Soacră, poamă acră

1506719_731506343548613_591197241_nTatăl meu, presimţindu-şi moartea, făcea lucruri pe care nu le mai făcuse niciodată în viaţă. Uda trandafirii din faţa casei, răsădea şi planta flori. Astfel, în ultima vară din viaţa lui, a umplut grădina cu astre. Florile, ca să-l bucure, au crescut mari şi vânjoase, pestriţe şi mirositoare. Pentru că viaţa, când nu-ţi mai dă nicio şansă, te lasă să-ţi iei cu tine şi amintiri frumoase din această luptă continuă ce se termină cu moartea. Seminţe, din florile tatei, am adus şi în Japonia, le-am sădit în gradina soacrei mele căci ferestrele casei noastre dau în grădina ei, ca să pot admira astrele ce-mi răscolesc atâtea amintiri. Au crescut la fel de vesele şi frumoase, vii şi colorate. Mi-am făcut din ele coroniţe, am umplut cu astre toate vazele, peste tot era prezent tata! Până când nu a smuls florile soacra! A considerat că au apus astrele. N-a făcut-o intenţionat, deoarece ea habar n-avea ce mă leagă pe mine de aceste flori. Nu i-am spus, căci dacă i-aş fi spus, n-ar fi înţeles. Japonezii îs frământaţi din alt aluat şi pâinea lor e alta! Recent, o prietenă mi-a dat să plantez câteva fire de zmeură. Ca să nu mai procedez ca şi cu florile, întreb soacra. Răspuns: nu, deoarece se înmulţeşte repede şi va împânzi toată grădina. Hotărât, o contrazic: „Ştiu, însă îmi reaminteşte de mama”. Cu o jumătate de gură, soacră-mea îşi schimbă decizia: „Bine, plantează-ţi zmeura”.

Dimitriana Zaharia

The following two tabs change content below.
Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Ultimele articole de Zaharia Dimitriana (vezi toate)