Socialiștii bătăuși

Un activist PSRM, candidat la funcția de deputat pe lista acestei formațiuni la alegerile din 2014, ar fi bătut două persoane pe proprietatea lor

Soții Macaidenco. Foto: Facebook.com

Niște activiști socialiști ar fi bătut și amenințat cu moartea în 2015 două persoane chiar pe terenul vilei acestora. După o serie de ședințe de judecată, la care agresorii au fost prezenți de două ori și au refuzat să facă declarații, cazul a fost clasat. Familia Artamonov vrea să conteste decizia, iar agresorii să fie pedepsiți.
Carolina Chirilescu

Ion Artamonov ne-a spus că, la 14 mai 2015, șase persoane au intrat pe terenul vilei sale din Dănceni, Ialoveni, pentru a mânca cireșe. Fiul său, Vadim, văzând că oaspeții nepoftiți nu mai pleacă și fac dezordine, le-a cerut să părăsească lotul, ca răspuns însă ar fi fost agresat verbal și fizic.

„Pe la ora 20:30, am observat un grup de persoane, trei bărbați și trei femei, care au intrat pe terenul nostru cu cireși. Vadim, fiul meu, i-a găsit acolo și le-a spus să plece, însă ei l-au amenințat cu moartea. Eu le-am spus că sunt proprietarul terenului, iar femeile m-au insultat cu cuvinte licențioase și mi-au spus că mă vor îngropa acolo, între patru scânduri. Soții Macaidenco au pornit spre fiul meu. Veaceslav Macaidenco l-a lovit cu piciorul, l-a apucat de haină și a început să îl sugrume. Am încercat să îi despart, dar un oarecare Valeriu și celelalte două femei mă țineau. Veaceslav a încercat să îl doboare pe fiul meu, acesta, apărându-se, a nimerit cu degetul mic al mâinii stângi în gura Svetlanei, care i l-a fracturat”, ne-a relatat Artamonov.

Înainte să plece, Veaceslav Macaidenco le-ar fi spus celor agresați că deține o funcție importantă în stat și o să le arate el cine e stăpân în această republică. Familia Artamonov și părinții lui Veaceslav Macaidenco dețin vile pe teritoriul Întovărășirii pomicole „Grădina Pomicultorului” din Dănceni, Ialoveni.

Plângeri peste plângeri

După ce cele șase persoane au părăsit terenul familiei Artamonov, fiul acestuia și-a dat seama că i-a fost fracturat degetul mic de la mâna stângă. A mers la spital și a fost operat în câteva ore.

„După ce medicii i-au acordat ajutor, au anunțat și poliția. Expertiza medico-legală a demonstrat că degetul a fost fracturat în urma bătăii”, ne-a declarat Ion Artamonov.

A doua zi, atât familia Artamonov, cât și Macaidenco au depus plângeri la președinta Întovărășirii pomicole „Grădina Pomicultorului”, Cristina Gavriliță. „Știu despre acest conflict. Soții Macaidenco credeau că terenul unde au dat buzna aparținea unei terțe persoane. Aceștia, fiind în stare de ebrietate, l-ar fi bătut pe Ion Artamonov, proprietarul terenului, după cum spune ultimul. A doua zi au venit ambii cu plângeri, iar eu i-am trimis la poliție. Eu răspund doar de teren, în rest, să se pronunțe organele de drept”, a precizat Gavriliță.

Polițistul de sector care a fost anunțat atât de Cristina Gavriliță, cât și de medicii de la Institutul de Medicină Urgentă le-a anunțat pe victime să se prezinte marți, 17 mai, la secție, deoarece luni, pe 16 mai, avea zi fără program.

Membrii de partid ar avea prioritate

Conform site-ului Comisiei Electorale Centrale, Veaceslav Macaidenco, mecanic, a candidat la funcția de deputat pe lista PSRM, cu nr. 84. Artamonov suspectează că agresorul său, profitând de apartenența politică, a aranjat, în fel și chip, ca polițistul de sector să fie chemat la serviciu pe 16 mai, pentru a primi plângerea de la soția sa, Svetlana Macaidenco. Aceasta îl acuză pe Vadim Artamonov că ar fi bătut-o în seara zilei de 14 mai.

„Pe 17 mai, la secția de poliție din Ialoveni am aflat că noi i-am agresat, și nu invers”, a precizat Ion Artamonov. „La prima ședință de judecată, Veaceslav Macaidenco nu a vrut să depună mărturie chiar dacă soția sa declarase că ar fi fost bătută de Vadim Artamonov, în seara zilei de 14 mai 2015, la celelalte ședințe fiind reprezentați de către avocat”, a adăugat el.

„Nu au vrut să depună declarații, în schimb, ne amenințau pe coridorul judecătoriei că vom regreta. La una dintre ședințe, avocatul lui Macaidenco a venit cu un bărbat care se dădea drept unul dintre participanții la bătaia din seara zilei de 14 mai. Eu țin minte bine că bărbatul care l-a însoțit în acea zi era brunet, și nu blond”, subliniază Artamonov.

Judecătoria Ialoveni a refuzat să pornească o cauză în urma plângerii Svetlanei Macaidenco, precum că ar fi fost bătută de Vadim Artamonov.

„I-am scris și lui Andrian Candu”

Dosarul a circulat de la un polițist la altul, a fost examinat și de procurori diferiți până când, în februarie 2018, a fost clasat, iar ofițerul de urmărire penală de la Inspectoratul de Poliție Ialoveni, Dumitru Ciobanu, a declarat pentru JURNAL de Chișinău că nu-și mai amintește de acest caz.

Procurorul Marcel Tumuruc de la Judecătoria Ialoveni ne-a declarat că dosarul a fost clasat din cauza lipsei elementului de infracțiune din partea Svetlanei Macaidenco, dar decizia poate fi contestată. Ion Artamonov împreună cu fiul său vor contesta decizia și vor ca aceștia să fie pedepsiți. „I-am scris și lui Andrian Candu, deoarece Veaceslav Macaidenco este activist socialist. Dl Candu mi-a răspuns că acest caz este trimis în judecată. Dacă astfel de cazuri vor fi trecute cu vederea, încotro merge R. Moldova?”, se întreabă bărbatul.

Macaidenco nu vor să vorbească

Am încercat să aflăm opinia celeilalte părți implicate în acest dosar, însă soții Macaidenco nu ne-au răspuns nici la apeluri și nici la mesaje. Am sunat la SRL „Autoval”, unde Veaceslav Macaidenco este vicedirector, însă la celălalt capăt al firului o doamnă ne-a spus că nu a auzit niciodată de această firmă și nici de numele Macaidenco.

Pe rețelele de socializare am găsit-o pe Svetlana Macaidenco, i-am scris acum o lună câteva mesaje însă nu a răspuns. Am luat legătura cu ofițerul de presă al PSRM-ul, iar acesta ne-a spus în limba rusă: „De ce nu ați venit la conferința de presă, aș fi răspuns la toate întrebările, unde să-l caut acum?”, ne-a reproșat Irina Astahova.

The following two tabs change content below.