SONDAJ // Ce ne amintim despre ziua de 31 august 1989?

Cu prilejul celor 25 de ani de la decretarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova, i-am rugat pe mai mulți oameni de cultură basarabeni să povestească pentru JURNAL de Chișinău despre cel mai impresionant moment din 31 august 1989.

elena-prus-si-iurie-colesnic-coordonatorii-cartii-femeia-un-argument-al-libertatii-13Intelectualul, prin definiție, e întotdeauna în opoziție

Schimbarea paradigmei discursului oficial a fost, pentru mine ca intelectual, o marcă puternică a schimbării. Personalitățile care au intervenit la mitingul din Piața Marii Adunări Naționale erau cele pe care doream, cu toată ardoarea, să le vedem acolo. Marii patrioți, scriitori, regizori, filologi, filozofi, oameni ai culturii – Gheorghe Ghimpu, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Leonida Lari, Ion Druță, Valeriu Matei, Ion Ungureanu, Ion Borșevici, Valentin Mândâcanu, Ion Vatamanu, Nicolae Mătcaș, Alexandru Moșanu, Nicolae Costin, Vasile Nedelciuc, Mihai Cimpoi și alții – ne-au formulat și esențializat așteptările, urgențele, strategiile și le-au expus vibrând pe aceeași undă cu aspirațiile celor din piață. După autoritatea personalităților din Sfatul Țării, Intelectualul nu s-a mai putut ridica la această înălțime a demnității naționale. Era momentul de vârf al intelectualilor români din Basarabia, după care funcția și rolul lor social au devenit relevante. La fel ca și misiunea intelectualului, consistând în poziția și responsabilitatea sa în fața adevărului, adversității și revoltei, libertatea de opinie și independența față de teritoriul politic, angajamentul societal. Intelectualul veritabil a redevenit o instituție în sine, cu o mare legitimitate socială.
Îmi este dor de această experienţă intelectuală de maximă intensitate. Un intelectual, prin definiție, trebuie să fie întotdeauna în opoziţie. El poate fi şi de partea Puterii, dar criteriul trebuie să fie tot adevărul. Intelectualul, azi, din punctul meu de vedere, trebuie să nu uite să se măsoare cu momentul 1989, pentru a ajunge unde priveam atunci.

Elena Prus, dr. hab., prof. univ.,
Directorul Institutului de Cercetări Filologice și Interculturale,
ULIM

Calina-TrifanCălina Trifan, scriitoare: „Unde sunt oamenii din 31 august 1989?”

Ecourile acelei zile s-au amestecat în amintirea mea, cu tensiuni de ordin personal: scumpa mea mamă tatona drumul absenţei, am şi pierdut-o după o vreme… Totuşi, cu blagoslovirea ei, în seara de 30 august, am plecat la Reni, şi de acolo cu trenul la Chişinău. Curând aveam să remarc, că toţi călătorii, indiferent la ce staţie urcau, mergeau la Chişinău. Şi cu toată conspiraţia, rumoarea din cuşete devenea din ce în ce mai grăitoare, fapt care mi-a creat o senzaţie de bine şi de optimism, pe care nu o mai avusem de mult timp. Se poate spune că noaptea dinaintea evenimentului a declanşat vertijul.

Căci ceea ce aveam să văd, a doua zi, pe viitoarea Piaţă a Marii Adunări Naţionale, era un vertij general absolut, un vertij colectiv, iar şuvoiul de oameni care creştea şi creştea punea începutul unei noi zile, vieţi! Piaţa vuia. Atâta lume frumoasă, având inima şi mintea deschisă, încă nu mai văzusem la un loc! Asta a fost cea mai puternică impresie – oamenii! De ei mi-e dor! Unde au dispărut? Aş trece cu ei şi prin foc! Iată, ce lucruri măreţe putem înfăptui, când suntem cu toţii o suflare şi o dorinţă! Acele sute de mii de oameni înlănţuiţi ca un zid pentru cauza Limbii Române m-au făcut să simt o rară plenitudine, care aş vrea să se mai repete, de ce nu, în toamnă!

Cinste tuturor luptătorilor pentru limba română! Cinste şi celor care au sfinţit-o cu versul şi cuvântul lor!

CE325585-CF63-47A1-A0FF-8028A81001C3_cx0_cy7_cw0_mw1024_s_nIon Hadârcă: „Pe 31 august 1989 Gorbaciov l-a sunat pe Druță”

Evident că momente impresionante au fost multe în acea zi memorabilă! Iată unul dintre ele. Nimeni nu cunoaşte astăzi că Sesiunea istorică din 31 august 1989 a fost precedată de o „microsesiune”. Cu vreo două ore înaintea sesiunii propriu-zise, pe noi, un grup de deputaţi ai poporului din URSS, Ion C.Ciobanu, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija şi subsemnatul, ne-a invitat în ospeţie, în apartamentul dumisale din hotelul „Codru”, deputatul poporului din URSS, scriitorul Ion Druţă. Ei bine, încă sub impresiile Marii Adunări Naţionale, unde am ales grâul de neghină, vorba aceluiaşi Ion Druţă, mai o glumă, mai o „Bucurie”, mai o şampanie şi, la un moment dat, sună telefonul alb, cel guvernamental, căci „luxul” în cauză era înzestrat pe atunci şi cu aşa ceva. Ion Panteleevici ridică receptorul: „Da. Mihail Sergheevici”. Noi, iştilalţi, am rămas muţi de uimire. Ce au vorbit, ce au sfătuit cei doi prieteni numai ei ştiu, dar esenţa ne-a transmis-o Ion Panteleevici cam în termenii următori: „Chm! Apoi iată care-i rugămintea lui Mihail Sergheevici, dragii mei. Vă daţi seama cât îi de grea situaţia internă şi externă. Perestroika se află în mare pericol. De aceea Dumnealui ne înţelege, dar ne roagă foarte frumos să susţinem limba rusă ca a doua limbă de stat şi de comunicare în RSSM. Ce ziceţi?”. Ne-am uitat unii la alţii şi, fireşte, răspunsul a fost: „Cum va hotărî poporul, aşa va fi, Ion Panteleevici!”

Astfel a început „a se alege grâul de neghină” în acea memorabilă zi în care Gorbaciov şi Druţă au venit cu o altă sită pentru secerişul nostru…

liliana armasuLiliana Armașu, poetă: „Am rămas numai cu idealurile”

Știu că am fost de câteva ori cu profesorii din școală, pe atunci eram elevă, la Chișinău, la Teatrul de Vară și la Adunările Naționale din centrul capitalei, dar habar nu am dacă am fost și pe 31 august 1989. Mama mă numea în glumă „Frontul Popular”, fiindcă de fiecare dată când se organizau astfel de manifestări, nici vorbă să stau liniștită acasă.

Iar peste ani, când m-am întors din Cluj, într-o zi de 31 august, am plâns toată ziua la sediul redacţiei „Ţara”, fiindcă nu-mi găsisem niciun adăpost și nu știam unde și dacă voi pune capul pe pernă în acea noapte. Printre sughiţuri, auzeam muzica din centru, care îmi stârnea și mai mult plânsul, fiindcă mă gândeam că degeaba nutreşti idealuri înalte dacă nu ai măcar un colţ de acoperiş unde să te oploşeşti. Azi tot cu idealurile am rămas, unica mea moştenire şi avere. Scuze pentru acest răspuns deloc nefestiv.

EPSON DSC pictureMargareta Curtescu, poetă: „Pe 1 septembrie 1989 am scris pentru prima dată pe tablă cu litere latine”

La finele lui august ’89, urmăream cu înfrigurare ce se întâmpla la Chişinău. Deşi nu mă aflam acolo, eram solidară cu mulţimea, constituită, în special, din profesori, studenţi şi elevi, care scanda „Limbă şi Alfabet!”. Ceea ce s-a produs pe 31 august m-a emoţionat până la lacrimi: am obţinut ce am râvnit atât de mult – esenţa noastră! Tânără profesoară de limba şi literatura română, eram conştientă că nouă, basarabenilor, ni s-a făcut dreptate, că nu mai trebuia să citesc pe ascuns literatura cu grafie latină, aşa cum o făceam în anii de studenţie, că voi putea rosti întreg adevărul despre limba noastră, că fiica mea, elevă în clasa întâi, va învăţa să scrie româneşte. Retrăiesc şi acum clipa când, a doua zi, elevii mei din clasa a VI-a au înmărmurit când am scris pe tablă cu literele alfabetului nostru: Unu septembrie 1989.

maria sleahtitchiMaria Şleahtiţchi: „Între speranța începutului și pragmatismul cinic al prezentului”

Sentimentul pe care îl încerc azi, la 25 de ani de la declararea zilei de 31 august drept Sărbătoare Naţională a Limbii Române, este indefinit, ceva confuz – între speranţa, naivitatea începutului şi pragmatismul cinic al prezentului. La Bălţi militantismul pentru valorile naţionale devenea subiect de discuţii al unei şedinţe a comitetului orășenesc Bălţi al PC al RSSM, organizată „în teren”, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” (pe atunci IPSB). Venise V. Iov, cu echipa sa, să dea pe jos cu trei asistenţi – Vasile Dobrogeanu, Vasile Guţu şi subsemnata („Im uliţî podmetati i to horoşo!”, vociferau ei). Atunci am simţit pentru prima dată cum ţi se „închide” aerul… Am trăit o scurtă, infimă secvenţă, din ce li s-a întâmplat atâtor oameni care gândeau altfel într-un regim totalitar. Se vroia eliminarea noastră din serviciu spre a le fi de învăţătură celorlalţi. Norocul a fost că, după intervenţia profesorului Ion Manoli, discuţia a luat o altă întorsătură şi Senatul de atunci a luat partea tinerelor cadre didactice care se aflau în fruntea Mişcării de Renaştere Naţională de la Bălţi. Nimic eroic în viaţa noastră de atunci. Era opțiunea noastră pe care nu am trădat-o nicicând pe întinderea unui pătrat de veac şi pe care o revăd azi ca pe o secvenţă plină de demnitate a prezenţei noastre în istorie.

mihai tarusMihai Țăruș, pictor: Credeam că se îngenunchează numai în fața Domnului”

M-a impresionat faptul că, la un moment dat, lumea, piața a îngenuncheat. Eu nu eram gata de așa ceva, credeam că se îngenunchează numai în fața Domnului… M-a impresionat cum vorbea Leonida Lari, curajos, emoțional, clar și la subiect… M-au dezamăgit spusele unui scriitor care a zis că nu suntem gata de Unire, că nu avem și noi personalități mari, laureați ai Premiului Nobel cum le are Romania, că decalajul e prea mare acum… M-au impresionat cântecele-imnuri ale Doinei și ale lui Ion Aldea-Teodorovici. Pe lângă faptul că sunt frumoase, ele trezeau, trezesc și azi un sentiment național, ne mobilizează. Și desigur, m-a impresionat marea de tricoloruri, fără stemă pe ele, în piață.

 

 

The following two tabs change content below.