Şoapte pe calea sputnikului

oleg-carp

Vă spun că am făcut, fac şi voi face rău şi de acum încolo, uneori conştient, de cele mai multe ori inconştient. Admit că mulţi dintre voi mă credeţi un cretin că am ales răul. Credeţi că nu aş vrea şi eu să fac măcar un lucru bun? Fireşte că vreau, dar nu pot! Cu ceva timp în urmă, mă uitam peste umăr la ăştia, la făcătorii de bine, la alde voi, şi îi scuipam în faţă, fiindcă nu mă băgau în seamă. De la o vreme încoace însă, m-am învăţat minte şi am început să fac mult mai mult rău decât făceam înainte, aşa încât i-am copleşit pe cei buni cu răul meu. Astăzi se trăncăneşte numai despre mine şi despre alţi răi alde mine, încât cei buni nu au timp să vorbească despre ei înşişi. Recunosc, de pe o zi pe alta povara de pe umerii mei devine tot mai apăsătoare şi mai prost mirositoare. Dar, în ciuda efortului şi chinului meu, vreau să văd, chiar vreau să văd până unde puteţi merge cu bunătatea voastră? Câteodată, lâncezind în fotoliu, mă întreb: cine dintre noi este rău şi cine este bun, până la urmă? Mă uit la voi, la făcătorii de bine, pe calea sputnikului şi mă mir, mă mir sincer, aproape ca unul bun, cum puteţi să uitaţi de copiii, nepoţii, bunicii, mamele şi taţii voştri, dedicându-mi atâta amar de vreme şi atâta consideraţie?! Nu vi s-au întunecat privirile?! Când ultima oară v-aţi uitat la cer? Că acolo e scăparea voastră! Oare tot eu trebuie să vă şoptesc?

Oleg Carp