Şmecheria cu rable (2)

ESCROCHERIE // Comuniştii închiriau la nunţi automobilele moştenite de la ştabii sovietici, apoi le-au vândut unui neamţ pe care l-au tras pe sfoară

Fred Kranz, colecţionarul german de maşini vechi, care a procurat patru din cele şase automobile de la baza auto a Guvernului moştenite de Republica Moldova de la fosta URSS, scoase la licitaţie în decembrie 2006 la indicaţia lui Vladimir Voronin,  a fost minţit şi prădat cu neruşinare. Cel puţin aşa susţine reprezentantul său care a participat la licitaţia de procurare a maşinilor. Au achiziţionat automobile vechi, dar în stare bună. Cât timp au pregătit documentele pentru a le scoate din ţară,  persoane necunoscute, care au avut acces în incinta garajului Guvernului, au demontat cele mai importante piese, lăsând numai carcasele. Neamţul, deşi planifica să mai deschidă o afacere cu tehnică agricolă în Republica Moldova, după această întâmplare ruşinoasă, şi-a schimbat planurile şi a refuzat să mai investească.

Într-una din ediţiile anterioare, JURNAL a descris modul în care rablele statului, şase relicve „brejneviste” de model GAZ 14 Ceaika parcate în garajul Guvernului, au fost vândute prin intermediul unei licitaţii organizate în mare grabă, la indicaţia conducerii comuniste, şi au ajuns în posesia unor colecţionari de maşini retro din R. Moldova şi de peste hotare. Fred, colecţionarul german, este patronul unui impunător salon de maşini retro din or. Berlin pe care le oferă în chirie pentru filmări diverselor companii cinematografice. În timpul aflării sale în Moldova, acesta s-a lăudat că unul din automobilele sale GAZ a fost solicitat chiar şi pentru câteva filmări la Holywood.

„Le împingeam ca pe nişte căruţe”

Înainte de a lua decizia de a participa la licitaţie, Fred a studiat maşinile. „Noi am câştigat licitaţia pentru achiziţionarea a patru maşini, la preţuri cuprinse între 50 şi 60 mii de lei. Erau în stare bună, una din ele era funcţională. La celelalte mai era nevoie de curăţat pe ici-colea rugina, de mai schimbat unele piese”, ne spune Nicolae Braghiş, reprezentantul neamţului la licitaţie. Maşinile au fost parcate timp de două săptămâni, cât a durat pregătirea documentelor, la Baza auto a Guvernului. „Teritoriul era păzit de poliţişti, avea chei doar inginerul-şef al garajului, Mihai Naghiţ. Am achitat taxele pentru parcare şi păstrarea lor. Peste două săptămâni, când ne-am dus să le luăm, am fost şocaţi de cele văzute. Au fost furate cele mai importante piese – frâne, acumulatoare, carburatoare etc. Le-am scos din garaj ca pe nişte căruţe. Intram în pământ de ruşine în timp ce le împingeam, mai ales că aceste piese auto nu se găsesc în Germania”, ne mai spune Braghiş.

„Neamţul bate capul!”

Este de remarcat că detaliile de la maşinile Ceaika sunt compatibile cu cele de la automobilele de marca Volga, care erau şi mai sunt pe teritoriul garajului. Neamţul s-a supărat, deşi iniţial preconizase să deschidă o afacere în R. Moldova, fiind şi proprietarul unei mari baze de tehnică agricolă şi camioane din împrejurimile Berlinului. După cele întâmplate însă s-a răzgândit să mai investească aici, ne mai spune reprezentantul acestuia.

Mihai Naghiţ, actualul director al Bazei auto, a negat acuzaţiile declarând că cetăţeanul german „bate capul”. „Cum au fost aduse în garaj aşa au fost scoase! Cu ochii mei am văzut cum au fost evacuate, nu lipsea nicio piesă, altele decât cele care lipseau înainte de concurs”, a spus vădit deranjat acesta.

Automobile guvernamentale, închiriate la nunţi

Bătălia cea mai aprinsă în cadrul licitaţiei de achiziţionare a celor mai vechi automobile moştenite de RM de la fosta URSS, potrivit membrilor comisiei, s-a dat pentru o limuzină care „era închiriată deseori pentru nunţi”.

În încercarea de a afla cum avea loc acest proces, fostul director al Bazei auto a Guvernului, Nicolae Guţu, îşi aminteşte că, în perioada guvernării comuniste, se închiriau pentru nunţi patru dintre maşinile Ceaika cu numere guvernamentale de la baza auto a Guvernului. „Preţul de arendă pentru o oră era de circa 150 lei. Prin 2004, am fost avertizaţi că dacă dorim să continuăm să dăm în arendă aceste automobile trebuie să le schimbăm numerele guvernamentale cu numere obişnuite. Dacă însă le-am fi schimbat cu numere simple, ele nu ar mai fi fost atât de solicitate. În anii următori, au apărut cabrioletele şi altele, care au scăzut numărul solicitărilor pentru maşinile noastre”, ne mai spune Guţu.

Tras pe sfoară

Din cauza insistenţei colecţionarului german, care şi-a dorit mult una din aceste maşini, produsă în 1986, preţul acesteia a crescut în cadrul licitaţiei dublu faţă de al celorlalte. Până la urmă, surse din cadrul garajului susţin că licitaţia a fost câştigată de reprezentantul Companiei „Auto Spase”, importator oficial al BMW în Moldova, la un preţ de 107 mii lei. Solicitat însă de JURNAL, Victor Miculeţ, directorul general al acestei companii, a negat că ar fi participat la această licitaţie.

„Deşi Fred şi-a dorit mult să cumpere acea maşină, până la urmă, ne-am conformat cu decizia membrilor comisiei de licitaţie. Mai târziu, am aflat însă că cei care au câştigat acest concurs şi-au retras la scurt timp oferta şi a fost organizată o nouă licitaţie, în cadrul căreia aceeaşi maşină a fost vândută aceleiaşi persoane la un preţ mult mai mic”, ne mai spune reprezentantul colecţionarului german.

Solicitat de JURNAL, directorul Bazei auto, Mihai Naghiţ, a confirmat că rezultatele concursului de licitaţie în acest caz au fost ulterior anulate şi a fost organizată o nouă licitaţie. „Au existat nişte neînţelegeri între doi participanţi la licitaţie şi din această cauză a fost organizat un nou concurs”, ne mai spune Naghiţ. În urma acestei tranzacţii, Nicolae Braghiş a concluzionat că prezenţa germanului la licitaţie nu a făcut decât să crească preţurile. „Totuşi cei care au avut pârghiile necesare au dobândit până la urmă ceea de ce au avut nevoie, la preţuri mult mai mici”, a conchis acesta.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.