Soprana Felicia Filip: „Am ‘comis’ un act de mare curaj în faţa familiei Ceauşescu”

Felicia Filip va lansa în curând un proiect muzical neobişnuit, intitulat „Fata din vis”, ce va conţine un album de şlagăre ale marilor formaţii rock româneşti din toate timpurile, dar şi alte evenimente. Vom avea ocazia s-o urmărim pe Filipissima, alături de legendarii Paul Ciuci de la „Compact” şi Cristi Minculescu de la „Iris”, dar şi de alţi mari interpreţi rock.

Celebra cântăreaţă, Felicia Filip, prima solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, a avut o prezenţă strălucită la Festivalul Internaţional „Invită Maria Bieşu” nu doar prin evoluarea pe scenă, dar şi prin darul ei de a fi alături de cei săraci, dar talentaţi. Ea a susţinut un recital de zile mari la Sala cu Orgă ca gest de recunoştinţă pentru interpreţii basarabeni în vârstă, oferindu-le o sumă de bani. Filipissima, cum i se mai spune, a acordat un interviu în exclusivitate pentru JURNAL de Chişinău.

 

Până în 1989, pentru mine au fost închise toate drumurile”

 

–      Stimată doamnă Felicia Filip, se retrage sau nu Cristi Minculescu de la „Iris”? L-am urmărit într-un concert de adio, la care aţi evoluat ambii într-o formă artistică excelentă. Şi acum sunteţi parteneri într-un proiect de mare impact pe piaţa muzicală.

El a ales să se retragă, sperăm că pentru o scurtă perioadă. Eu zic, vom mai cânta împreună. După cum îl ştim noi pe Cristi, este un om al artei şi nu poate să stea departe. Credem că nu va rezista şi va reveni.

 

–      Volens, nolens, veţi retrăi ultimii 20 de ani de după Decembrie 1989, dar şi până atunci. Tristă a fost situaţia unei soprane în perioada comunistă…

Veneau delegaţii de străini în România comunistă, însoţite de conducătorii ţării. Atunci se organizau spectacole cu participarea celor mai valoroşi artişti de la noi, motiv din care s-a întâmplat să fiu şi eu în această postură. Am cântat în faţa familiei Ceauşescu. Dincolo de toate, membrii familiei Ceauşescu erau iubitori de muzică populară şi de romanţe. Le plăceau, într-o anumită măsură, şi unele creaţii lirice ale compozitorilor noştri – Ciprian Porumbescu şi George Enescu. La un moment dat, a venit şi un conducător al URSS în România şi, la Ateneul Român, a avut loc un concert de mare ţinută. Eu, în calitate de câştigătoare a Concursului „Ceaikovski” de la Moscova, automat am fost aleasă să particip la acel spectacol, la care a fost prezentă şi familia Ceauşescu.

–      Când v-aţi pomenit în faţa familiei Ceauşescu, cum aţi fost primită?

Odată am cântat pentru o delegaţie chineză care, împreună cu familia Ceauşescu, era la o masă mare şi mânca, iar noi, artiştii, trebuia să le prezentăm un program elevat cu arii din operă. Nu am avut emoţii. În momentul în care a trebuit să evoluez, m-am dus în faţa lor, i-am pătruns cu privirea şi am început să cânt pentru fiecare în parte. Era o delegaţie de vreo 50 de oameni la acea masă. În momentul în care am terminat de cântat, niciunul nu avea în mână pahar sau tacâm. Toţi mă ascultau, pentru că asta le-am cerut prin atitudinea mea. Mi-au înţeles mesajul.

 

–      A fost un act de mare curaj. Nu aţi avut probleme?

Am „comis” un act de foarte mare curaj şi nu mi s-a întâmplat nimic rău. După acel moment, toţi artiştii au fost mulţumiţi de felul cum a decurs spectacolul, pentru că până să-mi vină mie rândul, spectatorii noştri au vorbit, au mâncat şi au băut. Or, eram acolo să fac cunoscut acelor oameni în vizită în România nivelul nostru cultural. Până în momentul în care am cântat, oaspeţii nu au remarcat că cineva îşi dăruia talentul acolo.

 

Până în 1989, pentru mine se închiseseră toate drumurile. Eram un talent care prezenta un pericol de-a rămâne în străinătate. De aceea, momentul Revoluţiei pentru mine a fost un adevărat miracol.

 

La jumătate de metru de noi, în bordură, au ‘muşcat’ gloanţe”

 

–      Condiţia artistului s-a schimbat în direcţia în care v-aţi dorit-o? S-au produs schimbările mult aşteptate de decenii în sfera culturală?

În primul rând, am reuşit imediat de după Decembrie 1989 să mergem în străinătate. Condiţia unui artist este de a circula. Dacă nu circuli, degeaba exişti. Or, în momentul în care te cunoaşte o lume întreagă, te cheamă. Am prins un ultim tren al vieţii mele. De-a lungul timpului, au existat transformări dorite şi nedorite. Mai târziu, poate, cei care sunt foarte tineri vor afla multe lucruri care încă nu se pot spune, dar poate vor putea fi dezvăluite odată.

 

–      Aţi văzut şi simţit împreună cu soţul Dvs., regizorul Cristian Mihăilescu, directorul Operei din Braşov, cum şuierau gloanţele la jumătate de metru de domniile voastre în zilele lui Decembrie 1989?

 

Am fost solistă la Opera din Braşov. De fapt, la Braşov şi Timişoara au început luptele. Actualul meu soţ pe acea vreme monta un spectacol la teatrul unde activam. Când am ieşit din bloc, exact la jumătate de metru de noi, în bordură au „muşcat” gloanţe. Dumnezeu ne-a ocrotit şi ne-a iubit încât să putem sta azi de vorbă.

 

Balsamul Filipissimei

 

–      Sunteţi ca un balsam pentru suflete. În premieră absolută, Patriarhia Română, împreună cu Dvs., derulează un proiect inedit, ce oferă credincioşilor muzică în locul medicamentelor: meloterapia. Cum se desfăşoară?

Se spune că medicii sunt doctorii trupurilor, iar artiştii sunt doctorii sufletelor. Mergem în lăcaşurile în care există foarte mulţi oameni cu probleme de sănătate, cărora le aplicăm terapia prin muzică şi conferinţe speciale. Studiile de specialitate au dovedit că muzica ajută la însănătoşirea unor afecţiuni, fie că e vorba de probleme fizice, psihice sau psihologice. S-a dovedit că, de exemplu, dacă asculţi muzică clasică – un Mozart, Vivaldi, în momentul în care ai o problemă de sănătate, de exemplu, cardiologică, rezultatele sunt îmbucurătoare. Muzica te relaxează şi te eliberează de stres, de ură, de mânie. Proiectul se derulează, deocamdată, în catedralele şi bisericile din Bucureşti. Am văzut că bisericile sunt pline de tineri, dovadă că trebuie continuată această campanie. Ne este uşor să avem acest dialog muzical de lumină.

–      Luaţi parte la proiectul „Mândru că sunt român!” De ce este nevoie de o asemenea campanie? S-a devalorizat noţiunea de patriotism?

Din străinătate, vin uneori idei, potrivit cărora, migranţii români ar fi hoţi, răi şi noi am vrut să dovedim că România nu înseamnă aceasta, ci valoare, cultură şi spiritualitate. Astfel, imaginea României s-a îmbunătăţit esenţial. Am încercat să-i convingem pe cei din diaspora noastră să prindă curajul să spună că sunt români şi să aibă mândria acestui fapt, pentru că pe orice scenă din lume există câte un nume de român de mare valoare.

 

În orice orchestră de faimă a lumii există mulţi instrumentişti importanţi români. Şcoala românească este performantă şi respectată în străinătate. De asemenea, o Nadia Comăneci, un Hagi, atâţia sportivi excelenţi au arătat că suntem valoroşi. Dacă te duci undeva, respecţi legile, oamenii şi valorile lor, nu vei fi dat afară de acolo. Am dorit să se vadă România în lumina ei adevărată. Nu există pădure fără uscături, există oameni care te fac să te înroşeşti, dar nu ei sunt majoritatea.

 

 

Optăm pentru ofensiva culturală românească, ce trebuie să constituie un liant pentru românii de pretutindeni, care trebuie să-şi afirme preţuirea pentru istorie şi cultură, într-un cuvânt, pentru spiritualitatea românească. Vă voi fi mereu alături! Suntem în partidul oamenilor de cultură. Singura noastră politică este cea culturală. Susţinem oamenii care sprijină cultura.”

 

 

Angelina Olaru