Soţul cu surprize

Aliniate în faţa maternităţii, rudele cuplului alcătuiau expresia: „Mulţumesc pentru fiică”

De bucurie că i-a născut o fiică, Andrei Creţu din or. Străşeni şi-a întâmpinat soţia la ieşirea din maternitate cu un grup de 20 de persoane pe care le-a rugat să îmbrace câte un maiou. Aliniate conform scenariului, rudele alcătuiau expresia: „Mulţumesc pentru fiică”, pe fiecare maiou fiind înscrisă o literă.

Povestea de dragoste a lui Andrei şi a Vioricăi a început acum trei ani, când s-au întâlnit întâmplător la o petrecere. La început erau doar prieteni, cu timpul însă relaţia lor a crescut într-o adevărată poveste de dragoste. De atunci viaţa îi este plină de surprize, spune Viorica. „O zi deosebită pe care o marcăm e ziua în care ne-am întâlnit, apoi sărbătorim ziua în care ne-am căsătorit. Cred că aşa este firea soţului meu pe care-l iubesc mult pentru felul lui de a fi. Noi ne trăim viaţa din plin, iar el este cel care şi dintr-o zi simplă poate face o sărbătoare. Poate veni de la serviciu, într-o zi obişnuită, cu o floare sau cu un mic cadou. Uneori o surpriză poate fi şi o ieşire la plimbare. Şi eu mă strădui să-i facă viaţa frumoasă. Cred că aşa va fi mereu”, mărturiseşte proaspăta mămică.

De la Viorica aflăm că a avut şi o cerere în căsătorie pe măsură. Andrei a cerut-o în căsătorie anul trecut, cu flori, cu un mesaj pregătit din timp şi cuvinte frumoase adresate şi tatălui ei, de la care a cerut-o.

„Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi au început să curgă atunci când Andrei mi-a pus inelul pe deget, zicând că „toată viaţa va avea grijă de mine, de noi, de relaţia noastră, şi la bine, şi la rău”, îşi reaminteşte clipele retrăite în 2012.

Naştere asistată de soţ

După cum e şi firesc după căsătorie, Viorica a aflat că este însărcinată. Se gândeau la ce prenume va purta copilul atunci când va veni pe lume. „Soţul l-a ales. Spunea că dacă va fi băiat, va fi Gabriel, iar dacă fetiţă, va fi Gabriela. Viorica a adus fetiţa pe lume la maternitatea din Străşeni. Soţul i-a fost un timp alături, apoi medicii l-au alungat. „Deşi l-au alungat ca să nu încurce mai tare. Andrei s-a ascuns în baie, iar când a auzit ţipătul bebeluşului a ieşit din ‘ascunzătoare’ ”, povesteşte femeia. După spusele ei, a născut o fetiţă perfect sănătoasă.

Un copil e o binecuvântare de la Dumnezeu

Pentru soţii Creţu venirea pe lume a copilului este o binecuvântare de la Dumnezeu. Andrei a făcut tot posibilul ca ieşirea din maternitate a „fetelor sale” să fie una inedită. Şi-a informat rudele şi prietenii despre surpriza pe care urmează să i-o facă soţiei sale şi i-a rugat să-l ajute doar cu prezenţa lor. Aceştia l-au susţinut pe Andrei. Toţi au venit cu maşinile lor la maternitatea din Străşeni înarmaţi cu flori, baloane colorate şi îmbrăcaţi în maiourile înscrise cu literele care, aranjate, întregeau formula: „Mulţumesc pentru fiică”. Andrei a ţinut să repartizeze maiourile cu litere după prenumele celor prezenţi. Astfel tatăl Vioricăi purta tricoul cu litera „T”, prietenul Nicolae, litera „N”.

„Nu ştiam nimic despre surpriza cu ieşirea din maternitate. Eu i-am spus să-mi aducă hainele şi ştiam că vine cu aparatul de fotografiat, dar până la urmă a organizat o adevărată petrecere”, spune Viorica.

Pătuţul cu prenume

De la ea aflăm că şi personalul a fost surprins de o astfel de sărbătoare organizată în curtea spitalului. „O moaşă care a lucrat toată viaţa la maternitate a spus că n-a mai văzut aşa ceva în viaţa ei”, mărturiseşte emoţionată Viorica. Surpriza fetelor lui Andrei a urmat şi acasă. Tot alaiul de la maternitate a condus-o până acasă, unde era aşezată o masă cu bucate de sărbătoare, iar camera nou-născutei a încheiat ziua de 17 ianuarie 2013 plină de surprize. „Eu nu ştiam ce pătuţ va avea fetiţa noastră. Andrei a spus că va aranja el totul. Îl tot întrebam după ce am născut dacă a cumpărat pătucul. Când am intrat în camera propriu-zisă, totul era schimbat, amenajat altfel decât fusese pentru că s-a mai adăugat şi pătucul Gabrielei. Pe acesta era gravat numele fetiţei. Plângeam şi râdeam de bucurie. Îi mulţumesc Celui de Sus pentru că mi-a dat aşa un soţ”, spune Viorica.