Soluţii neargumentate şi de „scurtă durată” ale „Apă Canal”

În tariful pentru apa furnizată către consumatori ar fi incluse circa 86 % din pierderile de reţea şi nicidecum 30 la sută

Odată apărute facturile pentru luna noiembrie, au apărut nemulţumirile chişinăuenilor. Ridică multe semne de întrebare şi contoarele din categoria C şi D care nu pot fi achiziţionate cu uşurinţă. „Cel de tipul C, de producţie chineză, deşi este un contor foarte exact, s-a dovedit a fi ineficient, deoarece este sensibil la impurităţi şi necesită filtrarea apei”, susţine Victor Poporcea, directorul Laboratorului de metrologie „Rolf-Bac”.

Marina LIŢA

„În facturile pentru luna noiembrie ale chişinăuenilor au fost incluse suplimentar circa 91 de mii de metri cubi de apă, care au rezultat din diferenţa datelor contoarelor de evidenţă individuală şi cele de la bloc”, a comunicat Petru Gontea, şeful Direcţiei locativ-comunale din cadrul Primăriei Chişinău. Acesta a menţionat că din 156 de mii de apartamente, la 108 mii nu s-a repartizat nimic, iar la 10 mii de consumatori s-a repartizat numai jumătate de metru cub de apă. Şeful direcţiei locativ-comunale a precizat că în urma inspectării contoarelor de apă potabilă din mun. Chişinău, ÎM „Infocom” a constatat datorii cumulative de circa 3 mii de metri cubi pentru apartament.

La Paris, după contoare D

Chişinăuenii se arată nemulţumiţi de această decizie. „Fiecare contor are marja de eroare de 5%. În cazul de faţă, marja de eroare faţă de datele contoarelor instalate la fiecare bloc este de 40%, nu de 86 %, cum au menţionat responsabilii din cadrul furnizorului de apă”, a declarat Vladimir Marineac, locuitor al capitalei.

Acesta susţine că şi-a schimbat acum doi ani contorul. „Mi-a fost prezentată o listă din care am avut de ales. Acestea au termenul de valabilitate de cinci ani. Dacă aş fi fost un consumator rău-platnic şi mi-aş schimba astăzi contorul, cine va achita consumul pe care l-am lăsat?”, se întreabă bărbatul.

„În ce priveşte contorul din categoria C, acesta este unul chinezesc, dar mai puţin funcţional din cauza calităţii apei oferite de furnizor. Contorul de categoria D îl găsim la Londra sau Paris. Nu înţeleg care a fost scopul declaraţiilor primarului”, spune Marineac.

86% vs 30 % de pierderi

Şi Victor Poporcea, directorul Laboratorului de metrologie „Rolf-Bac”, susţine că în lista de contoare recomandate de „Apă-Canal” figurează cinci mărci de aparate. Toate sunt de clasa A şi B. Excepţie face cel de producţie chineză (de tipul C), care, după cum susţine Poporcea, deşi este foarte exact, s-a dovedit a fi ineficient, deoarece este sensibil la impurităţi şi necesită filtrarea apei. „Contorul de tip D nu poate fi instalat în apartamente pentru că acesta reprezintă un etalon şi nu se produce în masă, iar cel de tip C este utilizat în Europa la fel ca cele din categoria A şi B, iar italienii nu produc contoare doar pentru R. Moldova. Anume acest tip de contoare este recomandat în cazul apei ce conţine impurităţi, ca cea din RM. Prin urmare, atâta timp cât contoarele de tipurile A şi B au trecut verificările de laborator au tot dreptul să fie utilizate”, consideră Poporcea.

Acesta nu este de acord cu decizia primăriei capitalei de a include în facturi diferenţa consumului de apă dintre datele contoarelor individuale şi cele ale contoarelor de la bloc. Potrivit acestuia, decizia contravine unor acte normative, precum şi unor decizii de guvern. Mai mult, Poporcea acuză SA „Apă-Canal” că ar include în tarif circa 86% din pierderile de reţea, dar nu 30, cum afirmă furnizorul.

„Primarul a declarat anterior că locuitorii consumă anual 15 milioane de metri cubi de apă, dar plătesc doar 11 milioane de metri cubi. Această diferenţă ar provoca pierderi de 70 milioane de lei. La un simplu calcul însă, obţinem un rezultat de numai 37 milioane de lei”, a declarat Victor Poporcea. Astfel, potrivit calculelor specialistului, în tariful pentru apa furnizată către consumatori ar fi incluse circa 86% din pierderile de reţea, şi nicidecum 30 la sută. Prin urmare, locatarii blocurilor nu ar trebui să achite taxa suplimentară de aproape 50 de lei.

Soluţii neargumentate

„Apă-Canal” însă susţine că a efectuat calculele corect. „Diferenţa dintre datele contoarelor individuale şi cele ale contoarelor blocurilor apare din mai multe motive, dintre care – furtul, contoare instalate incorect, instalaţii sanitare deteriorate”, a menţionat Ion Constantinov, şeful Serviciului abonaţi din cadrul „Apă-Canal”.

Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie (INSM) susţine că înţelege motivele şi susţine acţiunile întreprinse de către S.A. „Apă-Canal”. „Ne exprimăm îngrijorarea vizavi de faptul că soluţiile identificate la această etapă sunt neargumentate şi de scurtă durată. Limitarea tipurilor de contoare admise spre utilizare la calcularea volumului de apă consumată, în viziunea noastră, nu reprezintă cea mai bună soluţie şi ca rezultat doar va limita segmentul furnizorilor de contoare”, se arată într-un comunicat la INSM.

Potrivit lui Poporcea, decizia contravine unor acte normative, precum şi unor decizii de guvern. Mai mult, acesta acuză SA „Apă-Canal” că ar include în tarif circa 86% din pierderile de reţea, dar nu 30, cum afirmă furnizorul.

„Diferenţa dintre datele contoarelor individuale şi cele ale contoarelor blocurilor apare din mai multe motive, dintre care – furtul, contoare instalate incorect, instalaţii sanitare deteriorate”, a menţionat Ion Constantinov, şeful Serviciului abonaţi din cadrul „Apă-Canal”.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)