Smirnov l-a graţiat pe Ernest Vardanian

După ce pe 16 decembrie 2010 jurnalistul moldovean a fost condamnat de către judecătorii rmn la 15 ani de închisoare, Ernest Vardanian a scris o scrisoare în care recunoaşte că a colaborat cu SIS-ul moldovenesc. Scrisoarea era adresată liderului autoproclamatei republici nistrene, Igor Smirnov. Acesta a semnat pe 5 mai un ordin prin care îl graţiază pe  Vardanian. În aceeaşi zi, acum zece ani, a fost eliberat şi Ilie Ilaşcu.

În scrisoare, Vardanian spune că a fost obligat de către Serviciul de Informaţii şi Securitate să colaboreze. În aceeaşi scrisoare jurnalistul afirmă că va face tot ce îi este în putinţă ca să atenueze consecinţele negative ale activităţii sale în defavoarea republici nistrene. Scrisoarea a fost scrisă după anunţarea verdictului judecătoriei nistrene. Atunci lui Vardanian i-a fost sugerat că o atare scrisoare va putea fi luată în considerare după ce va ispăşi jumătate din termenul la care  fusese condamnat.

Informaţia privind graţierea lui Vardanian a fost publicată pe site-ul agenţiei de presă nistrene Olvia-Press. Potrivit agenţiei,  Smirnov a anunţat graţierea de ziua presei, la o întrevedere cu jurnaliştii nistreni.

Mama lui Ernest Vardanian, Tamara Şagoian, a afirmat pentru JURNAL de Chişinău că a aflat din presă despre graţierea fiului său. „Încă nu am vorbit cu el, suntem cu toţii acasă şi-l aşteptăm”, a spus Şagoian.

Pe de altă parte, Pavel Postică de la Promo-Lex ne-a spus că soţia lui Vardanian a fost anunţată de către aşa-zisul ministru nistrean de interne că soţul ei va fi eliberat. Aceasta a fost sunată şi de către prim-ministrul Vlad Filat. Referindu-se la soarta lui Ilie Cazac, Postică spune că acesta va rămâne în închisoare, „pentru că nu a scris cerere de graţiere”.

Solicitat de JURNAL, politologul Oazu Nantoi a spus:  „Eliberarea lui Vardanian face parte dintr-un scenariu al Moscovei de așa-numită democratizare a regimului de la Tiraspol. Pentru ca mai apoi să poată spune că Transnistria nu e mai puțin democrată decât Republica Moldova și de aceea cele două părți trebuie să se așeze la masa de negocieri, iar în faza finală Chișinăul să accepte federalizarea RM”.

Amintim cititorilor că Ernest Vardanian este laureatul „Premiului Libertăţii” acordat anual de JURNAL de Chişinău.

Vadim Vasiliu