Sorin Ioniţă despre liberalizarea capitalului: „Acesta nu e un efort anticorupţie, ci procorupţie pentru oligarhi şi funcţionari care au dosit bani negri”

Expert român, despre proiectul privind liberalizarea capitalului: „Acesta nu e un efort anticorupţie, ci un efort procorupţie pentru oligarhi şi funcţionari care au dosit bani negri”

Proiectul privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală este o lege de amnistie pentru oligarhi şi funcţionari publici care au dosit ani de-a rândul bani negri. Opinia aparţine expertului român Sorin Ioniţă, care accentuează faptul că guvernarea în mod intenţionat a aşteptat încheierea alegerilor prezidenţiale pentru a prezenta legea pe agendă cu un titlu înşelător european.

„S-a aşteptat evident trecerea alegerilor ca să introducă această lege cu un titlu înşelător european, prezentat, probabil, acum partenerilor pe la Bruxelles ca fiind parte de pe agenda de negociere cu Uniunea Europeană, când, de fapt, nu e aşa ceva, e o lege de amnistie pentru bani negri, care este total inacceptabilă”, a declarant Ioniţă în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Directorul Expert-Forum de la Bucureşti constată că legea va creşte riscul corupţiei, iar modul în care a fost prezentată drept măsură anticorupţie este ipocrit. „Argumentul principal este că acesta nu e un efort anticorupţie, ci procorupţie. Această lege nu va rezolva nimic, am văzut un document de la societatea civilă din Moldova şi experţi independenţi, care arată că creşte, de fapt, riscul corupţiei. Aceasta este problema, iar modul cum a fost prezentată, ca o măsură anticorupţie, este de-a dreptul ipocrit”, opinează reprezentantul societăţii civile din România.

Genul acesta de a trece peste noapte o asemenea măsură este absolut inacceptabil, subliniază Ioniţă, şi arată, de fapt, că autorităţile au ceva de ascuns. „În plus, moralmente astfel de măsuri sunt foarte controversate, adică, ele subminează încrederea în sistemul fiscal şi creează inechitate. Unii au plătit până acum taxe, dar unora le dăm acum amnistie. Ok, câteodată, excepţional, te poţi gândi la aşa ceva, dar atunci cum faci ca guvern? Pui un proiect clar pe masă, arăţi riscuri şi beneficii şi discuţi cu societatea câte o lună-două. Nu două ore, cum au făcut ei săptămâna trecută. Genul acesta de a trece peste noapte o asemenea măsură este absolut inacceptabil şi arată de fapt că au ceva de ascuns”, spune Ioniţă.