.
A dispărut la Moscova

Altfel spus, ca bun profesionist, el reuşeşte să convingă Combinatul Poligrafic să-i scoată pe datorie o carte costisitoare cu tipar de lux. Igor Condrea nu achită însă datoria nici la un an, nici la doi, chiar dacă Combinatul Poligrafic îl dă în judecată, iar Judecătoria Economică emite sentinţa ca pârâtul (Igor Condea… pârât?) să achite reclamantului manopera tipografică şi penalităţile. Şi ştiţi de ce nu le achită? Pentru că, mărturiseşte domnia sa în din şedinţa de judecată,  „comercializarea genului dat de literatură este un proces anevoios şi lent…” Cu adevărat, maestro e în elementul său: profitul lui Igor Condrea numai din această afacere (banii alocaţi de sponsori pentru tipărirea cărţii plus o parte din vânzarea ei) depăşeşte suma de peste 100.000 de lei.
Aşa cum episodul cu judecata  se întâmpla în 2008, înainte ca Igor Condrea să fi dispărut, Combinatul Poligrafic (şi nu numai) speră în reapariţia „editorului risipitor” acasă. Dacă însă punem la socoteală că maestro şi-a făcut „împrumuturile” şi „datoriile” în 2007 şi 2008, e lesne de presupus că mai devreme de trei ani de la trecerea acestor date nu-l vom vedea pe la noi (după cum se ştie, legislaţia R. Moldova suspendă – şi ce bucurie pe capul escrocilor – datoriile ce depăşesc termenul respectiv).
Deocamdată, însă, Igor Condrea, zice-se, îşi câştigă pâinea la Moscova, în industria poligrafică rusă, unde, bănuim, şi-a reluat da capo meseria de maestro ieşit la pescuit.  Cu aerul său de om cult, de bun profesionist şi cunoscător al sculpturii antice şi lemnului de abanos, parcă îl vedem din nou angajat pe maestro în spectacolul său preferat. Noi, cei deja păcăliţi, fiind cu gândul la el, uneori ne înduioşăm şi îl admirăm şi chiar sperăm că va reveni odată pentru a se achita cu noi. Aşa amabil şi prietenos cum este, cred că asta speră şi el.
Rodica Iuncu
P.S.
Cunoscutul post TV „Discovery”, în unul din demersurile sale vizavi de cele mai curioase fenomene ale comportamentului uman, sintetiza şi câteva caracteristici desprinse din genul escrocheriei şi al tipologiei clasice de escroc. Iată, în versiunea „Discovery”, portretul-robot al escrocului:
– perioada în care se face cunoscut comunităţii e un proces de durată pentru a putea câştiga încrederea în mediul în care comunică;
– etalându-şi calităţile, inspiră respect şi devine un om de încredere pentru cei care îl cunosc;
– pentru că este destul de cunoscut, lumea îi acordă un avans de încredere în plus;
– cel mai mare escroc este escrocul care crede el însuşi în ceea ce spune;
– omenia? escrocul nu are aşa ceva.