Smerenie şi modestie

Am cunoscut, în copilăria mea, un singur preot, preotul satului Vorniceni. Părintelui Gheorghe Gavriliță, un om de o cultură rară şi de o inteligență sclipitoare, tot satul îi spunea “nănășelul Gheorghe”… Chiar dacă biserica a fost închisă mai bine de 30 de ani, toți sătenii – de la cei bătrâni la mici copii – i se închinau, și n-am auzit pe nimeni să-i zică “popă”, nici în lipsă.

Au trecut ani de zile, cu ore de ateism la scoală și la facultate, cu propagandă antireligioasă în presă, la radio și la televiziune; cu mai multe biserici închise decât cele care funcționau… Drumurile noastre au rătăcit departe de biserică și, cu atât mai mult, departe de un duhovnic la care să mergi cu regularitate… Cine a reușit să-și păstreze din fărâma de credință nu-și putea permite luxul de a avea un preot-duhovnic. Mărturisirea se făcea “cu hurta”, toți cei adunați la slujbă repetând rugile în cor, după preot…

A venit anul ’90, s-au redeschis multe biserici, și mai mulți tineri basarabeni au mers la Iași, la Teologie. Printre ei, și Vlad Mihailă, profesor de limba şi literatura română, care avea deja 40 de ani. Numai vocația putea să-l țină pe băncile facultății încă 5 ani… S-a întors preot. Există preoți de vocație şi preoți de formație. Revenit la Chișinau, părintelui Vlad i s-a dus vestea de preot de vocație…

Mulți și-au regăsit drumul către biserică, luminați și îndrumați de părintele Vlad… Mulți și-au găsit chemarea, s-au învățat a se ruga, au devenit mai smeriți, mai modești, mai înţelegători cu semenii lor, pentru că au învățat toate aceste lucruri de la părintele Vlad. Dacă ai o piatră grea pe suflet, dacă nu ești împăcat cu tine, uneori este suficient să treci pe la biserică, să schimbi o vorbă cu părintele Vlad, să simți deasupra creștetului semnul crucii făcut de mâna lui, ca să revii la normalitate și la verticalitate. Alteori, este suficient să intri în biserică și să-l găsești singur, îngenuncheat în fața icoanelor, ținând pomelnicele noastre în față și rugându-se pentru noi, cei ce alergăm în van… Sau să-l vezi mărturisind vreo bătrână, îngenuncheată, stând și el în genunchi, în fața ei, pe tot parcursul mărturisirii…

Dacă aș vrea să așez cele mai potrivite cuvinte pentru a-l descrie pe părintele Vlad Mihailă, ar trebui să culeg din Vocabularul limbii române toate calificativele caracteristice unui om luminat, pozitiv, cultivat, instruit, îngăduitor, pentru a reuși să schițez portretul unui preot chemat.

Pentru părintele Vlad, nu există întâmplări, toate sunt rânduieli, și cei care știu să-l audă și să se pătrundă de puterea Cuvântului și a Credinței primesc neîntârziat semnele unei bune rânduieli. Pentru părintele Vlad, nimic mai presus decât Iubirea aproapelui, astfel ajungând să iubim cu adevărat Creația Divină. Cine reușește să însușească și această lecție, poate deveni un om luminat și cu multă dreptate. Pentru părintele Vlad, Cartea şi Biblioteca ne asigură cel mai scurt drum spre Biserică. Pentru părintele Vlad, orice creație este o lucrare creștinească care va fi neapărat luminată de Puterea de Sus. Nouă nu ne rămâne decât s-o recunoaștem și să mulțumim…

Lumina pe care o aduce cu sine, înțelepciunea și aplecarea către cunoaștere, către carte, către învățătura parinților îl apropie atât de mult de enoriași, încât, pentru mulți dintre ei, biserica și credința ortodoxă se identifică cu smerenia, modestia şi cu ascultarea părintelui Vlad. Mie îmi amintește de părintele Gheorghe Gavriliță de la Vorniceni, căruia nimeni nu și-a permis să-i zică ”popă”. Consider acest amănunt drept cea mai înaltă apreciere și distincție oferită de enoriași.

Aş vrea să-i zic „La multi ani!” în numele tuturor celor pe care-i povățuiește cu dreptate și pentru care este un simbol al smereniei și al modestiei.

Valentina BUTNARU